Doamnelor conducătoare ale justiției, de ce fugiți de dosarul Pasteur?

În dosarul I.C.A. – Voiculescu, totul a fost posibil. Comandă politică sau aplicarea legii?

Subevaluare, spălare de bani, trafic de influență, dare și luare de mită, criminalitatea organizată, și cel mai grav, subminarea economiei naționale, prin distrugerea unui institut de cercetări, care, prin contract, avea o mulțime de clauze contractuale de respectat.

În privatizarea și falimentarea Institutului Pasteur au fost săvârșite cele mai grave infracțiuni prevăzute de codul penal. Fără implicarea la cel mai înalt nivel în așa zisul stat de drept, toate aceste fapte nu se puteau realiza. De-a lungul timpului, complici la subminarea …

Afacerea Pasteur, versus ICA Voiculescu

Sentința finală din Dosarul ICA, în care omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare continuă să stârnească ecouri, atât în lumea politică, precum și în rândul societății civile.

Dincolo de pedeapsa primită de către fondatorul Trustului Intact, au surprins anii grei de închisoare la care au fost condamnați mai mulți funcționari ai Agenției Domeniilor Statului, care au fost implicați în păgubirea statului român, despre care media din România nu a amintit mai nimic. Și totuși, fără complicitatea unor persoane din interiorul sistemului, afacerea ICA nu ar fi fost posibilă. La fel cum nu …

Tun de 70 de milioane de euro. Subvenții pentru vaci fantomă

Mulți fermieri nu declară animalele pe care le-au vândut și continuă să primească pentru ele subvenții de la stat.

Ultima inventariere a relevat o diferență de 9,5 milioane de capete între scripte și realitate. A trecut mai bine de o lună de la scandalul „vacii nebune”, din Chinteni, județul Cluj, dar autoritățile tot nu au terminat ancheta. „Am solicitat un raport complet pe aceasta temă urmând ca zilele următoare să primim şi noi rezultatul final al anchetei. Avem mai multe suspiciuni cu privire la câteva aspecte pe care nu doresc să le fac publice la acest moment”, a spus prefectul …

JAF de 35 de milioane de euro la IRIGAȚII

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a angajat paznici profesioniști, cu milioane de euro, pentru a proteja sistemul de irigații și pe cel de desecare. După ce i-a angajat, valoarea furturilor s-a dublat, creându-se un prejudiciu uriaș.

Construit în perioada comunistă, singurul sistem care i-ar fi putut ajuta pe proprietari să-și ude culturile, dar să le şi protejeze de viituri, este acum falimentar, după ce a fost devalizat, ani de-a rândul. Indolența șefilor de la Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF) poate fi considerată atac la siguranța națională, având în vedere că sistemul de irigații și cel de desecare în caz de …

Se alege praful de averea furată de VOICULESCU de la SECURITATE

Pentru a stinge prejudiciul din dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), instanța a decis identificarea bunurilor și conturilor care aparțin familiei Voiculescu și confiscarea acestora.

În ultimii ani, mogulul media s-a specializat în afaceri cu statul. Astfel, DNA și ANAF s-ar putea îndrepta către aceste contracte pentru a acoperi prejudiciul. Conform ultimei declarații de avere, Voiculescu derula afaceri de milioane de euro cu diverse instituții ale statului.

Fostul colaborator al Securității este arendaș de lux pe terenurile ADS sau ale Academiei Române, este negustor de energie sau a făcut înțelegeri cu fosta conducere a Camerei de Comerț și …

Sârbu şi Ponta – păpuşile sau păpuşarii baronilor PSD?

Guvernul condus de premierul Victor Ponta pierde, pe zi ce trece, voturi din bazinele electorale stăpânite de baronii locali.

 

Cercetarea şi arestarea acestora lasă descoperit PSD-ul, prin neimplicarea lor în alegerile prezidenţiale.

