Uite că am greşit mai ceva ca o curcă adolescentă nimerită între nişte struţi africani. Adriana Bahmuţeanu a încetat să o mai atace pe Mihaela Rădulescu şi războiul declaraţiilor s-a încheiat mai repede decât ai şopti pisicii la ureche unde e ascuns pachetul cu şunca de porc.
Acum, ce ar trebui să fac? Să îmi pun cenuşă în cap? Nu am sobă şi să stau să fac focul în faţa blocului nu prea îmi arde. Să plec de la ziar şi să mă duc să mă călugăresc? Nu e cazul. Las cititorii care mă înjură cu spor pe net fără obiectul muncii. (pun pariu un ou fiert bine în apă de ploaie, contra jumătate de caşcaval din lapte de viezure şchiop, că ăsta va fi cel mai comentat pasaj pe net) Am să cer scuze publice celor două dudui pentru că m-am înşelat şi am anticipat un scandal care a rămas ca oul dogmatic al lui Ion Barbu în coaja lui şi am să bag călcâiul în apa fierbinte a scandalului care este primul semn că presa noastră e vioaie, mişcă din degeţele şi uneori tuşeşte cu stropi.
La figurat, evident. De mai multă vreme, tot felul de băgători de seamă trag mai des decât ar trebui apa la wc, peste produsul cel mai personal al fiinţei lor, ies niţeluş la lumină şi se bagă la loc în găoacea anonimatului, acolo unde le este locul. Furnicuţe sau furnici mari din mass-media au descoperit că poţi face lumea să se uite la tine pe stradă, să te înjure, dar să te bage în seamă, doar cu un simplu scandal, fie el şi de mucava. Au nu au treabă, ziarele scriu despre tot felul de evenimente mărunte şi le pun ştampila pe frunte. Scandal. Şoc. Excepţional. Senzaţional. Sunt numai câteva dintre guiţăturile care răzbat din coteţul presei, un simplu sughiţ de foame de publicitate transformându-se în ditamai subiectul de presă fără altă cărniţă.
Personaje dubioase ca distinsul domn Ogică, semi interlopa Nikita, Sexy brăileanca (între noi fie vorba, eu cred că fătuca asta e la fel de sexy ca o vrabie amorţită de frig pe o sârmă de telegraf.) obositul boschetar muzical Tarky, cel care a dat tonul la tot felul de mici abjecţii şi care nu va fi niciodată acceptat de comunitatea gay, după cum îi mărturisea lui Capatos un membru marcant al acestei comunităţi, arată că acum oricine poate înjura democratic pe oricine, fără jenă, fără limite, dar mai ales fără discernământ. Una e să ai o părere clară despre activitatea cu castraveţi muraţi a unei vedete şi să te raportezi la nişte principii şi alta e să baţi laptele de pasăre al vorbelor în putinică, încercând să scoţi smântână acolo unde nu e.
Mare majoritate a scandalurilor care bântuie acum prin presă, şi când spun „acum” mă refer la ultimii ani, sunt născute moarte. Şi totuşi, dacă stau mai bine pe scaun şi mă gândesc până la urmă şi scandalurile astea au şi partea lor bună. Fără scandal, Prigoană nu ar fi ajuns deputat. Fără scandal, nici Mihaela Rădulescu, nici Andreea Marin nu ar fi beneficiat de atâta atenţie din partea publicului. Fără scandal, Magda Ciumac nu ar fi ajuns cea mai înjurată femeie din spaţiul mioritic.
Scandalul este în acest moment cea mai democratică modalitate de a atrage atenţia asupra târtiţei tale. Adevărat sau fals, scandalul face deliciul publicului şi este cea mai eficientă modalitate de promovare. Industria scandalului, indiferent de proporţii, este mai profitabilă decât se crede şi ar trebui să fii mai prost decât o găinuşă de mesteacăn beată să crezi că se va renunţa vreodată la scandal. Păi, dacă stau puţin să mă gândesc, cine ar citi ce scriu eu aici, dacă micuţele mele golănii şi subiectele controversate nu ar aprinde luminiţele patimilor şi nu ar sădi sămânţa de scandal. Haida, haida, zii ceva.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveţi iaurt cu 98% grăsime şi ciorapi cu aripioare de pui.
