Ginerele lui Băsescu, urmărit penal

Radu Pricop, ginerele preşedintelui Traian Băsescu, este urmărit penal pentru înşelăciune, într-un dosar privind restituirea unor terenuri, informează Realitatea TV.

Încă un membru din familia lui Traian Băsescu este acuzat de corupţie. Radu Pricop, soţul Ioanei Băsescu, este urmărit penal de Parchetul General pentru fals şi înşelăciune.

Ginerele preşedintelui este acuzat că, în baza unor documente falsificate, ar fi primit, alături de alte patru persoane, circa 10 milioane de euro despăgubiri din partea Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţia care se ocupă cu restituirea proprietăţilor confiscate de comunişti.

Nicușor Constantinescu are mandat de arestare în lipsă

Tribunalul Bucureşti a admis luni cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis luni cererea procurorilor anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive determinată de faptul că Nicuşor Constantinescu nu s-a întors din SUA la termenul stabilit de judecători, unde se află la tratament, fiind diagnosticat cu cancer.

Potrivit Agerpres, procurorii anticorupţie au invocat faptul că şeful CJ Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de controlul judiciar, în timp ce avocatul său a susţinut că …

Tăriceanu: Băsescu trebuia avertizat de SRI și SPP în legătură cu Borcea Mondial

Președintele Senatului, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, a susținut luni că SRI și SPP trebuia să-l fi avertizat pe Traian Băsescu în legătură cu persoanele cu care se întâlnește, precum Bercea Mondial.

Călin Popescu Tăriceanu a susținut că șeful statului ar fi trebuit să aibă o atitudine responsabilă în ceea ce privește întâlnirile cu Bercea Mondial.

„Cred că trebuie să înțelegem un lucru, când ești președintele țării, îți alegi bine locurile unde te duci, cu cine te afișezi, cu cine stai de vorbă, și vă pot spune în mod cert că serviciile în acest caz își fac treaba și trebuie să-și facă treaba …

Ponta: PSD şi UNPR vor vota pentru demisia lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat că a luat act de iniţiativa preşedintelui Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu, şi că PSD şi UNPR vor vota în favoarea cererii privind demisia preşedintelui ţării.

„Am luat act de iniţiativa lui Tăriceanu, căreia i s-a alăturat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, privind o şedinţă comună, care să aibă loc miercuri, unde vom adopta declaraţia politică a Parlamentului. Dacă vom ajunge la un acord asupra formei declaraţiei, parlamentarii PSD şi UNPR vor vota în favorarea declaraţiei politice care să ceară preşedintelui un răspuns (n. red. – prin care se cere demisia şefuui statului). Dar  forma declaraţiei trebuie …

DNA a trimis rudele lui Bercea Mondial în judecată pentru șantaj

Rudele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost trimise în judecată pentru şantaj, informează DNA. Decizia are loc ca urma a denunţului depus de fratele preşedintelui, Mircea Băsescu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Marius Cosntantin, ginerele lui Bercea Mondial, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, pe soţia lui şi fiică a lui Bercea Mondial, pe Ion Grinica Anghel, fiul minor în vârstă de 17 ani al Izaurei Anghel, pe Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, aflat în penitenciar, în …

PDL votează împotriva demisiei președintelui

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat luni că partidul său va vota împotriva oricărei măsuri care forţează în mod neconstituţional demisia şefului statului.

Declaraţia lui Predoiu a fost făcută după şedinţa BPN a partidului, în urma unei întrebări legate de poziţia pe care o va adopta PDL cu privire la cererea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, referitoare la iniţierea unei declaraţii parlamentare prin care să ceară demisia şefului statului. ‘Noi vom vota împotriva oricărei astfel de declaraţii. În legătură cu acest subiect, noi ne menţinem în opoziţie. Noi vom vota împotriva oricărei măsuri care forţează în mod neconstituţional demisia preşedintelui’, a …

Bogdan Stelea, cu gândul la Lili Sandu

Mirela şi Bogdan Stelea şi-au spus adio în urmă cu o lună, după şase ani de mariaj. Adevăratul motiv al despărţirii este relația extraconjugală pe care Stelea o are de mai bine de un an cu o tânără domnișoară, pe numele ei Laura Alistar.

Ceea ce atrage atenția este asemănarea izbitoare a noii iubite cu fosta logodnică a lui Bogdan, Lili Sandu. Surse din anturajul tinerei susţin că relaţia celor doi este destul de veche, ei fiind împreună de mai bine de un an.

Modul în care Mirela Stelea a aflat de amantlâcul soțului este unul de-a dreptul bizar:

„Mirela simţea de …

Guvernul și-a înregistrat sigla la OSIM

Guvernul a decis să îşi înregistreze sigla la OSIM, cu argumentul că astfel va fi asigurată o identitate vizuală unitară, inclusiv în mediul online, a întregii administraţii publice centrale, reprezentanţii Executivului arătând că, până în prezent, a fost folosită stema ţării în loc de siglă.

Procedurile pentru înregistrarea siglei la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) au fost derulate de către Secretariatul General al Guvernului, anunță Realitatea.net.

Sigla înregistrată redă stema ţării, dar numai în albastru şi alb, fără alte culori.

JUDECĂTORUL lui VOICULESCU s-a pensionat. BĂSESCU a semnat decretul

Magistratul Florică Duță, care judeca dosarul lui Dan Voiculescu, s-a pensionat. Decretul de ieșire la pensie a fost semnat de președintele Traian Băsescu.

Judecătorul Florică Duță judeca dosarul ICA, în care Dan Voiculescu este acuzat de acte de corupție privind privatizarea institutului.

De asemanea, în același dosar de corupție mai sunt judecate alte 12 persoane.

 

Potrivit Realitatea TV, în dosarul respectiv va fi desemnat un nou complet de judecată. Pentru că ambii magistraţi vor fi nou desemnaţi, procesul din apel va fi început de la zero, ceea ce va aduce o întârziere de cel puţin jumătate de an. 

Plenul Consiliului Superior al …

Elena Udrea: Fără Traian Băsescu justiția nu ar fi fost independentă

Elena Udrea, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), a prezentat luni prima reacţie a partidului faţă de scandalul în care este implicat Mircea Băsescu, alături de Sandu Anghel (Bercea Mondial).

Udrea a declarat că Traian Băsescu nu are nicio implicaţe în acest dosar şi că nu a dorit nicio clipă să-l graţieze pe Bercea Mondial. Ea mai spus că în spatele acestui scandal se află Dan Voiculescu.

„Nu este nicio legătură între Traian Băsescu şi clanul Bercea. Nici un om de bună credinţă din România nu s-ar fi gândit că Băsescu l-ar fi graţiat vreodată pe Bercea sau pe cineva din familia acestuia. …