Gabriela Spanic otrăvită sistematic de asistenta ei, Maria Celeste Fernandez

Tânăra de numai  24 de ani a fost arestată şi acuzată de tentetivă de omor asupra a patru persoane: Gabriela Spanic, mama şi fiul acesteia, plus bona copilului.

Fernandez le-a administrat mici doze de sulfat de amoniu timp de patru luni, şi a fost reţinută chiar în casa Gabrielei. Mai mult decât atât, infractoarea avea supra ei două doze de otravă, aşa că a fost transportată direct la puşcărie.

Romii bulgari “superiori” faţă de cei români

Ambasadorul Bulgariei la Paris a declarat că romii bulgari nu ar trebui comparaţi cu cei veniţi din România, arătându-se deranjat de paralelele făcute între cele două naţii.

Marin Riakov s-a declarat nemulţumit de faptul că autorităţile franceze îi compară pe ţiganii din România cu cei din Bulgaria, deoarece romii bulgari sunt mai puţini la număr. Mai mult, oficialul a precizat că mulţi dintre romii bulgari au ales să se întoarcă în ţară voluntar

Fata primarului din Haţeg cercetată pentru trafic de droguri

Femeia şi un poliţişt comunitar sunt cercetaţi, în urma unei razii făcute noaptea trecută. Poliţiştii caută o reţea de trafic de droguri în care cei doi ar putea fi implicaţi.


Autorităţile sunt de părere că fiica primarului Haţegului, Nicolae Timiş, este implicată într-o reţea de traficanţi de droguri. Pe de altă parte, tatăl fetei susţine că aceasta nu consumă droguri şi nici nu ar putea fi implicată în astfel de acţiuni.

“Fata mea nu consumă droguri. Nu văd cum la ora 06.00, cu mare tărăboi şi nu găsesc nimic. Fiica mea este student în Bucureşti…

Kazahii sunt “strânși cu ușa” de statul român pentru a-și plăti datoriile ce ajung la 2 miliarde de euro

Finanţele au trecut la rectificare încasări de la Rompetrol de numai 350 de milioane lei, pentru că asta era suma pe care au promis kazahii că o vor plăti. Era valoarea certă pe care o putea accepta şi FMI. Cei de la Ministerul Finanţelor au mandat să negocieze recuperarea întregii sume. Statul are şi soluţii dure, dar trebuie o acţiune echilibrată, pentru că sunt unii dintre marii contributori la buget”, au spus sursele citate.

Potrivit acestora, statul va merge în justiţie, susţinând că stingerea datoriei se poate face ori prin achitarea sumei, ori prin conversie în acţiuni, …

Prinţul William al Marii Britanii şi iubita sa, Kate Middleton se vor căsători în vara lui 2011

Prinţul Julius Eduard von Anhalt, duce de Saxonia, susţine că prinţul William şi Kate Middleton sunt deja logodiţi şi că l-ar fi invitat să asiste la căsătoria lor. Potrivit prinţului german, prinţul William şi Kate Middleton îşi vor anunţa logodna în această toamnă şi se vor căsători în iulie 2011.

Editorii revistei germane Das Neue Blatt au lansat o serie de speculaţii pe această temă şi susţin că data căsătoriei va fi 29 iulie – aceeaşi dată la care prinţul Charles s-a căsătorit cu prinţesa Diana, în anul 1981.

Au o relaţie de aproape zece ani

Prinţul Julius Eduard von Anhalt, în vârstă …

Doi frați pakistanezi au fost omorâți cu bestialitate

Omor deoasebit de grav în Pakistan. Incidentul brutal în care doi fraţi au fost omorâţi în bătaie cu pietre şi bâte de către o mulţime de oameni furioasă au animat spiritele în rândul mai marilor țării. Curtea Supremă din Pakistan a criticat forţele de securitate şi ofiţerii superiori care nu au făcut nici o mişcarre în timpul linşajului.

Curtea Supremă a ordonat procurorului-şef anticorupţie Kazim Malik să investigheze personal incidentul. Nimeni nu ar fi îndrăznit să ia legea în propriile mâini dacă poliţia ar fi avut curajul şi prezenţa de spirit pentru a opri asemenea practici inumane în societate. …

Amuzant!!! Un sofer le-a zis politiștilor că dacă nu îl lasă în pace o să-i muște de nas

Un şofer a fost oprit de un echipaj de poliţie din Buzău după ce a condus pe străzile oraşului cu viteză foarte mare.

În timpul controlului, poliţiştii au observat că şoferul consumase şi băuturi alcoolice.  Întrucât acesta a refuzat să sufle în etilotest, oamenii legi au fost nevoiţi să îl ducă la Spitalul Judeţean pentru recoltarea de probe. 

Nici la spital nu a vrut însă să coopereze şi să le permită medicilor să recolteze probe. El a început să îi înjure şi pe poliţişti şi pe doctori şi chiar i-a ameninţat că îi muşcă de nas dacă …

Incredibil!!! Un angajat al maternităţii recunoaşte că ar fi putut fi păcălit oricând în privinţa funcţionarii aparaturii

Omul care trebuia să-i verifice pe electricienii de la maternitatea Giuleşti nu era de profil. Acesta a recunoscut faprtul  că ar fi putut fi influenţat  oricând în privinţa funcţionarii aparaturii.

Ancheta procurorilor nu s-a încheiat, iar agenţii de pază ocupă încă intrările. Asta pe dinafară, pentru că în interior cei care păzesc sunt poliţiştii. Cu o mapă sub braţ, reporterii Realitatea TV devin credibili.

Aceştia le …

Blonda din emisiunea “Burlacul” are legături cu inegalabilul magnat Silvio Berlusconi

Fie adevăruri, fie rezultatul unor răutăţi fără seamăn, comentariile concurentelor la adresa apetisantei blonde Mihaela Stanciu încep să-l pună pe Cătălin Botezatu în dificultate. Zvonul şocant apărut în ediţia de săptămâna aceasta a emisiunii “Burlacul”, de la Antena 1, e că Mihaela ar avea relaţii strânse cu Silvio Berlusconi, premierul Italiei. Mai mult, fetele susţin că Berlusconi l-ar fi sunat pe Bote să-i pună o vorbă bună concurentei.

 
A făcut striptease în Italia
 
Iar …

Cristian Tabără este acuzat că în trecut a abuzat o altă minoră

Alina Budnaru, mama fetiţei care-l acuză pe Cristian Tabără că a abuzat sexual de ea, a declarat că fiica ei nu este singura victimă a omului de televiziune.

Tabără a agresat şi o altă fetiţă. Poliţia ştie despre cine este vorba şi vor lua legătura cu ea. Aceasta are acum 33 de ani, dar s-a întâmplat când avea 13 ani. A văzut ce a păţit Alexandra şi a hotărât să depună mărturie”, susţine Alina Budnaru.

Avocata acesteia, Ingrid Alexandrescu, a povestit cu lux de amănunte tot  ce s-a întâmplat în …