MRU ales presedinte al partidului Fortei Civice

Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales vineri la Convenţia Naţională al partidului Forţei Civice, preşedinte al acestui partid, cu 944 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”, el fiind singurul candidat. La prezentarea candidaturii sale la funcţia de preşedinte al partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a spus că acest partid s-a născut prin generozitate şi nu va ceda loc intereselor de grup, ci se va angaja la construirea unei Românii „aşa cum trebuie” în secolul XXI.
„Prin generozitate s-a născut partidul acesta, prin generozitate va merge mai departe, înţelegând fiecare dintre membrii săi că nu este vorba de a ceda …

Liviu Dragnea: Sunt viu si nevatamat

Liviu Dragnea, este acuzat oficial pentru fraude electorale. „Sunt viu şi nevătămat!”

Preşedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA pentru fraudele de la referendum.

Liviu Dragnea a confirmat că a fost pus sub acuzare şi că în acest moment nu are nicio interdicţie. „Am fost la procurori. Mi s-au adus la cunoştinţă învinuirile – principala că m-am asociat cu mii şi zeci de mii de persoane pentru a asigura o prezenţă la vot mai mare de 50% plus 1″, a declarat Dragnea.

„Sunt chemat la DNA pentru că împreună cu milioane de români am venit să …

Viceprimarul Brota s-a sinucis?

Primarul interimar al localității Jilava s-a sinucis. Procurorii au găsit funia şi scara.„Casa e blestemată!”

Gheorghe Brotea, care îi ținea locul primarului Adrian Mladin, închis pentru luare de mită, a fost găsit în această dimineață spânzurat.

Anchetatorii iau în calcul toate ipotezele în cazul primarului interimar al localităţii ilfovene Jilava, Gheorghe Brotea, însă toate indiciile de până acum sunt pentru varianta sinuciderii, a declarat procurorul de caz Anca Andrei de la Parchetul Tribunalului Ilfov. Procurorul de caz Anca Andrei, care s-a aflat, astăzi dimineaţă, pentru cercetări, la locuinţa primarului interimar Gheorghe Brotea, a declarat că în acest moment „există indicii doar …

Andrei Marga informator al securitatii

Marga, turnător cu trei nume de cod. El a negat până acum orice colaborare cu Securitatea

Fostul ministru de Externe, propus preşedinte al Institutului Cultural Român, are dosar de informator la CNSAS. El a colaborat cu Securitatea începând din anii ’70, când era bursier în RFG.

Cu aproape patru luni în urmă, fostul şi actualul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu lansa o ipoteză-bombă despre cel care avea să devină după numai câteva zile ministru de Externe în noul guvern USL. El lăsa să se înţeleagă că profesorul universitar Andrei Marga, nominalizat de PNL pentru această funcţie, ar fi colaborat cu Securitatea înainte de …

Dinu Patriciu- achitare in dosarul Rompetrol

Dinu Patriciu a fost achitat în dosarul Rompetrol. Procurorii vor contesta decizia

Dinu Patriciu și ceilalți 12 inculpați au fost achitaţi, după şase ani de procese, în dosarul „Rompetrol”. Omul de afaceri este acuzat de șapte acuzații: de la înșelăciune la manipularea pieței de capital.

 Oficiali din cadrul DIICOT au declarat că vor contesta decizia de achitare cu apel. Instanţa a respins şi cererea DIICOT de confiscare a sumei de 9,8 milioane euro şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor lui Dinu Patriciu şi altor inculpaţi. Cheltuielile de judecată în cuantum de 50.000 lei rămân în sarcina statului. Decizia nu este definitivă.

Decizia …

Gheorghe Iaciu şi Swiss Capital au pus mâna pe SIF MUNTENIA cu concursul soţiei fostului primar Liviu Negoiţă

SIF MUNTENIA

Capital social, valoare de piaţă
Capital social: 80.703.651,5 RON ( 807.036.515 acţiuni cu valoare nominală 0,1000 RON/acţiune). Numărul de voturi este egal cu numărul de acţiuni.
Valoare de piaţă acţiune: 0.7RON (13.08.2012) . Valoare totală a acţiunilor SIF 4 la acest preţ: 565 milioane RON.
Maxim valoare de piaţă în ultimul an: 0.8120 RON (25.04.2012). Valoare totală a acţiunilor SIF 4: 655 milioane RON.
Minim valoare de piaţă în ultimul an: 0.467 RON (nov. 2011). Valoare totală a acţiunilor SIF 4: 377 milioane RON.

Administrare:
Administrare: SAI MUNTENIA INVEST, conform unui contract de administrare încheiat intre SIF MUNTENIA …

Traian Băsescu – Hopa Mitică: Cum îl pui, tot bine pică

A fost cea mai grea luptă a vieții lui. Și a reușit. Nu știu cum, dar a făcut-o. Misiunea imposibilă pentru imposibilul om politic a fost un succes. Doar el și o mână de nebuni au crezut în ea.

Cum poate un om să învingă non-stop toate mașinăriile cu atâta forță, îndârjire și încăpățânare? Cum poate să treacă prin două suspendări și prin șase bătălii politice teribile în ultimii 12 ani? Este Președintele ales al României, șeful acestui stat. Eu așa ceva n-am mai întâlnit.
La nivel internațional, este singurul care a supraviețuit în fața a două execuții politice și unei …

Judecători, procurori şi avocaţi, cercetaţi de CSM şi DNA

Despre judecătorul Bordea Adrian, şef la Secţia II Civilă, presa a relatat în repetate rânduri că este bun prieten cu Buta Gheorghe, fost judecător la ICCJ, în prezent un celebru avocat şi partener cu avocatul radovenean Muşat. Ce nu se ştie este faptul că avocatul Muşat are un contract de asistenţă juridică şi reprezentare încheiat cu una dintre firmele născute din ruinele fostului institut Pasteur.

Este vorba despre firma A&S Internaţional 2000 SRL, reprezentată în instanţe şi de cabinetul celebrului avocat Muşat şi asociaţii, din care face parte şi avocatul Buta Gheorghe, nimeni altul decât fostul coleg al judecătorului Bordea Adrian, …

Israelienii, pregătiţi de război

Israelul şi-a pregătit populaţia pentru un eventual conflict de 30 de zile, pe mai multe fronturi simultane, care ar putea provoca 500 de morţi, a declarat fostul ministrul israelian al Apărării Pasive, Matan Vilnai.

„Nu există niciun motiv pentru a fi isteric. Niciodată până acum frontul intern nu a fost atât de bine pregătit”, a declarat el, după ce presa a relatat că apărarea civilă nu e pregătită în cazul unui eventual conflict cu Iranul.

În prezent, există truse anti-chimice şi anti-bactereologice pentru mai mult de jumătate din populaţia israeliană, iar armata testează un sistem de alertă prin SMS în caz de …

PDL pregăteşte o plângere penală împotriva lui Ponta şi a miniştrilor Duşa şi Stroe

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că democrat-liberalii au pregătit o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta şi a miniştrilor Radu Stroe şi Mircea Duşa, în care aceştia sunt acuzaţi că ar fi pregătit ”o mare fraudare” prin falsificarea listelelor electorale permanente.

„Avem o plângere penală pregătită pentru domnii Victor Ponta, Radu Stroe şi Mircea Duşa, cei care se ocupă de falsificarea acestor date, pentru că este inadmisibil ca după ce toate structurile statului român au certificat prin date publice că avem în jur de 18.300.000 de români pe listele electorale, astăzi să se încerce, prin …