EXPOZIŢIE. La Muzeul “Ripley-s Believe It or Not” aflat în Myrtle Beach, Carolina de Sud au fost aduse mai multe statui ale fertilităţii de origine africană.
Cei care au organizat expoziţia afirmă că acestea au puteri miraculoase, deoarece femeile care le ating vor rămâne negreşit gravide. Statuile de cinci metri înălţime, sculptate în lemn, au fost achiziţionate din vestul Africii în 1993. Compania care le-a cumpărat susţine că au dus statuile în depozitele lor şi că, în doar câteva luni, 13 femei au rămas însărcinate. Statuile au fost de atunci expuse pe întreg globul, peste 2.000 de femei din toată lumea susţinând că au rămas gravide după ce le-au atins. Statuile vor fi expuse până în luna martie a acestui an, iar cuplurile care vor să facă un copil le vor putea atinge gratis în timpul orelor de program. (A.M.V.)