ARAD. Un taximetrist “pirat” este acuzat de o clientă, o femeie în vârstă de 37 de ani, că ar fi violat-o în timpul unei curse între Arad şi Nădlac.
După cum a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, inspector principal Camelia Tuduce, femeia, în vârstă de 37 de ani, domiciliată în jud. Caraş-Severin, a reclamat la poliţie că, după ce a pierdut trenul spre Viena, unde urma să îşi viziteze iubitul, în faţa gării din Arad a fost abordată de un bărbat necunoscut, care s-a oferit să o transporte până la Nădlac, contra sumei de 40 de lei. Femeia a acceptat, gândindu-se că de acolo îşi va putea continua călătoria cu unul dintre autocarele care efectuează curse spre Austria.
Potrivit femeii, în timpul călătoriei, bărbatul a început să îi facă avansuri. Cu toate că femeia a refuzat să dea curs propunerilor acestuia, la un moment dat, susţine victima, taximetristul a luat-o pe un drum de ţară, a oprit, după care şi-a supus clienta la perversiuni sexuale. Ulterior, el a transportat-o până în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, iar el s-a întors la Arad, ea acuzându-l pe bărbat şi de faptul că i-ar fi sustras 200 de lei. Femeia s-a prezentat la Poliţia din Nădlac, unde a povestit cele întâmplate. Un echipaj de poliţie a pornit pe urmele presupusului violator, reuşind să îl găsească în numai câteva ore, misiunea poliţiştilor fiind uşurată de faptul că, deşi era întuneric, femeia a reuşit să-şi noteze numărul de înmatriculare al autoturismului.
Transportat la sediul IPJ, taximetristul a recunoscut în cele din urmă că a avut relaţii sexuale cu victima, însă spune că acestea s-au desfăşurat fără nicio constrângere din partea sa. El nu recunoaşte că i-ar fi sustras acea sumă de bani. “Bărbatul a fost reţinut în vederea cercetărilor, asupra sa fiind găsită o importantă sumă de bani, pe care acesta nu a putut-o justifica, poliţiştilor revenindu-le acum misiunea de a încerca să stabilească adevărul”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. (O.M.)