Lindsay Lohan riscă să ajungă după gratii

Veste proastă pentru fanii frumoasei Lindsay Lohan. Vedeta poate ajunge în spatele gratiilor deoarece autorităţile susţin că actriţa a încălcat termenii eliberării condiţionate din anul 2007 când a condus sub influenţa alcoolului şi a fost descoperită cu cocaină asupra ei.



Atunci actriţa a fost condamnată la 24 de ore de închisoare, 10 zile de muncă în folosul comunităţii şi obligată să participe la un program educaţional pentru persoanele care au probleme cu alcoolul, scrie Click!



Lindsay a petrecut doar 84 de minute în spatele gratiilor după care a fost elberată condiţionat, iar vedeta a încălcat o parte din …

Familia lui Michael Jackson, dezbinată de un show tv

Producătorii reality-show-ului „Jackson, dinastia unei familii" au declarat că în această emisiune vor participa diverse rude ale regelui pop. Însă Joe, tatăl lui Michael, nu doreşte ca nepoţii săi să apară pe micul ecran.



Membrii familiei lui MIchael Jackson se ceartă pentru apariţia fiilor lui Michael într-un reality-show, numit „Jackson, dinastia unei familii", scrie Click!. Emisiunea îşi propune să arate cum au depăşit membrii familiei durerea provocată de recenta moarte a artistului.



Deşi revista „US Weekly" a anunţat miercurea trecută exclusivitatea show-ului „Jackson – dinastia unei familii", iar programul a stârnit deja interesul telespectatorilor, mama regelui pop a dezminţit participarea …

Angelina Jolie şi Jennifer Aniston, la cuţite pentru Brad Pitt

Un nou scandal s-a declanşat în familia lui Brad Pitt. Asta s-a întâmplat după ce Jennifer Aniston a băut un pic peste măsură şi a cuprins-o dorul de fostul ei soţ. 



A pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Brad. Cum în familia Brad Pitt – Angelina Jolie, femeia este cea care răspunde la telefon, nu a fost nevoie decât de un simplu "alo!" şi scandalul a început instantaneu, informează revista americană „National Enquirer".



"Jen nu a apucat să spună nimic pentru că Angelina a început să turuie. A apelat la un limbaj greu de reprodus reproşându-i fostei soţii a lui …

Jessica Simpson: „Câţeluşa mea,Daisy, însemna totul pentru mine!”

Jessica Simpson: "Daisy însemna totul pentru mine!"

La aproape o lună de la dispariţia căţeluşei ei Daisy, Jessica Simpson a vorbit cu multă durere în suflet despre pierderea suferită. Deşi a sperat până în ultimul moment că aceasta a scăpat cu viaţă din ghearele unui coiot, artista s-a resemnat acum şi e gata să meargă mai departe. "Daisy a însemnat totul pentru mine. Păstrez memoria ei foarte aproape de sufletul meu. Îmi este şi acum foarte greu să vorbesc despre asta. Nu m-am gândit ……libertatea.ro

Jessica Simpson era obsedată de căţeluşa ei

De când Jessica Simpson şi-a văzut căţeluşa înhăţată …

Enrique Iglesias va deveni tătic!

Enrique Iglesias, pe cale sa devina tatic

Potrivit unor surse citate de publicatia New York Daily News, iubita sa, tenismena Anna Kournikova, este insarcinata in luna a doua.…stirileprotv.ro

Ce romantici! Kournikova şi Enrique Iglesias, la cumpărături în Paris

Fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova şi iubitul său, cântăreţul Enrique Iglesias, au fost surprinşi de fotografi în timpul unei şedinţe de cumpărături, în Paris, oraşul îndrăgostiţilor. Zvonurile conform cărora căsătoria celor doi se apropie par să fie confirmate încă o dată şi de aceste imagini. Foto: Northfoto…libertatea.ro

