Cătălin Predoiu, un ministru folosit de papagal. Justiţiarul nu e ceea ce pare sau vrea să fie

Despre fostul actual ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu pot spune la prima vedere decât că nu s-a remarcat cu nimic în cele zece luni de mandat şi dacă îi privim atent activitatea putem lesne înţelege că nici de acum încolo nu va face ceva. Însă, ceea ce sare în ochi cu privire la acest personaj este faptul că a fost ori de-a dreptul imbecil, ori sclipitor de inteligent, acceptând „trădarea” liberalilor, aceasta fiind sintagma muşcată de media, pentru că în realitate nu a fost nicio trădare.

Şi e simplu de înţeles: Predoiu a fost membru de carton al PNL, pe o hârtie, pentru că nu a activat deloc în partid. Şi de aici întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem: ce l-a determinat pe Cătălin Predoiu să renunţe la cariera din avocatură unde câştiga bani frumoşi (doar în 2008, împreună cu soţia, a câştigat peste un milion de lei din societatea de avocatură unde este asociat şi peste 800 mii de euro prin cesionarea unor părţi sociale din acea societate de avocatură) şi să accepte bălăcăreala şi noroiul aruncat asupra sa ca titular la Justiţie, un minister despre care numai dacă erai inconştient nu-ţi dădeai seama ce înseamnă.

Monitorizarea, peste capul predatului

Nu mai credem nici povestea cu Predoiu care a vorbit pe limba Bruxellesului, iar aceştia, pentru că le-a plăcut băiatul frumos şi cuminte, vor lua mâna de pe robinetul de fonduri europene destinate României, aşa cum nu mai muşcăm nici găluşca celor care afirmă că fostul actual ministru al Justiţiei îi va convinge pe europeni să termine procesul de monitorizare al justiţiei române şi odată cu asta să dea drumul la bani.

Prins cu ambiţia în gât

Vocile avizate în domeniu ne-au asigurat că Predoiu are o hibă, este prins cu ceva şi ţinut în corzi şi ne-au asigurat să nu cădem în capcana de a paria pe falsul pragmatism al băiatului de la Justiţie care, chipurile, vrea să lupte cu corupţia din interiorul sistemului şi nici pe varianta că Predoiu, tânăr fiind şi cu ambiţii foarte mari nu are timp să aştepte întoarcerea PNLului la putere şi să stea de partea celor învinşi. Varianta sugerată este că acest Cătălin Predoiu este folosit pentru a face jocurile, a tăia avântul celor care visează prea mult şi a perpetua o stare de fapt care unora le foloseşte foarte mult: haosul şi bulibăşeala din Justiţie.

Predoi să fii şi cu o Elenă să copilăreşti

Nu este întâmplătoare nici legătura lui Cătălin Predoiu cu democrat liberali sus-puşi, tovărăşia cu Elena Udrea fiind doar unul dintre exemple. Faptul că democrat liberalii au susţinut pe unul de-al casei testat în bătătura satului Pietrosu din Buzău, nu face decât să confirme cele spuse mai sus. Că de, Elena şi Cătălin, dacă au copilărit la câteva case distanţă, pot la fel de bine să „copilărească” şi la câteva scaune distanţă la masa Guvernului României. (C.O.)

Vom reveni cu amănunte.