 

În guvernele Boc, baronii, indiferent de culoarea lor politică, au săvârşit infracţiunile pentru care, acum, sunt cercetaţi şi arestaţi. Oare, la vremea respectivă autorităţile competente nu au ştiut de săvârşirea acestor infracţiuni? Sau nu au fost lăsate să îşi facă treaba? Prima variantă cade, deoarece în rechizitoriile baronilor, procurorii scriu foarte clar că este vorba de săvârşirea mai multor acte materiale, la unii în perioada 2007-2013.

 

Din prezentarea acestor fapte …

Hotărârea de Guvern care aruncă în aer Dosarul ICA

O Hotărâre de Guvern din 2002 a stabilit, pentru terenul de pe malul lacului Băneasa, o valoare de zeci de ori mai mare decât a plătit Grivco un an mai târziu, în 2003.

Evenimentul Zilei a prezentat dovada că toate autorităţile statului, inclusiv Guvernul Năstase, ştiau că preţul plătit de Grivco pentru a deveni proprietarul absolut al terenului de sub Institutul de Cercetări Alimentare (ICA ) a fost o pomană pentru Dan Voiculescu.

Hotărârea de Guvern 1269/2002 stabilea un preţ al terenului pe care se afla ICA de aproape 60 de ori mai mare decât cel plătit de Grivco pentru …

Cadoul lui PONTA pentru BISERICĂ, în pragul alegerilor. OUG pe blat pentru cântăreți

La două zile după lansarea oficială a candidaturii pentru funcţia de preşedinte al României, cu tema apartenenţei sale la religia ortodoxă în prim-plan, premierul Ponta a semnat o ordonanţă de urgenţă prin care aproape 19.000 de cântăreţi în biserici sunt repuşi pe statele de plată ale CJ în condiţiile în care erau, potrivit Guvernului, la un pas de concediere.

Actul normativ a fost aprobat pe 31 iulie, fără dezbatere publică şi fără a fi anunţat de Guvern nici înainte, nici după şedinţa în care s-a adoptat. Lăsată timp de mai multe luni în aşteptare, problema cântăreţilor s-a rezolvat la urgenţă …

FILAJ în curtea premierului PONTA. Motivul pentru care a fost schimbat șeful DGIPI

Vlad Stoica, Andrei Rizoiu şi alţi apropiaţi ai premierului Victor Ponta ar fi fost filați de DGIPI înainte ca acesta să devină prim-ministru.

Totodată, şeful DGIPI ar fi cerut chiar supravegherea premierului şi instalarea unor tehnici de ascultare în biroul sau de la Palatul Victoria. Acestea sunt acțiunile care ar fi dus la demiterea șefului DGIPI, Gelu Oltean.

Potrivit stiripesurse.ro, apropiații prim-ministrului ar fi fost filaţi ilegal, şeful DGIPI folosind pretexte precum efectuarea unor supravegheri de rutine. Filajul a devenit unul constant, şeful cancelariei prim-ministrului, Vlad Stoica, făcându-le la un moment dat poze celor care îl supravegheau într-o cafenea.

Prim-ministrul era și …

Trafic de influenţă, spălare de bani, crimă organizată în Guvernele României

Tata socru şi… ginerele, cărtaşi sau executanţi?

Multă lume se întreabă cine stabileşte soarta românilor şi a României. Dar mai ales care sunt interesele acestora, în detrimentul poporului. În ochii lor, poporul şi avuţia ţării, atât cât mai este, nu înseamnă nimic. Miza pentru ei este uriaşă: îşi pot pierde libertatea şi averile. Ei şi complicii lor. Pentru aceste motive s-au făcut fraţi chiar şi cu dracul, nu contează că şeful cel mare cândva a fost popă, în speranţa că împreună vor reuşi să acopere fărădelegile săvârşite de-a lungul timpului.

Tata socru, de profesie popă, zice el, mai nou mare om …