Artistul Guy Laramee a realizat o serie de lucrări în care paginile unor cărţi au fost sculptate astfel încât să dezvăluie munţi, peşteri, platouri şi diferite forme arhitecturale. Rezultatul e de-a dreptul spectaculos, cu atât mai mult cu cât detaliile sunt minuţios realizate.
Lucrările sunt considerate adevărate opere de artă şi sunt intitulate „Biblios and The Great Wall”. Următoarea sa expoziţie va avea loc în aprilie 2012 la Galeria de Artă d’Outremont din Montreal.
„Sculptez peisaje din cărţi şi pictez peisaje romantice. Munţi de cunoştinţe nefolosite revin la ceea ce sunt de fapt: munţi. Erodează puţin şi devin dealuri. …