Bendeac se însoară?

Actorul Mihai Bendeac, se pare că are mai mult noroc de când s-a mutat la Antena 1. Acesta, după mai multe încercări eşuate cu mai multe femei, zice că s-a potolit. Mihai se pare, că se va însura cu Sore, solista trupei „Crazy Win”, pe care ar fi şi prezentat-o părinţilor lui. La rîndul ei şi Sore l-a prezentat pe acesta părinţilor ei. Oare bat clopote de nuntă în familia Bendeac? (C.O.)

Cioabă a răsplătit-o pe Madonna! De la Rege la Regină!

Deşi Madonna a fost huiduită pentru că a vorbit de ţigani în concertul său de la Bucureşti, acum este răsplătită. Regele Cioabă i-a comandat o diplomă de aur de 24 de carate pe care i-o va trimite prin transport securizat la Londra. Textul de pe diplomă este scris chiar de Cioabă în semn de mulţumire pentru cuvintele frumoase pe care le-a spus despre rromi. (C.O.)

Pe Medeea Marinescu o vor din nou francezii!

Dacă în anul 2006 actriţa româncă Medeea Marinescu a fost aleasă să joace în rolul principal din lungmetrajul „Vă găsesc fermecător/ Je vous trouve très beau”, în regia lui Isabelle Mergault, se pare că apariţia ei pe ecranele franceze i-a adus mult succes. Astfel a fost aleasă din nou pentru a juca alături de celebrul artist francez Daniel Auteuil în drama „Un homme très recherché”. Este al treilea lungmetraj semnat de Isabelle Mergault.

Alături de Medeea Marinescu şi Daniel Auteuil va juca şi Sabine Azéma. Scenariul spune povestea unui bărbat evadat din puşcărie, care animă viaţa unui sat uitat de lume. …

Hair-stilistul vedetelor, Cristi Pascu, ţepuit de managerul lui!

Unul dintre cei mai cunoscuţi hair-stylişti din România, Cristi Pascu a rămas fără 25.000 de lei, iar vinovată pare a fi persoana în care avea cea mai mare încredere: Emilia Santa, fost manager la unul dintre saloanele sale de coafură.

Stilistul este renumit în rândul vipurilor, prin mâna lui au trecut: Ioana Tăriceanu, Elena Udrea, Oana Cuzino, Elena Băsescu sau Monica Columbeanu. Stilistul a depus plângere penală pentru furt, informează Gardianul. Emilia Santa a câştigat simpatia hair-stylistului, şi a ajuns mâna dreaptă a lui, ocupându-se de saloanele sale, de salariile angajaţilor, plata chiriilor şi restul facturilor. Şi cum nu a …

Adrian Bucur o iubeşte pe Maya!

Prezentatorul ştirilor Prima Tv a primit-o pe Maya, un pui de labrador de doar două luni. Vedeta este foarte încântată de noul lui prieten. De când a primit-o pe Maya, ştiristul încearcă să se informeze şi să afle cât mai multe despre îngrijirea labradorilor. Chiar el spune că a devenit expert în îngrijirea puilor de labrador. Până acum Maya a fost cuminte şi nu a ros nimic, să vedem dacă o să fie aşa şi pe viitor. (M.C.)

Luciu prinde fluturi!

Actriţa de telenovele, Nicoleta Luciu a povestit în exclusivitate pentru Acasă Tv că este o mare pasionată de fluturi, indiferent de mărime sau culoare. "Totul s-a întâmplat acum câţiva ani, când am fost la un shooting, iar fotograful respectiv avea ca pasiune să colecţioneze fluturi", mărturiseşte aceasta pentru postul respectiv. Vedeta mai povesteşte că şi-a dat comandă imediat de patru tablouri cu fluturi. Senzaţional este că ştie fiecare fluture câţi ani are şi de unde este, iar mulţi dintre fluturi sunt foarte vechi, au peste 80-100 de ani. Dar după ce s-a destăinuit cu fluturii, mămica Luciu a vorbit şi …

Ramona Bădescu transmite “100% Adevărat” live din America

Actriţa Ramona Bădescu a plecat pentru câteva zile în America pentru a fi prezenta la “Clubul filmului românesc contemporan” desfăşurat la Chicago – Illinois. Vedeta a fost prezenta la evenimentul de la Chicago ca guest – star şi a profitat de ocazie pentru a saluta astfel toţi românii de acolo. Pentru ca este o mare fană a Mariei Tanase şi pentru ca şi discul muzical pe care o să-l lanseze curând conţine şi câteva melodii ale celebrei artiste, Ramona s-a arătat interesată să urmărească la festivalul românesc de la Chicago un film biografic cuprinzând imagini de …

Daniela Nane nu acceptă avansuri de la bărbaţi însuraţi

În numărul din septembrie al revistei “Tango”, actriţa Daniela Dane vorbeşte despre bărbaţii care îi plac. Iată ce spune vedeta: “Un bărbat care nu-şi asumă responsabilitatea propriilor acţiuni şi sentimente nu e suficient de bun pentru mine. Nu accept avansurile bărbaţilor căsătoriţi, pentru că eu ştiu ce-mi doresc de la o relaţie”, afirmă Daniela. Actriţa s-a despărţit de Andrei Zincă la începutul acestui an, după o relaţie de aproximativ trei ani. Motivul se pare ar fi fost faptul că Andrei nu îşi mai dorea copii. (M.C.)

 

 

Kristine face ravagii cu “Se thelo”

Robert, dansatorul preferat de organizatori

Kristine a susţinut mai multe concerte week-end-ul trecut, de la toate fiind nelipsit Robert, dansatorul care este din ce în ce mai des solicitat de către organizatori, după filmarea videoclip-ului piesei “Se thelo”.
Hit-ul “Se thelo” i-a adus notorietate şi admiratori nu doar Kristinei, ci şi lui Robert, dansatorul care a apărut în videoclip-ul piesei şi care a devenit în scurt timp una dintre atracţiile din show-ul artistei.

Dacă iniţial Kristine mergea în concerte alături de doua dansatoare, după lansarea videoclip-ului în care apare şi Robert, succesul pe care acesta îl are în rândul …

Dj Project a vrut-o pe Giulia! A ofertat-o cu 700 de euro!

Nici nu s-au despărţit bine de Elena, fosta lor colegă de scenă, că Maxx şi Giro Manzotti, din trupa Dj Project, s-au gândit să coopteze o nouă fată în trupă. Cei doi Dj Project au prezentat-o ieri seară în cadrul emisiunii „Răi da buni”, moderată de Mihai Morar pe Antena 2 pe noua lor co-echipieră.

Din surse sigure, cei de la www.sandy-bell.com, susţin că cei doi au ofertat-o zilele trecute pe Giulia Anghelescu (ex Candy), dar nu s-a ajuns la nici o înţelegere. Cele două părţi au negociat procentele pe care urma să le primeascp Giulia ca şi solistă în …