Pe 2 februarie, începând de la ora 20.00, la Buftea, întreaga familie ACASĂ a sărbătorit cu muzică, şampanie şi voie bună împlinirea a 11 ani de iubire, Celebraţi cum se cuvine printr-un carnaval de poveste. Adela Popescu, costumată în Scufiţa Roşie, Diana Dumitrescu, Zâna cea bună, Bogdan Albulescu şi soţia lui Alina Grigore, Fester şi Moriticia Adams, Ioan Isaiu, vampirul cel rău, Pavel Bartoş, Charlie Chaplin, şi toti ceilalţi membri ai familiei ACASĂ s-au întrecut în costume care mai de care mai trăsnite.
Diana Dumitrescu, zâna cea bună
Cabral, un sobru Cardinal Richelieu şi Mircea Solcanu, costumat într-o curtezană de la Curtea Regală a Franţei, au fost gazdele Carnavalului şi cei care au încălzit atmosfera. Costumul coprezentatorului de la “Poveştirile de noapte” a făcut deliciul întregii audienţe, iar apariţia lui a smuls ropote de aplauze. Şi pentru că nu se putea Carnaval fără o Regină şi un Rege, juriul, atent la tot ce mişcă, a căutat capetele încoronate ale Carnavalului şi cum nu s-a putut opri asupra unei singure persoane, Reginele au fost Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Doiniţa Oancea şi Raluca Tătaru, iar Lucian Viziru, Ioan Isaiu, Pavel Bartoş şi Mircea Solcanu au plecat acasă cu coroana de Rege. Dar, ca la orice curte regală, nu se putea un bal fără prinţi şi prinţese. Micuţii îngeraşi Jennifer Dumitraşcu, Ionuţ Bora, Lili Sanboeuf, dar şi Mario Kalmar şi Cristina Ciobanaş au fost vedetele petrecerii şi câştigătorii titlului princiar. Cea mai sexy mămică a serii a fost declarată, cu unanimitate de voturi, Nicoleta Luciu.
Adela Popescu a încins atmosfera
Atmosfera a fost încălzită de un recital extraordinar al Adelei Popescu, care a cântat piesa de pe coloana sonoră a comediei romantice ”Îngeraşii”, acompaniată de întreaga distribuţie, şi în direct la “Poveştiri de noapte” a interpretat melodia “Iubire ca-n filme”, din telenovela cu acelaşi nume, alături de cele 4 prinţese, colege de platou ale Adelei în producţia difuzată ACASĂ în anii precedenţi, Nicoleta Luciu, Diana Dumitrescu, Adriana Nicolae şi Steliana Bălăcianu. Cel mai aşteptat moment a fost cel al tortului care a venit aproape de miezul nopţii. Au fost nu unul, ci 7 torturi delicioase din vişine, îmbrăcate în marţipan care au cântărit 45 de kilograme. Toţi cei peste 400 de participaţi la Carnaval au ciocnit un pahar de şampanie şi au cântat “La mulţi ani” pentru împlinirea a 11 de poveste, 11 ani ACASĂ.
Pentru că de 11 ani, ACASĂ? este iubirea! (S.S)