Cercetătorii americani au descoperit urme de ciocolată lichidă, datând de 1.000 de ani, în Pueblo Bonito, din Chaco Canyon, aceasta fiind cea mai veche dovadă a consumului acestei băuturi.
Cercetătorii care au făcut descoperirea susţin că băutura era folosită în diferite ritualuri, inclusiv la nunţi, dar avea un gust foarte diferit de ceea ce noi cunoaştem ca fiind ciocolată caldă. Se pare că băutura era foarte amară, nefiind îndulcită şi, ocazional, era amestecată cu ardei iuţi. Mierea era cunoscută, încă de pe vremea aceea, dar nu s-a putut demonstra că aceasta ar fi fost folosită pentru îndulcirea băuturilor. Urmele găsite, care datează din 1.000-1.250 d.Hr., dovedesc faptul că între locuitorii din Chaco Canyon şi cultivatorii de cacao din America Centrală se făcea comerţ. Ciocolata a fost folosită în ritualuri în zona Americii Centrale încă din anul 1.500 î.Hr. şi era chiar o monedă de schimb în civilizaţia aztecă. (S.C.)