PROGNOZA METEO: Ninsori şi vânt puternic în aproape toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo valabilă în perioada 8 februarie, ora 02 – 8 februarie, ora 16. În acest interval se vor semnala precipitaţii şi intensificări ale vântului.

În intervalul menţionat va ninge în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, precum şi în nordul Moldovei. La munte ninsoarea va fi temporar viscolită, iar în masivele Făgăraş, Bucegi şi în zona Carpaţilor de Curbură, stratul de zapadă nou depus va fi consistent.

În Muntenia, Dobrogea si jumatatea sudică a Moldovei precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp, iar vântul se va …

Dosarul lui Dan Voiculescu a fost retrimis la Tribunalul București

În urma demisiei lui Dan Voiculescu din Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis către Tribunalul București dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare.

În condițiile în care Dan Voiculescu și-a dat demisia din Parlament, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că nu mai este competentă să judece dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare.

Procurorul care instrumentează dosarul lui Voiculescu a spus, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că atitudinea acestuia – demisie din parlament, candidatură, urmată de o a doua demisie- este un abuz de drept şi folosirea cu rea credinţă a influenţei …

Cel mai bogat procuror din România: Mihaela Cozmaciuc, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Aceasta, conform declaraţiei de avere, are 18 conturi în 8 bănci diferite şi o avere declarată de peste 140.000 de euro, 9.000 dolari şi peste 73.400 lei, 4 terenuri intravilane, două apartamente şi o maşină marca OLTCIT.

Deşi foarte bogată, Mihaela Cozmaciuc este cercetată disciplinar de CSM pentru promovarea unui RECURS la RECURS. Neglijenţă sau necunoaşterea legislaţiei în domeniu ?

Ziarul ATAC a publicat, de-a lungul timpului, mai multe articole, trăgând numeroase semnale de alarmă în legătură cu un conflict şi desfăşurarea a numeroase procese care au ca protagoniste două societăţi comerciale şi în mod special implicarea directă a …

Uniunea Europeană sau Cosa Nostra

Ştim bine, dintotdeauna, că toate aberaţiile europene au venit din alte părţi, nu din România sau ţările vecine. Nu Grecia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Albania au periclitat ordinea curentă a lumii.

Aceste ţări, printre atâtea altele, au fost obligate să exercite supravieţuirea. Abandonate politic zeci de ani, aruncate în infernul roşu, obligate la exilul interior, aceste state au revenit pe orbita occidentală mai bine sau mai rău, în raport cu pagubele la care au fost expuse. România s-a numărat printre cele mai înregimentate dintre ele.

Nici astăzi societatea românească nu s-a trezit din trauma pe care a suportat-o fără nicio alternativă. Emigrarea nu …

Caz şocant de malpraxis: Un băieţel de 3 ani a murit

Un copil de trei ani şi şapte luni a fost internat cu diagnosticul de diabet zaharat, dar a murit, conform autopsiei, de pneuomonie.

Părinţii susţin că medicul a spus că băieţelul era deshidratat, motiv pentru care i-a administrat o perfuzie cu glucoză, înainte de efectuarea analizelor.

Părinţii l-au acuzat pe medicul de gardă, Simona Tona, de malpraxis, dar şi de faptul că ar fi falsificat fişa medicală, după moartea băiatului, ca să îşi acopere greşelile. La vremea respectivă, în 2010, procurorii au dispus suspendarea activităţii medicului până la finalizarea anchetei, însă aceasta a contestat decizia în instanţă şi a primit undă …

Băsescu, după summitul CELAC: Se prefigurează riscul unei crize alimentare

Preşedintele Traian Băsescu nu a dorit să comenteze miercuri concluziile raportului MCV, spunând că nu va face niciun fel de afirmaţii până nu studiază atent raportul pe Justiţie. În schimb, şeful statului a făcut miercuri după-amiază, pe Aeroportul Otopeni, primele declaraţii după participarea la summitul CELAC.

Vezi cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu

– Primul mesaj al Summit-ului CELAC- UE este realizarea unui parteneriat strategic între UE şi statele CELAC. Al doilea mesaj este acela că în ultimii 10 ani, statele UE au investit în ţările Americii Latine 385 miliarde euro, ceea ce înseamnă că statele UE sunt principalul investitor …

Cristian Cioacă, acuzat că a tranşat-o pe Elodia

Cristian Cioacă a fost trimis în judecată în dosarul uciderii Elodiei Ghinescu. Cioacă este acuzat de omor deosebit de grav. Dosarul urmează să fie judecat de magistraţii Tribunalului Argeş, informează Mediafax.

Procurorii au găsit urme de sânge aparţinându-i Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, pe o mochetă din portbagajul maşinii poliţistului şi în mai multe locuri din apartamentul lor.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 29-30 august 2007, Cioacă a ajuns la domiciliu în jurul orei 3.00, după ce îi făcuse o vizită unei femei, iar la scurt timp, ”în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, …

Scandal în Ministerul Sănătății și CNAS. Miza – miliarde de euro anual

Din punct de vedere al finanţării, în sistemul de sănătate avem doi poli: Ministerul Sănătăţii şi CNAS.

CNAS gestionează banii din contribuţii, adică 4,5 miliarde de euro pe an. Este vorba despre bani care sunt plătiţi de toţi angajaţii şi angajatorii din România.

De fapt, colectarea şi gestiunea propriu-zisă a banilor o face Ministerul de Finanţe. La înfiinţarea CNAS, guvernul Năstase a constatat că în fiecare an există un excedent şi atunci a tras toţi banii la bugetul de stat pentru a finanţa şi alte deficite. Dacă conduci CNAS, nu ştii niciodată câţi bani a colectat Ministerul de Finanţe, ci doar cât …

Procurorul Mihaela Cozmanciuc contra Statului român. Prejudiciu de peste 20 milioane euro la bugetul de stat

Ziarul Atac supune, de ceva timp, atenției opiniei publice un caz mai puțin obișnuit în lumea justiției.

Exceptând celelalte demersuri cel puțin ciudate care au avut loc în această speță, ne vom opri la acțiunile unui procuror ce pare să țină cu tot dinadinsul ca una dintre părțile din dosarul respectiv să iasă în câștig. Chiar dacă aceasta înseamnă păgubirea statului român. Domnia sa și-a permis să târască Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în acțiuni la limita legii, care pun în dificultate imaginea, și așa extrem de șifonată, a Justiției din România.

Pentru că nu este la prima …

Corupția, crima organizată și parlamentarii penali

2 condamnați definitiv, 15 trimiși în judecată, 5 cercetați penal

Au fost acuzaţi de procurori de fapte de corupţie, crimă organizată sau găinării. Acum sunt în situaţia de a iniţia şi vota legile ţării. Mai mulţi parlamentari din actualul legislativ al României au fost acuzaţi de procurori de fapte grave și mai puțin grave, dar trimiși în judecată, unii chiar condamnați definitiv.

Trimişi în judecată

USL- PNL Relu Fenechiu (PNL) a obţinut un mandat de deputat în Colegiul 2 Iaşi cu 64% din voturi. Parlamentarul a fost trimis în judecată de DNA, alături de trei foşti directori ai …