SCANDAL la MAI. Șefi mituiți cu pește și vin

Un nou scandal-monstru loveşte Ministerul de Interne, susţine România TV. Mai mulţi chestori din MAI, numiţi în funcţii de Radu Stroe, sunt suspectaţi că ar fi primit mită de la subalterni.

Informaţia este furnizată de enational.ro care ar fi  intrat în posesia unui document din care reiese că şefii din Minister primeau peşte şi băutură. Scandalul a ieşit la iveală după ce trei ofiţeri de la Crimă Organizată au bătut măr un agent sub acoperire.

Printre înscrisurile intrate în posesia anchetatorilor se află şi o listă despre care există suspiciuni ca ar fi fost întocmită de cei de la BCCO Constanţa …

Managerul de la „Marie Curie” a fost demis de Nicolăescu

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, l-a demis în urmă cu doar câteva minute pe managerul spitalului „Marie Curie”, Gabriel Smarandache.

Nicolăescu a prezentat mai multe argumente în favoarea deciziei pe care a luat-o marți, între care și faptul că fostul manager nu și-a atașat un act adițional la contractul pe care-l avea în anul 2012.

De asemenea, ministrul Muncii a amintit faptul că două secții ale spitalului nu sunt în funcțiune, deși sunt dotate conform standardelor europene.

Fostului manager i se ceruse luni să-și dea demisia, însă acesta nu a făcut-o.

Smarandache a dat vina pe sistem, în cazul nereușitelor din cadrul spitalului „Marie Curie”.

 

Drama primarului: i s-au furat 500.000 de euro din cutia de valori

Primarului din comuna Plopu i s-au furat din cutia de valori bani în lei şi în valută, lingouri de aur şi bijuterii. Cazul se întâmplă la aceeaşi bancă unde, săptămâna trecută, un alt client a reclamat că i-au dispărut 200.000 de euro. El crede că unul dintre funcţionarii băncii l-a lăsat fără avere.

Scandalul de la o bancă din Ploieşti ia amploare. Astfel, după ce săptămâna trecută un bărbat a reclamat că i-au dispărut din cutia de valori bunuri de 200.000 de euro, acum un primar susţine că a rămas fără jumătate milion de euro. Victima este primarul comunei Plopu din …

Scandal la dezvelirea troiței în memoria lui Sergiu Nicolaescu

Un scandal a avut loc la dezvelirea troiței ridicată în memoria marelui regizor Sergiu Nicolaescu. Deși biserica ortodoxă a refuzat să o mai sfințească, un preot a apărut totuși la slujbă, potrivit România TV.

La Buftea a fost dezvelită o troiță în onoarea regizorului Sergiu Nicolaescu. Monumentul a fost ridicat de Uniunea Autorilor și Regizorilor de film. Pentru că regizorul a fost incinerat, biserica ortodoxă a refuzat să sfințească troița.

Nicolae Grigoraș, directorul Uniunii Autorilor și Regizorilor de film din România, a precizat că „inițial era vorba să vină un sobor de preoți care să facă slujba ca lumea și după care …

Ministrul Stroe: „Au existat mandate, dar nu au fost puse în aplicare!”

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul „Bolintineanu” din Capitală, dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că „Poliţia a lucrat foarte corect”, informează RTV.

„Au existat mandate de aducere, dar nu au fost puse în aplicare”, a declarat Stroe, potrivit Mediafax.
El a subliniat că în orice cauză penală procurorul gestionează dosarul respectiv, iar Poliţia este obligată, sub sancţiunea legii penale, să execute ceea ce dispune procurorul.

„Eu consider că Poliţia azi a lucrat foarte corect”, a mai afirmat ministrul de Interne.
Radu Stroe a spus …

Incidente cu morți la Cairo, după ce Morsi a fost înlăturat

Militanţi favorabili regimului Mohamed Morsi au fost implicaţi într-un schimb de focuri cu militari egipteni, vineri, pe străzile din Cairo, afirmă surse citate de AFP. Cel puţin trei manifestanţi au fost ucişi în acest incident, potrivit Mediafax.

Incidentul intervine în contextul în care mişcarea Fraţii Musulmani a organizat vineri ample proteste la Cairo, denunţând „lovitura de stat militar” prin care a fost demis preşedintele islamist Mohamed Morsi.

La rândul său, opoziţia egipteană a anunţat că va organiza propriile manifestaţii, tot în cursul zilei de vineri.

 

Congresul SUA pune tunurile pe România

Douăzeci de membri ai Congresului american acuză România că refuză să retrocedeze proprietăţile bisericeşti confiscate de comunişti comunităţilor evreieşti şi maghiare din ţară, în timp ce Bucureştiul susţine că depune toate eforturile în acest sens, informează Mediafax.

Ambasada României la Washington insistă însă că Guvernul de la Bucureşti face tot posibilul într-o astfel de „situaţie complexă” pentru a restitui sau a oferi compensaţii pentru cele peste 4.000 de clădiri bisericeşti şi alte proprietăţi religioase confiscate de comunişti după cel de-al Doilea Război Mondial, relatează The Washington Times, în ediţia online.

Treisprezece republicani şi şapte democraţi, membri ai Camerei Reprezentanţilor, i-au scris secretarului …

Războiul castraveților româno – bulgar

Vecinii de la sud de Dunăre se plâng că românii vin în Bulgaria şi vând castraveţi cu preţuri mult mai mici decât cele care se practică acolo.

Fermierii bulgari sunt nemulţumiţi de faptul că românii vin la ei ca să îşi vândă propriii lor castraveţi la preţuri mult mai mici decât cele la care se vând în Bulgaria, potrivit România TV.
Astfel, la Vidin, preţul castraveţilor este foarte mic, de dumping, ceea ce i-a nemulţumit pe fermierii bulgari. De aceea, agricultorii bulgari încearcă să strângă semnături pentru a contracara aceste practici ale concurenţei de peste Dunăre, mai ales că aceasta este …

Șapte elevi, eliminați de la BAC, după tentativa de FRAUDĂ

Şapte candidaţi la Bacalureat de la Liceul Bolintineanu au fost eliminaţi din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă la proba de limba şi literatura română, susţinută luni, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, citat de RTV.

Comisia de Bacalaureat a municipiului București a decis eliminarea din cadrul examenelor de Bacalaureat 2013 a şapte absolvenți de clasa a XII-a, care au susținut proba scrisă de limba și literatura română la Liceul Dimitrie Bolintineanu.

„Decizia vine ca urmare a faptului că asupra acestora au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă – copiuțe, cărți cu …

Mita ascunsă în lenjeria intimă. 37 de profesori, acuzați de fraudă la BAC

37 de profesori au fost ridicaţi luni de poliţişti, din sălile de examen, potrivit România TV. Membrii comisiei de bacalaureat şi supraveghetorii au încercat să fraudeze proba de limba şi literatura română la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală. Ei sunt suspectaţi că au desfăcut subiectele şi le-au dat elevilor înainte de ora stabilită. Profesorii au fost duşi cu un autocar al MAI la audieri, iar conducerea liceului a fost schimbată

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi DGA şi SRI au efectuat luni percheziţii la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti. 50 de poliţişti au luat parte la acţiunea desfăşurată la …