CFR Marfă trimite în şomaj tehnic peste 6500 de agajaţ

CRIZĂ. Situaţie critucă în CFR. Comenzile s-au împuţinat, iar conducerea CFR Marfă se vede nevoită să trimită în şomaj tehnit 40% dintre angajaţi.

Potrivit preşedintelui Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, măsura va fi aplicată pentru reducerea cheltuielilor salariale. „Această măsură de trimitere în şomaj tehnic a circa 40% din angajaţii CFR Marfă nu a fost stabilită la negocierile cu sindicatele din urmă cu două săptămâni. Dacă se va lua această decizie angajaţii companiei feroviare de marfă ar primi cel puţin 75% din salariu pe perioada şomajului tehnic”, a declarat liderul de sindicat. (G.R.)

Două fetiţe, de 3 şi 7 ani, au fost mutilate de un câine lup

BOTOŞANI. Couă copile de 3 şi 7 ani au fost atacate de un câine lup în plină stradă. Potrivit anchetatorilor, micuţele se ducea la magazin pentru a-şi cumpăra încheţată, iar la ieşirea din magazin au fost atacate de un câine lup, scăpat din curtea stăpânilor.

Din fericire vânzătoare a văzut întreaga scenă şi a reuşit să le scoată pe copile din colţii câinelui, informează stirileprotv. Ele au fost transportate la spital pline de sânge, în stare gravă. Medicii le ţin acum sub supraveghere, iar poliţia a demarat o anchetă. Davă va fi găsită vinoată, proprietara câinelui va sta cinci ani după …

Legea cumulului pensie-salariu, amânată până la toamna

HOTĂRÂRE. Senatorii au amânat legea cumulului pensie-salariu şi au hotărât retrimiterea acesteia la Comisia de muncă. Potrivit proiectului de lege, cei care au pensii mai mari decât salariul mediu pe economie şi care primesc şi salariu de la stat, sunt nevoiţi să renunţe la unul dintre venituri.

Documentul a ajuns la Comisia de muncă, unde a suferit unele modificări. Parlamentarii cer menţinerea cumulului pensie-salariu de la stat, dar cu introducerea impozitării progresive. Mai exact, dacă pensia este mai mică sau egală cu salariul mediu pe economie, atunci veniturile salariale se impozitează cu 16 la sută. Dacă pensia este cuprinsă …

Zeci de pensionari s-au îmbulzit pentru bilete de tratament

BACĂU. Îmbulzeală mare la Casa Judeţeană de Pensii Bacău, unde zeci de pensionari s-au călcat în picioare pentru a obţine un bilet de tratament. Bătrânii s-au aşezat la rând cu noaptea-n cap, sperând că vor prinde unul dintr ecele 58 de bilete de tratament rămase de la repartizările anterioare.

După ce au trecut printr-un adevărat chin la prima repartizare, bătrânii nu s-au lăsat bturi şi au îndurat din nou aglomeraţia şi îmbrâncelile. Beneficiarii pot intra în posesia unui bilet de tratament numai pe baza biletelor de trimitere emise de medicii de familie. Începând de ieri, biletele de tratament care au …

Doi români au murit electrocutaţi, în Italia!

TRAGEDIE. Doi tineri plecaţi la muncă în Italia au murit electrocutaţi după ce au atins din greşeală firele de înaltă tensiune de pe acoperişul unui palat din Mede, lângă Pavia.

Bărbaţii lucrau pe acoperişul clădirii când căruciorul metalic în care erau a lovit firele. Ei au rămas agăţaţi timp de două ore de cabluri, la o distanţă de aproape opt metri de pământ, până când trecătorii şi-au dat seama că sunt morţi. Trupurile neînsufleţile ale bărbaţilor, de 22 şi respectiv 30 de ani, au fost coborâte de autorităţi şi urmează să fie preluate de cele două familii. (G.R.)

 

Salariile românilor nu vor creşte în 2009

ÎNGRIJORĂTOR. Veste proastă pentru români! Anul acesta nu vom avea parte de majorări salariale, iar prognozele specialiştilor pentru anul viitor sunt la fel de pesimiste!

Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, câştigurile românilor nu vor creşte, iar anul viitor se vor menţine aproape acelai nivel. Aşadar, salariul mediu net pe ţară, nu va depăşi, anul acesta, 1328 de lei. Abia în 2011 şi 2012, românii vor încasa salarii între 1400 şi 1500 de lei. Pe regiuni de dezvoltare, salariile medii nete prognozate diferă, informează Realitatea. Locuitorii din Bucureşti – Ilfov sunt, de departe, cel mai bine plătiţi. Un ANGAJAT va …

Michael Jackson va fi îngropat într-un sicriu de sticlă

Înmormântarea celebrului cântăreţ Michael Jackson ar putea avea loc miercuri, într-un cadrul restrâns. Potrivit zvonurilor, familia Jackson şi-ar dori să-l îngroape pe artist într-un sicriu de sticlă.

Cel puţin, aceasta e una dintre variantele pe care familia răposatului le ia în calcul, însă părinţii lui Michael, care sunt martorii lui Iehova, nu sunt de acord cu acest lucru. Ei susţin că  ar întârzia şi mai mult înmormântarea, deoarece ar veni fani din întreaga lume, informează Libertatea.

Funeraliile lui Michael Jackson vor fi probabil mai spectaculoase decât ale prinţesei Diana

La patru zile de la moartea subită a cântăreţului în …

Michael Jackson ar putea fi înlocuit de Janet în concerte

Janet Jackson l-ar putea înlocui pe Michael într-o serie de concerte la Londra

Janet Jackson l-ar putea inlocui pe fratele sau Michael in cateva dintre concertele programate pe arena O2 din Londra, potrivit unor surse care au declarat cotidianului The Sun ca promoterii AEG au inceput deja negocierile in acest sens, informeaza The Telegraph.

Promoterii AEG Live poarta discutii cu fratii lui Michael Jackson pentru a-l inlocui la cateva dintre concerte. Cei patru membri din Jackson 5 ar putea aparea de asemenea pe scena O2 ca trupa de backing daca unele dintre cele 50 de concerte programate vor avea …

Lindsay Lohan beată criţă de ziua ei

Lindsay Lohan beată criţă la petrecerea de ziua ei

Chiar dacă ziua ei nu este decât pe 2 iulie, Lindsay Lohan s-a grăbit să şi-o serbeze. Şi pentru a fi sigură că totul va fi OK, ea a ales ca locaţie un hotel din Las Vegas unde a cheltuit pe organizare peste 50.000 de dolari.

În lipsa iubitei ei Samantha Ronson, diva nu a reuşit să prindă trează ora 17.00, pentru că într-o singură oră a băut suficientă şampanie să nu mai ştie de ea. Sam nu a fost la petrecere, totuşi Lindsay s-a simţit în largul ei.
 

Adelina Chivu se dedică exclusiv micuţei Natalia

Adelina şi Cristi Chivu şi-au scos fiica la restaurant

Natalia, Adelina si Cristi Chivu au luat masa la un restaurant de fite din Capitala, in compania lui Victor Becali. Paparazzii CANCAN i-au fotografiat pe toti cei trei Chivu iesind de la o terasa cu pretentii de pe malul lacului Herastrau. Dupa mai bine de o saptamana petrecuta pe litoralul romanesc, intr-un hotel de lux din Mamaia, Adelina, Cristi si micuta Natalia s-au intors in Bucuresti si, se pare, si-au programat o serie de intalniri inainte de a se intoarce acasa, la Milano.   . ..cancan.ro

Cristi Chivu şi-a lăsat fiica în grija …