A doua victimă a caniculei

Un bărbat din Cluj, care se afla la muncă pe câmp, a murit din cauza temperaturilor foarte ridicate la care s-a expus.

Bărbatul se afla pe un câmp, iar din cauza căldurii excesive, i s-a făcut rău. Bărbatul a acuzat dureri în piept şi ameţeli. Familia, care se afla cu el pe câmp, a chemat imediat ambulanţă. Medicii au reuşit să-l stabilizeze şi l-au transportat la spitalul din Turda. Acolo, bărbatul a început să se simtă, din nou, rău. Manevrele de resusictare au fost în zadar, iar bărbatul a murit la Unitatea de Primiri Urgenţe.

În urmă cu două zile, un alt …

Ipoteză șoc în cazul Kennedy: împușcat de agentul de lângă el

Un documentar realizat cu prilejul comemorării fostului preşedinte american J.F.Kennedy vorbeşte despre un al doilea foc de armă în cazul asasinatului.

Documentarul este realizat pe baza cărţii lui Colin McLaren, un poliţist australian care a întreprins o anchetă timp de patru ani asupra acestui celebru asasinat ce s-a petrecut la 22 noiembrie, 1963. Şi porneşte de la teoria celor două focuri de armă, scrie RTV.net.

Dacă primul i-a aparţinut lui Lee Oswald, despre cel de-al doilea au existat multe discuţii. Autorul pretinde că el a fost tras de agentul Serviciilor Secrete, George Hickey, însărcinat cu paza preşedintelui american, aflat în spatele maşinii …

Matematician român, recompensat cu o bursă de 100.000 de dolari

Matematicianul român Daniel Tătaru, de la Universitatea Berkley-California, este unul dintre cei 13 cercetători care au primit o bursă de 100.000 de dolari de la fundaţia americană Simons.

Fundaţia Simons a fost înfiinţată de Jim Simons, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri americani, pentru a acorda burse de cercetare pentru cei mai promiţători savanţi. Anul acesta, Daniel Tătaru este unul dintre cercetătorii aleşi de fundaţie, scrie zf.ro.

„Munca lui Tătaru în domeniul undelor nonlineare a fost profundă şi influentă. El a argumentat rezultate noi pentru mai multe clase de ecuaţii, inclusiv evoluţii geometrice , unele dintre ele relaţionate de relativitatea …

Un politician și-a bătut măr iubita și a vrut să-i dea foc

Un politician din Argeş şi-a bătut iubita, a stropit-o cu benzină şi a vrut să-i dea foc, potrivit ph-online.ro. Bărbatul ar fi recurs la acest gest chiar de ziua iubitei lui.

Se pare că gelozia a fost factorul care a condus la faptele reprobabile ale tânărului politician, Traian Tamaga.

Iubita lui i-a spus că pleacă în Capitală, alături de prietene, pentru cumpărături, iar iubitul a urmărit-o.

A intrat peste ea în locuința din București și a bătut-o măr, apoi a stropit-o cu benzina și a vrut să-i dea foc, dar s-a răzgândit și a fugit.
Fata și-a sunat fratele și i-a povestit drama …

Rețeta zilei Tartă cu dovlecei şi usturoi

Ingrediente:
300 g foitaj,
1 dovlecel potrivit,
1 fir de praz,
200 g bacon,
1 lingură ulei,
1/2 linguriţă condimente uscate,
200 ml smântână,
3 ouă,
100 g caşcaval,
1 crenguţă cimbru,
4 căţei de usturoi,
sare,
piper

Mod de preparare:
1 Aluatul de foitaj se lasă la dezgheţat în frigider. Se presară pe o planşetă făină şi se întinde foaia până ajunge la grosimea de 2-3 mm.
2 Foaia se aşează într-o formă de tartă, îmbrăcând şi pereţii. Surplusul se taie. Se înţeapă aluatul de pe fundul formei cu furculiţa. Se coace …

Trei oameni, spulberați de tren

UPDATE 14:14 Adolescenta de 16 ani care a fost transportată în comă la spital a decedat, la câteva ore după producerea accidentului.

Două persoane au murit şi o adolescentă de 16 ani a fost transportată în comă la spital, marţi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Accidentul a avut loc în municipiul Vaslui, la o trecere la nivel cu calea ferată din zona depozitelor, pe DN 2 F Vaslui – Bacău.

La faţa locului a intervenit şi un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă …

Și-a omorât prietenul cu 30 de lovituri de cuțit

Crimă înfiorătoare în Reşita. Un bărbat de 58 de ani a fost ucis cu 30 de lovituri de cuţit chiar de către prietenul cu care băuse o zi întreagă, potrivit România TV. Agresorul a fost arestat preventiv. El a declarat poliţiştilor că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat.

Un bărbat de 58 de ani a mers împreună cu un prieten la grădina acestuia pentru a purta discuţii amicale. Pentru că nu se mai văzuseră de mult, cei doi au desfăcut şi o sticlă de alcool.

La un moment dat, soţia bărbatului a încercat să îl ia acasă, însă discuţiile erau mult …

Accident cu doi morți pe E 85

Șoferul unui autoturism care se deplasa pe drumul E 85 a pierdut controlul volanului, în localitatea Călimănești, județul Vrancea, și a intrat într-un cap de pod. Atât el, cât și celălalt pasager aflat în mașină au decedat.

La locul accidentului au sosit echipaje de la ambulanță și de la descarcerare, dar nu s-a mai putut face nimic pentru cei doi oameni, care au fost declarați decedați.

 

Accident grav pe Autostrada Soarelui

Un copil de doi ani şi jumătate a murit, iar părinţii acestuia au fost răniţi grav, luni seară, într-un accident produs pe Autostrada Soarelui, în zona localităţii Drajna (Călăraşi). Maşina în care se aflau a intrat în balustrada mediană a drumului, în urma exploziei unui pneu.

Poliţiştii rutieri au stabilit că accidentul a avut loc după ce pneul din partea dreapta spate a maşinii a explodat, astfel că şoferiţa nu a mai putut controla autoturismul şi a intrat în balustrada mediană a drumului.

Potrivit Mediafax, în urma accidentului, copilul de doi ani şi jumătate a decedat, iar părinţii săi au fost …

Omul de afaceri Sorin Țerbea, printre morții din elicopterul prăbușit

UPDATE 23:44 Omul de afaceri Sorin Ţerbea, judecat în dosarul „Mita din elicopter”, se numără printre cei cinci morţi din elicopterul prăbuşit, luni seară, în lacul Tăureşti, în judeţul Mureş.

Primarul localităţii mureşene Tăureni, Ovidiu Petru Oltean, a declarat, pentru Mediafax, că omul de afaceri Sorin Ţerbea se afla în elicopterul prăbuşit în lac, alături de trei afacerişti germani, o angajată de-a sa şi de pilot. Femeia este singura care a supravieţuit prăbuşirii, fiind recuperată din apă şi transportată la spital.

Aparatul de zbor s-a prăbuşit la câteva minute de la decolare, potrivit lui Ovidiu Petru Oltean. Edilul a precizat că Sorin …