Procurorii lui Basescu in ACTIUNE! Atanasiu și Dobrițoiu JR, URMĂRIȚI PENAL

Președintele PNL Alba Teodor Atanasiu, este urmărit penal pentru folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase de natură electorală PNL, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase pentru a determina alegătorul sa voteze și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, potrivit DNA Cluj.

De asemenea, fiul ministrului Apărării, Samson Dumitru, este urmărit penal pentru trafic de influență, promisiunea, oferirea și darea de bunuri sau alte foloase pentru a determina alegătorul să voteze și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu a declarat, joi, la ieşirea din sediul DNA, că plângerea făcută la DNA a fost …

ATAC DUR la ILIESCU, PONTA si ANTONESCU de la C.S.M

Consiliul suprem de Magistratură a criticat, în cadrul unui comunicat remis presei, declaraţiile preşedintelui interimar Crin Antonescu.

COMUNICAT de PRESĂ

Privind poziţia CSM faţă de declaraţiile publice ale domnului Crin Antonescu, preşedinte interimar al României

CSM ia act cu profundă îngrijorare de declaraţiile şi acuzaţiile formulate de la nivelul preşedinţiei interimare a României, privind anchetele penale ce vizează aspecte ale procesului electoral din cadrul referendumului pentru suspendarea preşedintelui Romaniei, aflate în curs de derulare.

Faţă de mesajele transmise de domnul Crin Antonescu, preşedinte interimar, cu ocazia declaraţiei de presă din seara zilei de 15 august 2012, formulăm urmatoarele precizări :

• Activitatea procurorilor români …

Şase persoane suspectate de furturi şi tâlhării, saltate de mascati.

Poliţiştii au facut, in aceasta dimineaţă, şase percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane suspectate de furturi şi tâlhării.

Patru dintre percheziţii se desfăşoară în Bucureşti şi alte două în judeţul Dâmboviţa, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

În urma percheziţiilor, poliţiştii vor pune în executare şase mandate de aducere emise pe numele unor suspecţi de furturi şi tâlhării comise în judeţele Giurgiu şi Dâmboviţa.

Acţiunea este organizată de poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa şi Secţia 19 de Poliţie din Capitală.

INTERNATIONAL – Eliberarea Iuliei Timoşenko costă 7 miliarde de dolari

Autorităţile ucrainiene o vor elibera pe fostul premier Iulia Timoşenko, în schimbul sumei de 7 miliarde de dolari, transmite Ria Novosti.

Oleh Rybachuk, fostul şef de cabinet ale preşedintelui a afirmat că oferta de răscumparare a fost făcuta de preşedintele Viktor Ianukovici, în timpul unei întâlniri cu cancelarul german Angela Merkel. Acesta a acuzat-o pe Timoşenko că a prejudiciat statul cu 14 miliarde de dolari şi se oferă să o elibereze „la jumatate de preţ”.

Iulia Timoşenko, lidera opoziţiei din Ucraina şi eroina „Revoluţiei portocalii”, a fost încarcerată pentru şapte ani în 2011, pentru abuz de putere. Procesul ei a fost catalogat …

DIRECT DIN GARAJ :”Nu-l pot revoca pe Victor Ponta”

Preşedintele suspendat Traina Băsescu crede că Victor Ponta va rămâne în continuare premier, şi în cazul în care el se va întoarce la Cotroceni.

„Preşedintele poate doar să desemneze prim-ministrul, dar nu-l poate revoca. Revocarea prim-ministrului poate fi făcută doar de Parlament. Deocamdată Victor Ponta are o majoritate în Parlament şi nu cred că Parlamentul îl va revoca”, a spus Băsescu.

Întrebat dacă se va întoarce la palatul prezidenţial, preşedintele suspendat a răspuns: „Numai Curtea Constituţională decide. Înaintea deciziei Curţii Constituţionale n-aş vrea să fac nicio apreciere pentru că ar putea fi considerată o tentativă de a influenţa decizia Curţii”.

