Partida a fost scurtă. Ponta s-a dat servit. Băsescu a mai cerut o carte, o guvernare, adică. Apoi a plusat: „Vrei să fii prim-ministru?”. Ponta n-a marşat. Băsescu a rămas cu moşia şi, în sinea lui, l-a admirat pe tânărul până deunăzi cam necopt. Dacă accepta propunerea, Ponta ar fi dus USL-ul, ca premier pe nouă luni din 2012, sub 50% şi următorul prim-ministru nu ar mai fi fost un reprezentat al USL, ci din nou al PDL, care, în opoziţie fiind, ar fi crescut până la 30%.
Aşa a gândit Ponta. Se putea şi altfel? Nu. Pentru că Ponta nu …