Şeful interlopilor candidează la Consiliul Local

Dacă voturile pentru alegerile locale îşi vor spune cuvântul în favoarea unora dintre candidaţii aflaţi acum pe listele electorale, atunci Consiliul Local nu va mai avea şedinţe încărcate de polemici, ci consilieri cu oase rupte şi feţe movate.

Pentru prima oară în istoria alegerilor care s-au tot făcut la Iaşi, pe listele electorale au fost promovate persoane atât de dubioase, al căror CV nescris conţine mai toată gama de infracţiuni. Unul dintre aceşti candidaţi la funcţia de consilier local, din partea Uniunii Populare Social Creştină, a securistului Ioan Talpeş, este Tiberiu Cristodorescu, un membru al lumii …

Tatăl avocatului infractor, şef la ISJ

 

Tatăl avocatului-infractor Christy Mîrşanu, dat în urmărire prin Interpol, a fost uns inspector-adjunct la IŞJ Iaşi

Mutări surpriză la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, pe ultima sută de metri a regimului pedelist. Cătălin Baba, ministrul demis al Educaţiei, a semnat recent un ordin de înlocuire din funcţie a celor doi inspectori-adjuncţi de la instituţia ieşeană, respectiv  Mariana Pop şi Bogdan Cristescu. Cele două personaje triste fuseseră numite în funcţiile înalte de la IŞJ Iaşi, la recomandarea expresă a cunoscutei traseiste de Bahlui, senatoarea Mihaela Popa, care şi-a dat demisia din PDL şi a trecut la PNL. În locul acestora, …

Georgică Cornu a sponsorizat divorţul Marinei Almăşan

Cunoscutul om de afaceri a dorit ca divorţul dintre Marina Almăşan şi Victor Socaciu să fie unul cât mai rapid şi fără scandal. Şi a reuşit. Dar pentru asta a fost nevoit să scoată din buzunar o sumă frumuşică de bani, potrivit unor surse citate de Click.

Proprietatea din Dorobanţi a lui Socaciu şi a Marinei Almăşan a fost evaluată la 450.000 de euro. Pentru a rămâne cu apartamentul, Marina a fost nevoită să-i plătească fostului soţ mai puţin de jumătate din sumă. Fabuloasa sumă de 200.000 de euro provine însă din conturile domnului Cornu, care şi-a dorit ca Marina să …

Lista operaţiilor estetice suferite de Bianca Drăguşanu

Contrar zvonurilor, Bianca Drăguşanu continuă să nege că ar fi suferit foarte multe operaţii estetice. Deşi imaginea avută în perioada în cara a apărut în emisiunea „Din Dragostete” prezentată pe atunci de Mircea Radu este grăitoare, manechinul susţine că doar câteva aluniţe şi modificarea danturii sunt vinovate de schimbasrea radicală de look.

Roșcata spune că are o singură operație estetică, cea de mărire a bustului, restul intervențiilor pe care și le-a făcut fiind tratamente de înfrumusețare. Totodată ea a recunoscut că, la un moment dat, a cam exagerat cu mărirea buzelor, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care a …

Luana Ibacka… pur şi simplu se adoră

Cu o carieră puternică în spate şi departe de prima pagină a tabloidelor, adică departe de scandal, Luana Ibacka construieşte de zor. Perseverentă, poate prea perfecţionistă, aşa cum se caracterizează chiar ea, reuşeşte să-şi traseze linii clare asupra viitorului ei. Luana ştie exact ce îşi doreşte să facă şi unde vrea să ajungă. Este întotdeauna sigură pe ea şi pe atuurile sale.

Trecerea anilor nu o înspăimântă, aşa cum se întâmplă cu majoritatea vedetelor de sex feminin de la noi, dar şi din străinătate. Încă 30 de ani adăugaţi vârstei sale, sunt văzuţi ca fiind plini de experienţă şi evoluţie profesională. …

Căutat de ANAF şi de bănci, GHEORGHE PISTOL candidează pentru primăria Buftea

Pericol pentru Buftea: George Pistol

Încă nu se ştie dacă alegerile locale din 10 iunie vor aduce mari schimbări, cert este un lucru: fiecare candidat crede că el va învinge, acolo unde candidează. Pentru a ieşi consilier, primar sau preşedinte de consiliu judeţean, marea majoritate a acestor devoratori ai banului public sunt în stare să facă aproape orice.

