Controversatul caz al Dianei Maloş, dezbătut în acest moment atât la OTV, cât şi prin investigaţiile reporterilor cotidianului nostru, nu se doreşte decât elucidarea unei crime cu iz de sinucidere, atât pentru liniştea familiei Maloş, cât şi pentru sufletul tinerei de 18 ani din Suceava găsită spânzurată în dimineaţa zilei de joi, 11 decembrie 2008, în jurul orei 10.30. Cine se ascunde în spatele ştreangului şi cine a împins-o pe Diana Maloş în lumea de apoi, veţi putea afla, pas cu pas, prin dovezile clare, scrise negru pe alb, şi publicate de două săptămâni încoace, zi de zi, pentru ca justiţia să deschidă ochii şi să nu se lase influenţată de persoanele care vor să manipuleze şi muşamalizeze acest dosar. În prima fază s-a declarat la Poliţie că aceasta s-ar fi sinucis. Diana cocheta cu OTV-ul unde a prezentat nişte emisiuni, din vara anului 2008, după ce câştigase concursul „Miss Plaja” organizat de acest post de televiziune. Colegii de la OTV, în frunte cu Dan Diaconescu, dezbătând această sinucidere, au constatat nişte inadvertenţe, concluziile care încep să se contureze contrazicând ancheta oficială (care a spus clar că a fost sinucidere), balanţa înclinând mai mult spre ipoteza unei crime. În favoarea teoriei crimei apar mai multe elemente decât au fost luate în considerare iniţial. Drept urmare, considerăm oportun să dăm o mână de ajutor colegilor de la OTV, scoţând la suprafaţă tot pentru a fi dezbătute de opinia publică şi de organele de anchetă însărcinate cu soluţionarea cazului, câteva elemente şi informaţii inedite care au legătură directă cu acest controversat caz. Redacţia ATAC
Serile trecute, la OTV, am fost martorii unor acuzaţii din partea Magdei Ciumac, extrem de şocante în ceea ce priveşte cazul Dianei Maloş. În momente de tensiune maximă între Ogică şi Magda, aceasta a dezvăluit că Ogică făcea lipeala prietenilor lui cu fete de la concursurile de frumuseţe organizate la OTV. Magda a afirmat că a fost martor ocular în momentul când Ogică i-a făcut cunoştinţă Dianei Maloş cu un prieten din Târgovişte care era cu un BMW argintiu. În momentul când Magda a dezvăluit şi numele acestuia din urmă menţionat, Cătălin, am dedus că este vorba de unul dintre principalii suspecţi în moartea Dianei, acel renumit mafiot Cătălin Boboc, despre care se spune că face trafic cu maşini furate din străinătate.
Dacă ne aducem aminte de emisiunea „Îndrăgostiţi-vă în direct” în care Ogică era amfitrion, unde a fost prezentă la una dintre aceste emisiuni şi Diana Maloş, spunându-i să se urce pe un scaun ca să o vadă o ţară întreagă cât este de bună, punând ochii pe ea încă de pe atunci, considerând-o o marfă pentru prietenii lui. Bâlbâiala şi nesiguranţa lui Ogică în faţa acuzelor Magdei în timpul emisiunii, ne face să credem că el ştie mai multe despre Diana Maloş decât a lăsat impresia. Fiindcă Magda Ciumac l-a dat de gol pe Ogică cum că l-a văzut împreună cu acest Cătălin din Târgovişte, reporterii noştri au luat legătura cu mama Dianei, Adina, întrebând-o de această nouă dezvăluire. Dumneai nu s-a arătat surprinsă mărturisindu-ne că de la început bănuia că acest Ogică a avut şi el implicarea lui în toată povestea fetiţei sale.
Cu toate eforturile noastre de a da de Cătălin nu am reuşit să contactăm acest personaj important implicat ca suspect în moartea Dianei, ne punem întrebarea de ce această prietenie dintre el şi Ogică a fost ţinută secretă până la dezvăluirile şocante ale Magdei Ciumac?
În următoarele zile vom reveni cu noi informaţii despre acest caz.