Monica Columbeanu vrea să-l pedepsească rău pe Antonello

De câteva zile asistăm la un circ mediatic ce o are protagonistă pe Monica Columbeanu. După ce impresarul italian Antonello a adus în presă acuze grave la adresa soţiei lui Irinel Columbeanu, Moni sare ca arsă şi încearcă să se apere.

Ea doreşte să ne convingă de faptul că nu şi-ar înşela niciodată soţul. Şi mai ales cu o persoană ca Antonello, despre care vedeta spune că e un bărbat neatrăgător, ba chiar dezgustător. Monica Columbeanu ameninţă că îl va da în judecată pe Antonello. Este pornită să îl pedepsească rău pe acest bărbat care a îndrăznit să îi spargă familia. (S.S.)