GICĂ POPESCU, primul MESAJ de la RAHOVA

Gică Popescu transmite primul mesaj din închisoare, după ce a fost încarcerat în urma condamnării din Dosarul Transferurilor.

Fostul internaţional Gică Popescu spune că nu vrea să fie graţiat, în ciuda curentului în favoarea sa creat în întreaga ţară. Fostul căpitan al primei reprezentative va da publicităţii o scrisoare deschisă prin intermediul căreia vrea să spună tuturor că nu vrea să fie graţiat, ci vrea să-şi execute pedeapsa.

Gică Popescu, împreună cu avocaţii şi familia, vrea să liniştească apele. „Nu am nevoie de aşa ceva în momentul ăsta. Am primit o pedeapsă, o voi ispăşi, respect legea şi nu mă gîndesc acum …

Cel mai scump campionat mondial

Qatar va cheltui nu mai puţin de 140 de miliarde de dolari ca să organizeze campionatul mondial de fotbal din 2022. Spre deosebire de celelalte ţări care au găzduit în ultimii ani competiţii majore, Qatarul nu vrea să lase nimic pe ultima sută de metri. Deja a început să îşi renoveze infrastructura şi vrea ca în cinci ani lucrările să fie în mare parte gata.

Cândva, Qatarul era una dintre cele mai sărace ţări din Orientul Mijlociu. Însă, resursele uriaşe de petrol au îmbogăţit această ţară, care se transformă încetul cu încetul într-un nou Dubai. Căci, la fel ca Dubai, Qatar …

BOMBĂ! Ianukovici: Sunt preşedintele legitim, mă voi întoarce la Kiev

Viktor Ianukovici, fostul lider de la Kiev susţine că este în continuare preşedintele legitim al Ucrainei şi se va întoarce curând la Kiev, iar cei care au furat puterea nu sunt decât o bandă de tâlhari.

Fără a vorbi despre referendumul prevăzut duminică pentru alipirea Crimeei la Rusia, Ianukovici a afirmat că aceasta „se detaşează” de Ucraina din cauza politicii „neofasciştilor” ajunşi la putere la Kiev. El a asigurat, totodată, că Ucraina „îşi va regăsi unitatea”.

În plus, Viktor Ianukovici i-a acuzat pe liderii occidentali că trimit bani şi susţin o putere neconstituţională. Toate aceste declaraţii au fost făcute într-o a doua …

Parlamentul Crimeei a adoptat o declaraţie de INDEPENDENŢĂ faţă de Ucraina

UCRAINA: Parlamentul Crimeei a adoptat o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina, relatează AFP.

Viktor Ianukovici a declarat marți, într-o nouă conferință de presă susținută la Rostov pe Don, sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina, că rămâne președintele legitim al țării și comandant suprem al armatei ucrainene, acuzând noua putere de la Kiev de tentativa de a declanșa un război civil în Ucraina, informează agenția de presă ITAR-TASS.

 

 

Gigi Becali cere AJUTOR în Parlament

Situaţia lui Gigi Becali a ajuns în atenţia Parlamentului. Petiţia prin care Gigi Becali reclamă refuzul instanţei de a-i aproba operaţia în străinatate a fost depusă la Comisia de abuzuri şi petiţii.

După ce a încercat să înduplece toate instanţele să îl lase să se opereze în străinătate, Gigi Becali a ajuns cu o petiţie şi la Parlament. Aceasta a fost depusă la Comisia de abuzuri şi petiţii, iar în ea se reclamă faptul că i-a fost interzisă permisia pentru a se opera în străinătate, dar şi faptul că i se obstrucţionează accesul la vizite din partea rudelor.

Preşedintele Comisiei de petiţii …

Cheloo riscă CINCI ani de ÎNCHISOARE

Cheloo este acuzat că a bătut crunt un DJ, în urmă cu mai bine de trei ani. Cântăreţul este aşteptat marţi la Judecătoria Sectorului 2, acolo unde are loc procesul.

Cheloo este acuzat că a lovit fără milă un DJ, în urmă cu trei ani. Incidentul violent s-ar fi produs în noaptea de Crăciun, în 2010, in clubul unde Dan Apetria era MC. Tânărul ar fi fost atacat de Cheloo şi de un alt hip-hoper, chiar sub privirile celor prezenţi.

Scandalul a pornit de la niște vorbe urâte aruncate de colegul lui Cheloo MC-ului, care nu s-a lăsat mai prejos și i-a …

Descoperire ŞOCANTĂ

Cadavrul unui bărbat de 65 de ani din Bistriţa-Năsăud a fost descoperit într-un şanţ, de deţinuţii care munceau pe şoseaua de centură a oraşului.

Deţinuţii Penitenciarului Bistriţa, care participau la curăţenia de primăvară, au făcut o descoperire macabră pe vechea şosea de centură a oraşului. Ei au găsit sub un pod cadavrul în putrefacţie al unui bărbat de 65 de ani.

Bărbatul a fost identificat ca fiind dintr-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Nu avea soţie sau copii şi obişnuia să cerşească.

Potrivit legiştilor, bărbatul a murit de cel puţin o lună. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud pentru a se …

Negocieri de milioane pe banii bucureștenilor

Primăria Capitalei încearcă să ajungă la o înţelegere cu omul de afaceri Costică Costanda, într-un litigiu vechi de şase ani – Parcul Bordei. Municipalitatea trebuie să-i plătească 163 de milioane de euro, după cum a stabilit instanţa. Bani pe care, evident, nu-i are. Aşa că, au început negocierile.

Primarul general Sorin Oprescu, secondat de câţiva consilieri generali, a încercat să îl convingă pe Costică Costanda să accepte o despăgubire mai mică faţă de cea stabilită de instanţă – 110 milioane de euro, faţă de 163 de milioane. Negocierile au eşuat, însă.

„Nu, nu am căzut la nicio înţelegere. Am venit să facem …

Plajă inundată aproape în totalitate la Mamaia

Furtunile din ultimele zile au dat puteri mării să cucerească şi uscatul. A înaintat deja 100 de metri pe plajele de la Constanţa.

La Mamaia, plaja aproape a dispărut în ultimele două zile. Marea a mușcat cu furie din plajă. Zone întregi, care în vară erau pline de turişti şi șezlonguri, au fost înghiţite de apă, iar valurile au măturat totul în calea lor.

„Plaja turistică Mamaia este inundată în zona sudică aproape în totalitate până la parapet, iar în zona nordică a plajei Mamaia mai mult de jumătate”, spune Ilie Dănuţ Diaconescu, cercetător ştiinţific.

Pentru cei care abia aşteaptă 1 Mai să …

Echipa României, campioană la Olimpiada internațională de matematică pentru studenți

Echipa României a câştigat locul I pe naţiuni la Olimpiada Internaţională de Matematică pentru studenţi.

Competiţia s-a desfasurat la Iaşi, iar în concurs au intrat 25 de echipe din opt ţări.

România a câştigat şi locul I absolut, ocupat de studentul Eduard Valentin Curcă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Cea de-a opta ediţie a Olimpiadei Internationale de Matematică pentru Studenţi s-a desfășurat în perioada 5-9 martie, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi.