Traian Băsescu: „Nu mă voi opri aici. Voi continua să vorbesc despre justiție

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, pe pagina personală de Facebook, că va continua să vorbească despre justiție, pentru că nu dorește ca justiția de azi să se considere a fi ceea ce a contruit el în zece ani.

„Nu vă faceţi iluzii, voi continua să mă exprim legat de justiţie. Am investit prea mult şi am plătit prea scump individual şi politic în cei zece ani, pentru ca astăzi să tac cînd este vorba de justiţie.
Nu mă opresc aici, cu toate strigătele nemulţumiţilor.Voi continua să mă exprim public, pentru că nu vreau ca, în timp, să se spună că …

Atac armat la Milano: Trei oameni au fost uciși

Împuşcători într-un tribunal din Milano, joi dimineaţă. Un bărbat aflat în proces de faliment a deschis focul. Atacatorul, pe nume Claudio Giardiello, a fost arestat.

Trei persoane au fost ucise, între care avocatul atacatorului, un martor şi judecătorul Fernando Ciampi.

Corriere della Sera a informat că atacatorul a fost prins de carabinieri la 25 de kilometri de Milano. Acesta mergea pe un scuter.

Au existat informaţii în presa italiană potrivit cărora Carabinierii l-ar fi prins pe atacator în apropiere de Milano.

 

 

Cum vopsim natural ouăle de Paște

De câte ori ţi s-a întâmplat să îţi intre vopseaua chimică prin coaja oului? Iată câteva alternative naturale pentru a vopsi ouăle de Paşte.

De regulă, un ingredient natural folosit pentru vopsirea ouălor face ca vopseaua să se „prindă” mai bine. Uneori, această operaţie poate dura şi o noapte întreagă. Cu cât laşi ouăle la vopsit mai mult timp într-un anumit amestec sau culoare, cu atât nuanţa pe care o va căpăta coaja ouălor va fi mai închisă.

Roşu – cu foi de ceapă

Păstrează foile şi „cămăşile” cepelor roşii curăţate, pe care le fierbi împreună cu ouăle timp de o jumătate de …

Rețetă de cozonac pufos pentru masa de Paște

Cozonacul trebuie să fie nelipsit de pe masa de Paște astfel că orice gospodină trebuie să aibă o rețetă de cozonac prin bucătărie.

Ingrediente:

– 1 kg de faina,
– 1 1/2 pahare de lapte,
– 6 oua,
– 300 g unt sau margarina,
– 1 1/2 – 2 pahare zahar,
– 40 -50 g drojdie,
– 3/4 lingurita sare,
– 150 g stafide,
– jumatate praf de vanilie

Mod de preparare

Pentru cozonac pufos cu stafide se înmoaie drojdia în 1 – 1/2 pahar de lapte călduț, se adaugă jumătate din cantitatea de făină, se amestecă bine ca să nu se formeze cocoloși, …

Vâlcov, audiat din nou la DNA

DARIUS VÂLCOV, fost ministru al Finanţelor, a fost adus, joi, din arest la sediul DNA.

Vâlcov a fost adus din nou, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru audieri.

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, se află în stare de arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de DNA de trafic de influență.

Acuzaţiile care îi sunt aduse vizează perioada când acesta era primar al municipiului Slatina. Vâlcov este acuzat că a intervenit pentru atribuirea unor contracte unui om de afaceri.

DNA îl acuză pe Vâlcov şi de efectuarea unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Înalta Curte de Casație și …

JOIA MARE. De ce se înroșesc ouăle în Joia Mare și care este legenda acestui obicei

E joia dinaintea Paștelui și, potrivit tradiției, ouăle devin astăzi roșii. Gospodinele lasă măturile la o parte și intră în bucătarii. Tradiția cere că astăzi să se coloreze ouăle, pentru că astfel spune credința populară, rezistă mai mult.

Creștinii păstrează cu sfințenie rânduiala din Săptămâna Mare. Pentru tot ce se pune pe masa de Paște, e dată o zi în care bucatele să fie pregătite. Joia se vopsesc ouăle, iar vinerea se frământă cozonacii. Din străbuni e întocmit acest calendar nescris și gospodinele se conformează în fiecare an pentru că, există credința că doar așa …

Va rupe cineva tăcerea care înconjoară privatizarea dubioasă a Institutului Pasteur?

ATAC a cerut, în mod oficial, de nenumărate ori, instituțiilor statului român, un răspuns privind lipsa de reacție și tăcerea care înconjoară privatizarea dubioasă a perlei cercetării românești – Institutul Pasteur.

Deși ancheta noastră demonstrează clar că legea a fost încălcată flagrant, în mod repetat, autoritățile competente evită să dea vreun răspuns, sub orice formă. Este evident că toată lumea se teme că de la o simplă reacție se poate porni tăvălugul care va duce la aflarea adevărului. Se teme Puterea de acest adevăr? S-a dat un ordin de undeva, de „sus”, să se îngroape cât mai adânc acest dosar? Probabil. …

DNA a extins urmărirea penală în cazul Elenei Udrea

Procurorii DNA au extins, miercuri, urmărirea penală pe numele fostului ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în dosarul Gala Bute, în care fostul ministru se află deja în arest preventiv, pentru acuzațiile de abuz în serviciu și luare de mită. Totodată, DNA a extins urmărirea penală și pe numele lui Tudor Breazu, administratorul firmei care se ocupa de terenurile Elenei Udrea de la Nana, acuzat și acesta de spălare de bani.

Procurorii DNA o suspectează pe Elena Udrea că a folosit banii primiţi drept şpagă în dosarul Gala Bute, prin intermediul lui …

Zboruri anulate pe Otopeni din cauza grevei controlorilor de zbor din Franța

Joi dimineață, o cursă a fost anulată, iar una a avut întârziere din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Franța. Pasagerii vor ajunge așadar, cu câteva ore întârziere la destinație, potrivit lui Valentin Iordache, purtător de cuvânt al aeroportului Henri Coandă.

Spaţiul aerian francez este cel mai aglomerat din Europa, iar aproximativ 8.000 de zboruri trec zilnic pe deasupra teritoriului Franţei.

„Pasagerii sunt informați de această grevă de către compania aeriană și cel puțin au acest confort că sunt anunțați. Pe de altă parte, ei sunt reprogramați. Cele două curse de ieri și azi anulate sunt anunțate din timp și disconfortul …

Cod galben de vânt în est și sud-est

Meteorologii au emis un cod galben de vânt putenic în Moldova și Dobrogea, valabil până la ora 18:00.

Atenționarea este valabilă pentru intervalul orar 10:00-18:00.
În acest interval, local în judeţele Constanţa şi Tulcea se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 55 – 65 km/h.

În județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, se vor semnala intensificări ale vântului, care vor atinge și depăși la rafală viteze de 55-60 km/h, izolat peste 70 km/h.