În literatura angelologică, cu toate că există o mulţime de cărţi, două opere se detaşează prin forţa divină pe care o emană: Dialoguri cu Îngerul de Gita Mallasz şi Cartea lui Enoh. Ambele scrieri sunt „periculoase” şi bulversante pentru cei dogmatici, care pretind că sunt preocupaţi de spiritualitate.
Pentru că ambele arată clar că se poate dialoga direct cu Dumnezeu şi cu Îngerii, fără vreun intermediar, fie el preot sau rabin. Din acest motiv, cele două cărţi sunt în mod deliberat „uitate” sau cenzurate, căci autorităţile religioase nu agreează textele care oferă o mare libertate celor care le citesc. Unul dintre cele mai enigmatice manuscrise descoperite la Marea Moartă este Cartea lui Enoh, text considerat apocrif de către autorităţile bisericeşti. În urma unor îndelungate controverse, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de căpătâi” a lui Iisus şi că El o ştia pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje din Cartea lui Enoh citate în Evanghelii. Teologii experţi în Sfânta Scriptură au afirmat timp de sute de ani, în decursul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, că textele lui Enoh au fost scrise cu cel puţin 100 de ani şi cu cel mult 300 de ani după moartea lui Iisus.
A existat o întreagă dispută asupra subiectului anteriorităţii Cărţii lui Enoh faţă de Evanghelii. Însă descoperirea manuscriselor din cea de-a patra cavernă de la Qumran a permis stabilirea în mod ştiinţific a faptului că textele lui Enoh disponibile la ora actuală sunt anterioare cu cel puţin 200 de ani naşterii lui Iisus. Cartea lui Enoh, lucrare apocrifă, reprezintă totodată una dintre cele mai vechi şi mai importante surse ale tradiţiei creştine în ceea ce priveşte descrierea îngerilor. Excepţional de moderne, cu implicaţii deosebit de importante datorită vechimii lor, dialogurile lui Enoh cu Dumnezeu şi cu Îngerii (Uriel, Gabriel, Mihail şi Rafael) reprezintă un document de importanţă capitală, care merită să fie citit de cât mai mulţi oameni. (AQ.M.)