Când spun aproape orice mă refer la faptul că aceştia, chiar dacă nu au bani, împrumută de la diverse persoane, în special de la oamenii de afaceri, în schimbul acestor împrumuturi candidaţii făcând promisiuni de acordare a unor lucrări pentru …

Primarul ION STOICA a schimbat faţa oraşului Buftea

LUCRĂRI DE REABILITARE, MODERNIZARE, REPARAŢII STRĂZI, INTRODUCERE APĂ-CANAL, PARCURI, ILUMINAT PUBLIC, DIVERSE AMENAJĂRI

CARTIER STUDIO – 2008 – 2012

Parcări: 1144 locuri de parcare

Străzi modernizate şi trotuare aferente: Aleea Parc, Strada Studioului (Zona Blocurilor Vechi), Aleea Tineretului, Aleea Şcolii, Aleea Constructorului, Aleea Câmpului, Aleea Plopilor, Strada Industriei, Intrarea Bucureşti – Târgovişte, Strada Metalurgiei, Zona Petrom (ANGST).

Parcuri, spaţii verzi şi locuri de joacă:
Parc Raja (În colaborare cu RAJA CONSTANŢA SA),
Parc – Aleea Parc (Zona BL. Vechi)
Parc – Aleea Plopilor (Bl. 14)
Parc – Aleea Câmpului (Staţie Studio)
Parc – Aleea Şcolii …

Fostul prefect Davidescu, acuzat că a cerut şpagă

Despre fostul prefect , Gheorghe Davidescu, s-au spus multe și mai bune și mai rele pe toată perioada „legislaturii” sale de la Prefectura Argeș. Mai mult decât atât, unii dintre șefii săi politici au încercat să-l înlăture din funcție, dar succesul acestui demers avea să vină abia în urmă cu două săptămâni. Invincibilul Gogu a rezistat tuturor încercărilor de a fi scos din cărți, o perioadă îndelungată, având de partea sa pe „cineva de sus” care l-a apărat cât a putut de mâna lungă a unor lideri democrați-liberali care nu-l aveau la suflet. Este bine cunoscut în toate mediile, diferendul …

Baronul Penal, numărul 2 în PNL

Incredibil, dar adevărat!

Şapou: Unde dai şi unde crapă. Călăuzindu-se probabil după principiul „sunt corupţi, dar sunt de-ai noştri” şefii cei mari ai USL-ului, Victor Ponta şi Crin Antonescu, l-au cocoţat recent pe baronul ieşean Relu Fenechiu, în garnitura de elită a alianţei politice care va coordona de acum înainte activitatea la alegerile locale şi parlamentare. Mai mult, Fenechiu a fost învestit de către forurile de conducere ale PNL ca prim-locţiitor al preşedintelui Antonescu, respectiv numărul doi în partid. Decizia de promovare a baronului liberal din dulcele târg al Ieşilor în prima structură de conducere a …

Greaua moştenire loveşte din nou

Programul de guvernare al Guvernului Ponta anunţă drept prioritate reîntregirea salariilor bugetarilor până la sfârșitul anului, dar și restituirea sumelor reținute, fără bază legală, pensionarilor. Prin asumarea acestor obligații USL și implicit liderii Uniunii și-au asumat o responsabilitate politică majoră. Dacă nu se vor ține de cuvânt ei riscă, ca la alegerile din această toamnă, să iasă șifonați.

Preventiv, Victor Ponta a și anunțat că executivele precedente nu au prevăzut în execuția bugetară nici un șvanți pentru aceste cheltuieli, ba mai mult, cu o săptămână înainte de a se prezenta cu echipa sa în fața Parlamentului, premierul desemnat a început să …