Bebeluş ucis cu apa de fântână

INTOXICAŢII. Localnicii dintr-un sat din Buzău se pot îmbolnăvi oricând de la apa din fântâni. Cu câteva zile în urmă un bebeluş a murit intoxicat, cel mai probabil din cauza apei cu nitriţi cu care i s-a preparat mâncarea, spun autorităţile sanitare.

Cu toate acestea, localnicii nu au fost avertizaţi de pericol. Bebeluşul din satul Căldărăşti a murit săptămâna trecută. Raportul legiştilor arată că s-a intoxicat şi se fac acum analize suplimentare pentru a se stabili substanţa nocivă. „Mai mult ca sigur că este o intoxicaţie cu nitriţi. Autoritatea de Sănătate Publică ştie zonele în care sunt probleme şi unde …

Ordonanţa afectează sistemul sanitar

CONSECINŢE. Medicii vor pleca să muncească în altă ţară iar calitatea actului medical va avea de suferit foarte mult.

Acestea ar fi consecinţele ordonanţei care interzice cumulul pensiei cu salariu – avertizează Colegiul Medicilor din România. Într-un comunicat adresat Ministerului Sănătăţii şi Guvernului, Colegiul Medicilor susţine că „blocarea posturilor” nu va aduce economii la buget deoarece medicii sunt plătiţi din sumele obţinute din serviciile medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi nu din bugetul de stat.
Colegiul mai solicită Ministerului şi Executivului să dea bani de la buget şi să scoată la concurs posturile absolut necesare din spitale. …

Africanii fac orice pentru piele mai albă

RASISM. Tot mai mulţi africani doresc să aibă pielea albă pentru a urca mai uşor pe scara socială. Dacă în ţările bogate oamenii îşi acceptă culoarea pielii, în ţările africane o piele cât mai albă aduce respect din partea semenilor.

Acestea sunt cele mai recente efecte ale rasismului. În Senegal, de exemplu, tot mai multe femei apelează la cremele de albire a pielii care sunt deosebit de periculoase. „Unele femei senegaleze îşi doresc să arate ca femeile albe pe care le văd la televizor”, afirmă Emilie, o studentă la Universitatea Dakar. Şi dacă există cerere, oferta nu putea lipsi. …

Ministerul Sănătăţii recomandă continuarea vaccinării antigripale. Să vă vaccinaţi bine!

Ministerul Sănătăţii a anunţat că vaccinarea împotruiva gripei nu trebuie să se sfârşească, deoarece Centrul European pentru Controlul Bolilor a anunţat că unele state din sudul şi vestul UE au raportat infecţii gripale peste nivelurile ultimelor sezoane şi că este probabilă o răspâ ndire către ţările din nord şi sud. Motivul prelungirii perioadei în care se administrează vaccinul este acela că nu toţi pacienţ ii din grupul-ţintă al campaniei gratuite de vaccinare s-au prezentat la medic.

Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii au declarat că persoanele care vor să se vaccineze, dar nu se află în categoriile de risc, îşi pot achiziţiona vaccinul …

Uzinele Dacia intră din nou în şomaj tehnic

DEZAMĂGIRE. Mii de angajaţi ai uzinei Dacia s-au întors ieri la serviciu, după o lună de şomaj tehnic.

Numai că, în loc să-şi reia locurile de muncă, au fost anunţaţi că perioada de şomaj tehnic, cu plata salariului brut în proporţie de 85%, se va relua peste numai două săptămâni, începând cu data de 26 ianuarie şi, după toate probabilităţile, se va încheia în data de 8 februarie. „Dacia se vede nevoită să recurgă la această măsură pentru a-şi adapta producţia la scăderea comenzilor ca urmare a declinului pieţelor auto.

Acest declin este manifestat cu deosebire în cazul României, prima piaţă …

Jumătate din români pot rămâne fără dinţi

STOMATOLOGIE. Aproximativ jumătate dintre tinerii şi adulţii din România suferă de sensibilitate dentară, afecţiune care, netratată, poate duce la pierderea dinţilor.