Paris Hilton, acuzată că îşi neglijează porcul

PETA o acuză pe Paris Hilton că nu are grijă de porcul ei

Paris Hilton pretinde că iubeşte foarte mult animalele, aşa că nu a putut rezista nici tentaţiei de a-şi achiziţiona şi un porc. Dar pentru că nu i-a arătat iubirea cuvenită, PETA, o oranizaţie care luptă pentru drepturile necuvântătoarelor, a înaintat un protest împotriva miliardarei. "Paris îşi cumpără căţeluşi şi tot felul de alte animăluţe, pe care le tratează apoi ca pe nişte accesorii. Ei bine, ea trebuie să înţeleagă odată ……libertatea.ro

Paris Hilton şi Cheryl Cole vor să-şi cupleze căţeii

Multimilionara Paris Hilton este hotărâtă să-şi cupleze …

Shakira susţine că nu va poza niciodată goală

Shakira:" Nu voi poza nud, niciodată!"

Shakira este din ce în ce mai sexy, lucru demonstrat şi de ultimele apariţii pe coperţile revistelor mondene. Pentru a-şi promova noul album, "She Wolf," frumoasa cântăreaţă s-a hotărât să abordeze un look de fată rea, şi sexy care prinde, însă foarte bine. Într-un interviu acordat revistei i-D, pe a cărei copertă a şi apărut într-o ipostază extrem de interesantă, artista îşi dezamăgeşte teribili fanii de sex masculin. "Nu voi ……libertatea.ro

Shakira lansează albumul "She Wolf"

Cel de-al treilea album în limba engleză al columbiencei Shakira, "She Wolf" va fi lansat pe 12 octombrie. …

Miley Cyrus vrea intimitate!

Miley Cyrus: "Paparazzi sunt cele mai dezgustătoare fiinţe"

Până nu demult, Miley Cyrus era o mare fană a paparazzilor pentru că îi plăcea să se simtă tot timpul în centrul atenţiei. Acum "Hannah Montana" s-a săturat până peste cap de fotografii care o urmăresc peste tot şi le-a transmis un mesaj pe Twitter. "Să fi paparazzo este cel mai dezgustător lucru cu putinţă. Nu mai suport să văd tot timpul în jurul meu fotografi ieftini care nu au altceva mai bun de făcut decât să mă agaseze cu bliţurile ……libertatea.ro

Miley Cyrus a recunoscut că Liam e iubitul ei

După ce a …

Angelina Jolie şi Brad Pitt şi-au scos gemenii în public

Răsfăţaţi la Amman! Angelina Jolie şi Brad Pitt şi-au scos gemenii la o îngheţată

Vizita cuplului Pitt-Jolie în Iordania nu a fost dedicată doar participării la manifestări oficiale. Angelina şi partenerul ei de viaţă şi-au permis să îşi răsfeţe şi copiii, în timpul liber. Iar dacă ne-am obişnuit să îi vedem mereu la cumpărături cu micuţii adoptaţi sau cu „veterana” Shiloh, care a împlinit în mai trei ani.…ciao.ro

Angelina Jolie prea ocupată să joace în filme alături de Brad Pitt

Angelina Jolie nu crede că va mai juca într-un alt film alături de partenerul ei de viaţă, Brad Pitt, deoarece sunt …

Tara Reid, pictorial nud în Playboy

Tara Reid, goală în Playboy

Tara Reid a renunţat la inhibiţii şi a acceptat să se dezbrace într-o revistă destinată bărbaţilor. Deşi actriţa a susţinut de-a lungul anilor că nu este mulţumită de modul în  care arată, se pare că a lăsat la o parte complexele şi a pozat în costumul Evei pentru revista Playboy. Potrivit unor surse apropiate, Tara a pozat în urmă cu câteva zile pe o proprietate din Santa Monica, iar imaginile incendiare cu aceasta urmează să apară ……libertatea.ro

Actriţa Tara Reid s-a dezbrăcat pentru Playboy

Tara Reid s-a hotărât să pozeze pentru revista Playboy. Actriţa în vârstă …