Antrenor olimpic acuzat că, beat fiind, a vrut să violeze două sportive minore

Fostul antrenor olimpic la lupte, Radu Ana, este acuzat de două sportive că ar fi încercat să să le violeze. Tehnicianul în vârstă de 46 a fost demis de federație după ce a fost pus la zid de sportivele minore, scrie gsp.ro.

Acuzat de cele două sportive că a vrut să se culce cu ele, câteva colege de-ale acestora le susțin afirmațiile: „Domnul Ana a plecat după ce a vrut să se culce cu două fete. Venea beat la antrenamente”.

Radu Ana se apără însă și neagă acuzațiile: „Domne, ştiu şi eu cine v-a zis vouă de asta. E unul care vrea …

Congresul PSD: Victor Ponta, validat președinte

Votul electronic de la Congresul PSD este aproape încheiat, iar Victor Ponta a fost validat, pentru cel de-al doilea mandat, drept președinte al partidului.

O altă certitudine este cea a lui Liviu Dragnea în funcția de președinte executiv al Partidului Social Democrat, după ce în mandatul precedent el a fost secretar general.

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi aleşi la nivel naţional (opt locuri) candidează: Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Gheorghe Bunea Stancu, Ion Călinoiu, Ion Câlea, Titus Corlăţean, Adrian Ioan Duicu, Dan Nica, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Cristian Rizea, Dan Şova şi Marian Vanghelie.
În ceea ce priveşte funcţiile de vicepreşedinţi aleşi pe regiuni …

Întâlnirea patronilor care zguduie fotbalul românesc!

Ioan Niculae, patronul echipei Astra Giurgiu, și Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, cel al Ceahlăului Piatra Neamț, s-au întâlnit la sediul firmei primului, în această dimineață. Echipele celor doi se vor întâlni duminică, la Giurgiu, în etapa a 27-a. La întânirea de taină a participat și președintele Astrei, Petre Buduru, conform România TV.

Gheorghe Ștefan a fost surprins când ieșea din sediul Interagro, firmă care aparține lui Ioan Niculae. Câteva minute mai târziu, din același sediu au ieșit Niculae și președintele Petre Buduru.

Întâlnirea dintre cei trei este suspectă, deoarece Astra ar putea prinde un loc în competiția Europa League și în funcție …

Larisa Iordache a luat argintul la sărituri la CE de Gimnastică

După ce cu o zi înainte câștigase argintul la individual compus, Larisa Iordache a mai smuls o medalie la Campionatele Europene individuale de la Moscova. Gimnasta a luat aceeași medalie, dar la sărituri.

Larisa Iordache a fost notată cu 14.900 la prima săritură şi cu 14.033 la cea de-a doua. Astfel, cu o medie de 14.466, ea a obţinut medalia de argint. Pe aceeași treaptă a podiunului a urcat olandeza Noel Van Klaveren.
Giulia Steingruber (Elveţia, 14.750) a fost sportiva care s-a impius la această probă.
Prima medalie a delegației României la Moscova a fost obținută tot de …

Reţeta zilei Cartofi franţuzeşti

Ingrediente

1 kg cartofi albi
250 g șuncă afumată
3 ouă fierte tari
3 castraveciori murați
100 ml smîntână grasă
100 ml lapte
100 g brânză rasă
1 ceapă
2 linguri cu ulei
2 ouă
unt
pesmet
sare
piper

Mod de preparare

1.Fierbe cartofii în apă cu sare și curăță-i de coajă cât sunt călduți. Lasă să se răcească și feliază cartofii. Taie cubulețe șunca, ouăle fierte și castraveciorii.
2.Încinge uleiul într-o tigaie și călește ușor ceapa feliată. Când e aurie, adaugă și șunca și las-o 2-3 minute.
Unge cu unt o tavă și presară pesmet. Pune un …

Pariuri pe lupte sângeroase de câini la Brăila

Se pare că într-o zonă a orașului Brăila luptele de câini sunt la ele acasă. Tinerii se strâng la astfel de evenimente ilegale și pariază pe animalele care sunt puse să se bată până la epuizare sau chiar până când mor.

Locatarii unui bloc din apropierea „arenei de luptă” sunt martorii acestor lupte între câini.

Zilele trecute, un pitbull și un rottweiler s-au luptat în fața unui grup de tineri care, pe lângă faptul că se amuză, au pus în joc și sume de bani.

„Am mai văzut cum pun câinii să se bată, dar ce să facem noi? Sunt tineri, …

Anna Lesko s-a mutat în Liban!

Artista a părăsit, sâmbătă dimineața, România, iar destinația ei a fost Liban. Anna Lesko va petrece acolo câteva zile, unde are planificat un concert.

Cântăreața și-a anunțat fanii că plecaă din țară pentru câteva zile printr-o postare pe adresa ei de Facebook.

„Bună dimineața!!! În câteva minutele plec spre Liban, unde voi avea concert în această seară!! Weekend plăcut”, a scris Anna pe rețeaua de socializare.

Artista a postat, de asemenea, și o fotografie a ei pe care a făcut-o chiar pe Aeroportul Henri Coandă, de unde și-a luat zborul către Liban.

Simona Gherghe a adormit pe volan, la semafor!

Realizatoarea emisiunii Acces Direct a fost surprinsă de paparazzii wowbiz în timp ce moțăia, cu capul pe volan, într-o intersecție. Parterii de trafic au trezit-o cu claxoanele, atunci când „verdele” și-a intrat în drepturi pe semafor.

Zvonurile care circulă mai nou, cum că Simona Gherghe ar părăsi emisiunea Acces Direct, o pun pe gânduri pe realizatoare. Și chiar o obosesc. Ceea ce s-a întâmplat într-o zi obișnuită, cu Simona la volan.

O intersecție banală și o culoare roșie a semaforului au fost de ajuns pentru Gherghe. Frumoasa blondină a pus capul pe volan și a adormit. După câteva zeci de …

Mutu s-a bătut pentru soția lui în restaurantul lui Cavalli

Prezent la București pentru a-și inaugura un magazin, Roberto Cavalli a povestit cum Adrian Mutu s-a bătut într-un restaurant al designerului pentru Consuelo, de care niște clienți se luaseră.

„Am o poveste incredibilă cu Mutu. Am un restaurant în Florenţa şi într-o seară a făcut în restaurant la mine o mare … Poliţia a ajuns. N-a fost nici o problemă pentru că îl iubesc”, a spus Cavalli.

Creatorul de motă nu s-a supărat pe fotbalist, ba chiar i-a găsit scuze acestuia: „Are o soţie foarte frumoasă”, scrie sport.ro.

Incidentul a fost confirmat de Adrian Mutu: „Da, am sărit în apărarea soţiei …

A fost capturat cel de-al doilea terorist de la Boston

Polițiștii au reușit să-l prindă și pe cel de-al doilea suspect de atac cu bombă de la Boston, din timpul unui maraton tradițional. Fratele său fusese împușcat în urmă cu o zi și a murit la spital.

Djuhar Țarnev (19 ani) a fost încolțit de polițiști sub un pod din orașul Watertown, iar între cele două părți a început focul de arme, care a durat aproximativ două ore.

Cecenul a fost rănit și apoi imobilizat, după care a fost dus la spital, fiind grav rănit.

Vineri, fratele său, Tamerlan (26 de ani), a fost de asemenea rănit în schimbul de focuri cu polițiștii, …