PANICĂ PE DN5: UN TIR A LUAT FOC ÎN MERS

Cabina unui autotren a luat foc, în această dimineață, pe DN5 în afara localității Daia. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers spre capitală. Șoferul a simțit miros de fum și a coborât să vadă ce se întâmplă.

Din fericire, nu au fost persoane rănite.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat faptul că ardeau elemente combustibile de la nivelul …

REȚINUT PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

La data de 17 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au reținut un bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În fapt, din cercetări, a rezultat faptul că, în anul 2018, un bărbat, de 41 de ani, din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, ar fi desfășurat activități comerciale, în calitate de persoană fizică (fără personalitate juridică), obținând venituri în valoare de aproximativ 700.000 …

Pădurea din Mihai Bravu salvată de pompieri din calea flăcărilor

Pe 17 septembrie, în jurul prânzului, un incendiu a izbucnit pe o pajiște din apropierea pădurii din localitatea Mihai Bravu, amenințând să se extindă asupra vegetației forestiere.

Focul a pornit de la vegetația uscată și s-a propagat rapid, afectând mai mulți copaci din zonă.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere, alături de reprezentanți ai Ocolului Silvic. Aceștia au constatat că incendiul se întindea pe aproximativ 1,5 hectare de …

Viitura care afectează Austria și Ungaria se apropie de România – Anunțul hidrologilor cu privire la debitul Dunării

Dunărea continuă să facă ravagii în drumul său către România. După ce a devastat Austria, Budapesta se pregătește pentru inundații istorice. Premierul Viktor Orban si-a anulat deplasările externe și a mers în punctele vulnerabile

Armata, serviciile de urgenţă şi voluntari construiesc baraje minuţios planificate, pe baza lecţiilor învăţate la ultimele inundaţii mari, în 2013. „Problema este că în 2013 valul era scurt, iar acum, dacă este mai lung, digurile vor fi udate, nisipul va fi udat, iar dacă începe să se scurgă undeva nu este uşor de …

Un proiect gigant, început în perioada comunistă, este înviat de România și Bulgaria: Comisia Europeană a dat undă verde

Un proiect comun româno-bulgar de construcție a hidrocentralei Turnu Măgurele-Nicopole pe Dunăre a fost inițiat în anii ’80, dar apoi a fost abandonat. Începând din anul 2022, România și Bulgaria au inițiat planuri pentru a ”învia” acest poriect, iar acum a fost acceptat de către Comisia Europeană și a fost inclus în „Lista Proiectelor Transfrontaliere de Energie Regenerabilă” (CB RES list).

Proiectul de 840 de MW, conceput în anii ’80 și suspendat încă de atunci, a fost revigorat în 2022 în contextul încercării celor două țări de a-și mări proporția de …

Alegeri în SUA – Kamala Harris primește o mână de ajutor de la Curtea Supremă

Curtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Instanţa supremă a menţinut astfel hotărârea Curţii Supreme din Nevada, care a invalidat participarea Partidului Verzilor în alegeri din cauza folosirii unui formular necorespunzător în colectarea semnăturilor necesare pentru depunerea candidaturii, sesizarea acestei nereguli fiind făcută de Partidul Democrat.

Paginație articole