Scandal imens! Sorin Grindeanu l-a demis pe Mihăiță Ursu, directorul general TAROM

Mihăiță Ursu – director general al companiei TAROM începând cu data de 4 ianuarie 2022 – a fost demis de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit surselor Gândul, decizia lui Sorin Grindeanu a fost luată acum două ore, iar noul director general interimar al Companiei TAROM este Costin Iordache, fost director financiar TAROM. Astfel, Costin Iordache devine cel de-al cincilea director general interimar al TAROM în ultimii trei ani.

Mihăiță Ursu – inginer geodez și specialist în vânzări de țiglă metalică a mai ocupat, de altfel, funcția de director al companiei în perioada iunie 2020 – iunie 2021.

Fostul director general al …

Elena Udrea, un nou mesaj din închisoare! „Să ridice piatra cine crede că nu a încălcat niciodată legea”

Elena Udrea este încarcerată în Penitenciarul Târgşor, acolo unde își execută pedeapsa de șase ani primită pentru dosarul Gala Bute.

Fostul ministru a postat pe pagina de Facebook, din închisoare, un mesaj în care își arată tristețea de a fi departe de familie în perioada sărbătorilor de iarnă, ba chiar le povestește celor care o urmăresc pe rețelele sociale despre femeile care sunt încarcerate acolo, care au copii acasă și cât de triste au fost întâlnirile petrecute în incinta închisorii, scrie gandul.ro.

„Perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai grea din an în penitenciar, mai ales într-unul de femei, în care cele …

Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot! Ce riscă patronul FCSB

Omul de afaceri George Becali a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot, după ce a votat la Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, în anul 2018, fără a avea acest drept, scrie gandul.ro.

Dosarul a fost deschis în 3 ianuarie, la Judecătoria Buftea, urmând să intre în procedură de cameră preliminară. George Becali va fi judecat pentru „fraudă la vot (art. 387 noul Cod Penal) alin. 1 lit. a cu aplicare art. 41 alin. 1 Cod penal”.

Procurorii îl acuză că a votat fără a avea acest drept (articolul 387, alineatul 1, litera a) și a comis fapta în stare …

Elena Băsescu s-a angajat în presă! Fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, scrie știri

Fosta europarlamentar Elena Băsescu a început să lucreze din primele zile ale anului 2023 într-o redacție de știri din România.

Sursele Ziare.com arată că fiica fostului președinte Traian Băsescu s-a angajat la Aleph News, trustul de presă deținut de Adrian Sîrbu.

Elena Băsescu a ajuns deja în redacție în cursul zilei de miercuri, 4 ianuarie, aflându-se în prezent în perioada de acomodare. Ar urma să scrie știri în timpul programului de muncă, alături de colegii redactori.

Elena Băsescu a fost europarlamentar între 2009 și 2014, iar în 2016 s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale.

În decembrie 2020, a candidat la …

Criza de medicamente pentru răceală și gripă se adâncește în România! Alexandru Rafila propune o listă cu produse similare

Criza de medicamente pentru răceală şi gripă se adâncește. Cele mai folosite medicamente pentru aceste boli nu se mai găsesc în farmacii. În acest context, Alexandru Rafila a vorbit despre noua listă cu produse similare, scrie evz.ro.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat că vor fi asigurate cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului, menţionând că va fi dată publicităţii o nouă listă cu produse similare. Mai mult, ministrul spune că nu este o penurie, iar pentru celelalte „am elaborat şi un ordin de ministru care limitează exporturile pentru o perioadă de şase luni”. a mai subliniat Rafila.

Alexandru Rafila …