BISTRIŢA. Procurorii bistriţeni au primit, în cursul anului 2008, un număr de 17 dosare penale iniţiate de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), prin care s-au executat şase fapte de flagrant şi s-au trimis în judecată trei persoane.
Potrivit şefului DGA Bistriţa-Năsăud, Ioan Bugnar, doar unul dintre cele şase fapte de flagrant a fost organizat pe numele unui angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în speţă şefa Serviciului de evidenţă a populaţiei din Năsăud, acuzată de trafic de influenţă. Celelalte fapte de flagrant au fost realizate la sesizarea unor poliţişti sau jandarmi, două având loc în comuna Budeşti şi câte unul în comunele Feldru, Rodna şi municipiul Bistriţa. În urma acţiunilor de anul trecut ale DGA Bistriţa-Năsăud, s-a început urmărirea penală în cazul a 22 de persoane, iar trei au fost trimise în judecată. De asemenea, în aceste cauze au fost audiaţi 73 de făptuitori şi 44 de martori. În ceea ce priveşte relaţia cu cetăţenii, personalul DGA a consiliat 57 de persoane, 26 au fost primite în audienţe, s-au soluţionat nouă petiţii şi, de asemenea, s-au executat verificări în cazul a nouă posibile infracţiuni de corupţie, sesizate la numărul de telefon gratuit pus la dispoziţie de minister. (O.M.)