Potrivit medicilor, dinţii sensibili reprezintă o problemă importantă de sănătate, însă foarte puţin conştientizată, informează PRO TV. Din păcate ştirea nu consemnează şi costurile exorbitante percepute de cabinetele dentare chiar şi pentru cele mai simple intervenţii. Revenind la subiect, sensibilitatea dentară se manifestă printr-o durere scurtă şi ascuţita a dinţilor, în urma expunerii dentinei, substanţă din care este formata pulpa dintelui, la anumiţi stimuli: termici (rece, fierbinte), osmotici (dulce, acru), mecanici (atingere) sau chimici. Stomatologii atenţionează că, în cazul …

Euro a făcut din leu un pisoiaş

CURS. Moneda naţională a atins ieri un nou minim istoric în competiţia sa cu euro, după ce a mai pierdut aproape 6 bani faţă ziua de vineri.

Astfel, leul a început prima şedinţă a săptămânii la aproximativ 4,26 lei/euro şi, după o scurtă întărire până la 4,24 lei/euro, moneda naţională a început din nou să piardă teren, până la un curs maxim de 4,2770 lei/euro. Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat luni de BNR marchează un minim pentru leu al ultimilor patru ani şi două luni, după o depreciere cu peste 11 bani (3,6%), până la 3,1842 lei/dolar, …

Taximetriştii s-au săturat de taxele umflate ale Primăriei

SF. GHEORGHE. Asociaţia Taximetriştilor Particulari „Şugaş” este hotărâtă să dea Primăria municipiului în judecată dacă aceştia nu scad taxa de parcare.

Potrivit unei hotărâri luate de Consiliul Local (C.L.), taximetriştii sunt obligaţi să plătească, începând din această lună, trei tipuri de taxe de parcare, şi anume 200 de lei pe lună în centrul municipiului, 150 de lei pe lună în zone mai puţin centrale şi 50 de lei la periferia oraşului. Anul trecut, taximetriştii plăteau 25 de lei pentru locul de parcare. Gyor Arpad, preşedintele asociaţiei, a declarat ieri, că taxele stabilite de CL sunt mult prea mari şi că …

Creşte numărul cazurilor de gripă

SĂNĂTATE. Frigul aduce şi boală. De la începutul anului, medicii au înregistrat aproape 16.000 de cazuri de infecţii acute respiratorii şi aproape 7.500 de pneumonii.

Cele mai frecvente îmbolnăviri sunt în Iaşi, Botoşani, Covasna şi Maramureş. În ambele cazuri, cei mai vulnerabili au fost copiii. Pe lângă păstrarea igienei, medicii recomandă să ne vaccinăm dacă vrem să nu ne îmbolnăvim. Cazurile de viroze la cei mici s-au înmulţit alarmant în ultima perioadă. Numai în ultimele 24 de ore, la Spitalul Marie Curie, 300 de părinţi au venit cu copiii la consultaţii. Din cauza aglomeraţiei, timpul petrecut în sala de aşteptare …

Ţiganii se iau la bătaie chiar şi în Granada

SCANDAL. Ţiganii noştri nu se leapădă de obiceiurile lor nici pe meleaguri străine. Astfel, peste 20 de ţigani au fost arestaţi duminică dimineaţă la Granada după ce au provocat un scandal în zona industrială Almanjayar.

Cei care au chemat poliţia au fost locuitorii din zonă, care s-au trezit în focuri de armă şi ţipete. Răfuiala a avut loc între două clanuri de ţigani, unul din cartierul Chana şi celălalt din Almanjayar. Totul a pornit de la încercarea unui clan de a fura o fată din celălalt clan, pentru căsătorie. Dacă noi ne-am obişnuit cu astfel de manifestări din partea lor, …