Cine sau ce îl recomandă pe Bordea în fruntea CSM?

Bordea, un judecător bogat

Conform declaraţiilor sale de avere, Bordea e un magistrat „latifundiar”. Deţine peste 90.000 de metri pătraţi de pământ extravilan şi intravilan, din care aproape 28.000 mp de pădure. Mai deţine cu familia două apartamente în Bucureşti şi Târgovişte şi o casă de 132 mp la Târgovişte, şi două maşini, un Mercedes şi un BMW, iar în conturi a economisit circa 190.000 RON. Soţia sa lucrează la o societate comercială.

Adrian Bordea, proaspătul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, este, deopotrivă, lăudat și contestat de către colegii săi. Și mai degrabă mai mult contestat de cei din …

Oficialii nu se sinucid, ei sunt sinuciși VIDEO

Un cetăţean englez, oaspete al hotelului Mara, s-a aruncat de la etajul 7 al imobilului. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj al ambulanței, care a efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragicul eveniment.

Bărbatul care s-a aruncat la orele prânzului de la etajul 7 al hotelului Mara era ataşat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti şi avea 47 de ani. El s-a cazat la hotel în data de 14 ianuarie şi a cerut, în mod expres, să fie cazat la ultimul etaj al …

Başcanul Găgăuziei: De ce nu a fost declarat Traian Băsescu persona non grata?

Başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a apărat vineri dreptul unităţii autonome la referendum, subliniind că susţine statalitatea Republicii Moldova, spre deosebire de preşedintele Traian Băsescu care, în opinia sa, merită se fie declarat persona non grata, potrivit site-ului oficial al UTA Găgăuzia.

„Acţionăm într-un cadru constituţional, nu încălcăm nimic. Avem dreptul să organizăm un referendum consultativ pe teritoriul Găgăuziei”, a afirmat Formuzal.

Başcanul a subliniat că „acţiunile noastre sunt în conformitate cu Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, care prevede că regiunea are dreptul la autodeterminare, în cazul în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”.

„Pledăm pentru păstrarea statalităţii Republicii Moldova”, a …

DANONE recunoaște minciuna

Toți producătorii folosesc bacterii din fecale și tractul uro-genital, modificate genetic

Gigantul producător de iaurturi Danone nu mai promovează în reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sănătate, în cazurile Actimel şi Activia, deoarece s-a descoperit că, de fapt, acestea nu au atributele pretinse. Potrivit presei britanice, cel mai mare producător de iaurturi din lume a mărturisit că a exagerat în reclamele produselor, care, de fapt, nu au acele beneficii prezentate.

Astfel, Danone a fost de acord să nu mai spună în spot-urile de televiziune că Activia îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, iar despre Actimel că întăreşte sistemul imunitar.

Putină lume ştie ce mănâncă. Şi …

NASA va construi o rachetă cu care oamenii vor ajunge pe Marte

NASA a anunţat că va construi cea mai mare rachetă fabricată vreodată pe Terra, mult mai mare decât navetele spaţiale şi rachetele Saturn – folosite în programul „Apollo” în misiunile pe Lună -, care va fi utilizată pentru a transporta astronauţi pe planeta Marte.

NASA a publicat un set de fotografii uluitoare cu noul ei lansator SLS (Space Launch System), care va fi capabil să transporte pe orbită încărcături de până la 130 de tone.

Noua rachetă va fi folosită pentru a transporta astronauţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale şi pentru a-i ajuta pe oameni să exploreze limitele îndepărtate ale Sistemului Solar.

Specialiştii …

Accente de roşu: Cum să porţi culoarea în fiecare situaţie socială

Ca și în artă, în modă există două moduri de a asocia culorile. Baza o constituie cercul cromatic, dar trebuie să ții cont și de contrast! Cercul cromatic corespunde degradeului de culori.

Culorile primare sunt: bleu, roșu, galben.
Culorile secundare sunt: verde, oranj și violet, rezultate din amestecul celor trei culori primare.

Contrastul dintre culori se realizează prin asocierea a două culori opuse în cercul cromatic. Numai că, pentru a face acest lucru, îți trebuie puțină pricepere și viziune! Altfel, devine  riscant!

Cremul, griul sau negrul sunt câteva dintre cele mai potrivite nuanţe pentru combinaţii reuşite cu roşu aprins. Adoptă-l în ţinutele …

Cabral și Andreea Ibacka, probleme în paradis

Crabral şi-a anunţat pe blog „divorţul”. Nu de Andreea, ci de vechiul telefon. Însă până ca ea să afle despre ce era vorba cu adevărat, a avut parte de ceva emoţii.

„Şi divorţul nostru a venit. Mulţi au prezis-o, ştiu”. Aşa suna titlul postarii lui Cabral care a declanşat isteria. Bineînţeles, aceste cuvinte nu puteau să rămână fără ecou în viaţa jumătăţii lui.

Andreea Ibacka a mărturisit că a aflat de la prieteni despre toată tărăşenia, iar pozna soţului ei a iscat o întreagă telenovelă.

„Pe la prânz a început să-mi sune telefonul ca-n Gara de Nord, vorba aceea. Fel de fel de …

Războiul dintre foştii membri ai trupei Akcent continuă

Trupa Akcent s-a destrămat, însă foştii componenţi se luptă în instanţă pentru numele formaţiei. Sorin Brotnei şi Mihai Gruia l-au dat în judecată pe Adi Sână şi cer ca acesta să să nu mai folosească numele trupei, lucru care se întâmplă în prezent.

Cei doi s-au gândit şi la o modalitate prin care să obţină o hotărâre rapidă în instanţă, şi anume ordonanţa preşedinţială. Astfel, ei doresc ca prin intermediul acestei proceduri, Sana să fie obligat temporar de judecători să nu mai folosească numele trupei până când se va da o sentință definitivă în procesul în care se judecă pe fond …

Cristina Spătar și-a împlinit visul

Cristina Spătar nu îşi mai încape în piele de fericire de când este mămica a doi copii superbi, Albert (4 ani şi trei luni) şi Aida (un an şi nouă luni). Vedeta a realizat o şedinţă foto alături de minunata ei familie, în casa pe care şi-a amenajat-o aşa cum a visat.

„Este casa la care am visat întotdeauna. Acolo mă simt cel mai bine. Am mobilat-o exact aşa cum mi-am dorit, în stil baroc. Avem toate facilităţile, iar eu mă bucur cel mai mult de sala de sport pe care am amenajat-o la mansardă.

Am făcut multe sacrificii. Poate cel …

Pepe se vrea din nou tătic

Pepe a început deja pregătirile pentru nunta lui care va avea loc la vară. Artistul îşi doreşte nu doar să ajungă la altar alături de aleasa lui, ci şi să mai aibă moştenitori.

Invitat în emisiunea lui Măruţă pentru a-şi promova cea mai nouă piesă, care are acum şi un videoclip, Pepe a făcut un anunţ care l-a lăsat fără cuvinte şi pe prezentatorul emisiunii.

Cântăreţul îşi doreşte ca nunta să o prindă pe soţia lui însărcinată cu cel de-al doilea copil.

„Nașule, prin vară ce faci? Noi am vrea să ne căsătorim. Ştii că trebuia să fie anul trecut, dar am zis …