Oana Zăvoranu violată şi ameninţată de cămătari

Aflată în apartamentul unde locuieşte cu chirie, Oana Zăvoranu a fost nevoită să ţină piept agresiunilor proprietarului de drept al apartamentului.

Zăvoranu susţine că în timp ce îşi conducea spre ieşire menajera şi încă o persoană, se trezeşte năvălind în casă peste ea „un individ la vreo 60 de ani, slinos şi îngălat”. În momentul incidentului Oana purta doar lenjeria intimă, văzându-se nevoită să ţină piept agresorului în costumaţia sumară pe care o avea.

Năbădăioasa vedetă a povestit pentru Cancan TV că s-a mutat cu chirie în apartamentul respectiv în urmă cu trei luni, timp în care s-a hotărât să şi amenajeze …

Schimbare de look şi atitudine în viaţa Angelei Similea

Prezentă în emisiunea lui Dan Bittman, Angela Similea i-a bucurat şi emoţionat pe telespectatori prin revenirea în forţă pe scena muzicală. După o perioadă întunecată, marcată de tragica pierdere a soţului ei, cântăreaţa a decis să facă loc soarelui în viaţa ei şi, încărcată cu energii proaspete, a strălucit şi dominat în pleiada invitaţilor lui Bittman.

Ajutată de familie şi prieteni să îşi recapete puterile, artista a ţinut să le mulţumească în direct, în repetate rânduri, tuturor celor care i-au stat alături în ultimele luni şi i-au dat forţa să depăşească ceea ce ea a crezut că avea să fie un …

Iulia Timoşenko, afacerist veros şi victimă a jocurilor politice

Condamnată deja la şapte ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Iulia Timoşenko, fost prim-ministru al Ukrainei, face obiectul unei noi acuzaţii. De această dată, Serviciu de Securitate de la Kiev (SBU) a deschis o anchetă în care Timoşenko este învinuită că, în 1995, ar fi încercat să deturneze 405 milioane de dolari spre conturile companiei pe care o patrona şi altele personale deschise în Elveţia.

„Iulia Timoşenko, în calitate de preşedinte al companiei Sistemele Energetice Unite, a încercat să delapideze fonduri ale bugetului de stat, în valoare de 405 milioane USD, reprezentând o datorie a Ukrainei către Ministerul rus al …

Silvia (De La Vegas) altfel decât restul vedetelor

Deşi nu adoptă un stil vestimentar bine conturat, artista este mereu în tendinţe. Fire practică, preferă ţinutele sport pentru zi, deoarce principalul mijloc de transport ales de vedetă este bicicleta.

„Mă adaptez în funcţie de eveniment (…). Cert este că mă simt bine atât în pantaloni scurţi, cât şi într-o rochie lungă de seară” afirmă Silvia pentru Showbiz.ro.

Posespare a unei podoabe capilare de invidiat, Sivlia nu este deloc o fană a hair-stylistilor. După câteva experienţe neplăcute, aceasta preferă să evite vizitele la salonul de înfrumuseţare. Cântăreaţa a mărturisit: „După ce am plătit o sumă frumuşică, am avut surpriza să constat că …

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se lasă cu amenzi

Începând cu 20 octombrie 2011, peste 100.000 de recenzori vor bate la uşile românilor. Aceştia vor solicita date atât despre cei care stau acolo, cât şi despre locuinţă.

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se va desfăşura în perioada 20 – 31 octombrie şi reprezintă cel mai complex recensământ realizat după 1989, cu un buget de peste 45 de milioane de euro. Totodată este primul după intrarea în Uniunea Europeană.

Recenzorii sunt obligaţi să viziteze cu o zi înainte de recensământ, toate locuinţele în care urmează să completeze fişele, pentru a stabili, de comun acord cu persoanele respective, …

Monica Gabor îşi reia vechile obiceiuri

Odată întoarsă din America, Monica Gabor încearcă să recupereze timpul petrecut departe de fiica sa. Ea profită de dreptul la vizite extise pe care judecătoria i l-a acordat, însă ce nu a renunţat la ideea de a obţine custodia fetiţei.

Monica Gabor şi Irinel Columbeanu nu se dau înalturi de la a poza într-o familie fericită, doar de dragul micuţei. Manechinul a dorit să o distreze pe Irinuca alegând să o ducă la un spectacol al Operei Comice din Bucureşti. Omul de afaceri le-a însoţit pe cele două pe întreaga durată a spectacolului.

Dar Monica nu renunţă la vechile obiceiuri din …

Grecii ies în stradă, iar parlamentarii votează noi măsuri de austeritate

O grevă generală de 48 de ore a început miercuri dimineaţa în Grecia, serviciile de transport, inclusiv aerian, vor fi oprite în timpul protestelor, la care participă cea mai mare parte a serviciilor publice, companiile private şi magazinele

Fără a lua în seamă greva, Parlamentul se pregăteşte să voteze ultima serie de măsuri de austeritate, care implică creşterea taxelor, tăierea salariilor şi un nou val de concedieri. Autorităţile încearcă să evite intrare în incapacitate de plată a ţării şi producerea unei crize în zona euro. Principalii creditori ai Greciei, Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţiuonal (FMI), au cerut …

Şerban Huidu primeşte ajutor de specilitate pentru a evita şi alte tragedii

UPDATE: Realizatorul tv va fi audiat, vineri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, începând cu ora 9.30, a precizat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Carmina Reit.

În urma tragediei provocate, Şerban Huidu apelează la ajutorul specialiştilor pentru a se împăca cu gândul că a omorât trei oameni

Şerban Huidu, implicat, duminică, 16 octombrie 2011, într-un accident rutier în care şi-au pierdut viaţa trei persoane, încearcă să se împace cu ideea cumplitului accident apelând la ajutorul specialiştilor. Potrivit Prima TV, el s-a retras la ţară împreună cu …

Valentina Pelinel, o femeie greu de cucerit

Până să îl întâlnească pe Cristi Boureanu, manechinul se considera o femeie care cu greu s-ar fi lăsat impresionată.

Însă politicianul a cucerit-o pe loc. Din clipa aceea, cei doi şi-au anulat toate planurile, pentru a putea fi împreună.

Acum îşi amintesc cu drag de ziua în care s-au cunoscut.

 

 

Pe Solcanu l-a părăsit partenera!

Aflat printre vedetele ce vor concura în noul sezon al emisiunii „Dansez pentru tine!”, Mircea Solcanu a fost nevoit să înceapă de la zero antrenamentul alături de o nouă parteneră de dans. Alina Bănică, fosta parteneră a lui Mircea Solcanu, nu s-a putut adapta echipei şi condiţiilor grele de lucru de la repetiţii, astfel că producătorii au luat decizia ca ea să iasă din competiţie. Actuala parteneră se numeşte Roxana Voinea, este studentă la coregrafie şi provine dintr-o familie cu părinţi alcoolici.

Noul sezon va începe în 21 octombrie şi va aduce noi dansuri, dar şi multe surprize. Vedetele noului sezon …