Premierul Victor Ponta …

„Dosarul Referendum” – Oprişan şi Dragnea la parchet.

Liderii USL, Marian Oprişan şi Liviu Dragnea, au intrat în vizorul procurorilor Departamentului Național Anticorupție (DNA), în dosarul privind fraudarea referendumului.

Anchetatorii au indicii că cei doi şi-ar fi folosit influenţa politică ca să obţină victoria la referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Suspiciunile DNA sunt bazate pe faptul că în cele două judeţe conduse de Dragnea şi Oprişan, Teleorman respectiv Vrancea, procentul la vot ar fi fost mare, de peste 50 la sută, pe baza unor mijloace frauduloase. Mai exact, indiciile arată că cei doi s-ar fi folosit de funcţiile de conducere din PSD pentru a câştiga, prin fraudă, referendumul.

În …

Lady Gaga dupa ce s-a trezit a intrat in hotel!

Romanii au putut-o vedea in carne si oase pe Lady Gaga. Vedeta a iesit, in sfarsit din autocarul parcat in fata hotelului Hilton din Bucuresti, a semnat cateva autografe si s-a indeptat catre apartamentul unde va locui pana vineri….
Dupa mai bine de trei ore de asteptare, fanii au putut-o vedea in carne si oase pe celebra Lady Gaga.

Artista a sosit cu autocarul la pranz, direct de la Sofia, insa nu a coborat imediat din masina, ci abia dupa trei ore, timp in care, se pare a dormit.
Membrii staff-ului nu au dorit sa o trezeasca pe vedeta, obosita dupa …

Scandal! Un bodyguard i-a smuls aparatul unui fotograf care incerca sa ii faca poze lui Lady Gaga sub rochie!

Unul din bodyguarzii lui Lady Gaga a fost extrem de prompt si a reusit sa ii confiste aparatul unui fotograf dupa ce acesta i-a facut artistei cateva poze pe sub rochie….
Dupa ce a coborat din autocar si si-a salutat fanii, in momentul in care se pregatea sa intre pe usa hotelului, Lady Gaga a fost fotografiata de un fotoreporter roman dintr-un unghi total dezavantajos.

Mai exact, acesta a postat aparatul la nivelul asfaltului pentru a-i surprinde vedetei lenjeria intima
Unul din boduguarzii solostei a remarcat incercarea mai mult decat indrazneata a fotografului si i-a smuls acestuia aparatul, nu inainte de …

DECLARAŢIE ŞOC: „România este măcinată de ură, de la politicieni până la oamenii de rând”

ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, a spus în predica sa de la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, că în România bucuria și pacea au dispărut, din cauza urii și neînțelegerilor dintre politicieni şi dintre oamenii de rând.

Slujba de liturghie de la Mănăstirea Nicula a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului IPS Andrei Andreicuţ şi cu episcopul românilor din Ungaria IPS Siluan. Aceasta a început la ora 9.00 și a durat până în jurul prânzului.

„Trebuie să constatăm cu durere, că de la mic până la mare, încă suntem foarte, foarte slăbuți din punct …

„Să trăieşti cu numele, mami! La mulţi ani tuturor celor care poarta numele Sfintei Marii!”

Elena Băsescu îi transmite mamei sale un mesaj pe Twitter cu ocazia zilei onomastice.

„Să trăieşti cu numele, mami! La mulţi ani tuturor celor care poarta numele Sfintei Marii!”, scrie fiica cea mică a preşedintelui suspendat pe Twitter.

Totodată, EBA postează pe Twitter şi o fotografie în care este alături de sora sa cea mare, Ioana, şi de mama lor, Maria Băsescu.

Peste 2,2 milioane de români, majoritatea femei, îşi sărbătoresc onomastica miercuri, de Sfânta Maria, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre cei 2.231.032 de români sărbătoriţi miercuri, de Sfânta Maria, 1.813.614 …