Simona Halep mai are doar puțin până își vede visul împlinit! Este din nou locul doi mondial

Simona Halep a ajuns pînă în semifinale la turneul de la Stuttgart și a trecut pe locul secund în clasamentul WTA, profitînd de eliminarea prematură a Mariei Șarapova, scrie gsp.ro.

WTA a publicat noul clasament, iar jucătoarea noastră se află pe locul doi, cu 7755 de puncte. Halep are un avans de 230 de puncte față de Maria Șarapova și este la 2226 de puncte în spatele Serenei Williams.

Lupta pentru locul doi este una încinsă, iar Halep și Șarapova au multe puncte de apărat la turneele de la Madrid și Roland Garros.

În 2014, cele două au disputat finalele de …

ALERTĂ METEO: Ploi și temperaturi scăzute în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi pe arii extinse şi o răcire a vremii în întreaga ţară în intervalul 28-29 aprilie.

„În intervalul menţionat, aria ploilor se va extinde dinspre sud-vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în vest, nord şi centru, precum şi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Vor fi şi descărcări electrice şi condiţii ca izolat să cadă grindină. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu rafale ce vor depăşi 50 …

Dr. Oz: 5 obiceiuri proaste, dar benefice pentru sănătate

Există diverse obiceiuri care pot să fie considerate rele, însă pe de altă parte aduc şi beneficii pentru sănătate. Iată care sunt acestea:

1. Bei cafea

Subiectul legat de cât de sănătoasă este cofeina generează o dispută permanentă. Potrivit celebrului Dr. Oz, un consum moderat de cafea aduce beneficii asupra corpului. S-a demonstrat că această băutură scade riscul bolilor de inimă şi stimulează creierul. Avertismentul specialistului este legat de cantitatea de cafea pe care o consumă unele persoane. Este foarte important să nu depăşeşti mai mult de două ceşti pe zi pentru a te bucura de efectele pozitive.

2. Îţi plac gustările

Problema …

Ucraina acuză Rusia că a trimis un transport nuclear în Crimeea; Moscova dezminte

Un transport cu însemnul „Pericol nuclear” a pornit de pe teritoriul Rusiei spre peninsula Crimeea, arată Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Consiliului pentru Securitate Naţională și Apărare al Ucrainei au declarat că unii experţi nu exclud posibilitatea ca armata Rusiei să transporte focoase nucleare pentru sistemele de rachete mobile.

„Potrivit datelor operative din 23 aprilie, la Consulatul General al Ucrainei din Rostov pe Don a venit un apel telefonic alarmant. Potrivit persoanei care a sunat și care, din motive lesne de înțeles, a dorit să rămână anonimă, prin gara Rostov au pornit probabil în direcția Peninsulei Crimeea …

Marele premiu la LOTO 6 din 49 nu s-a câştigat. Report de peste 4,3 milioane de lei. REZULTATE LOTO 26 aprilie

Duminică, 26 aprilie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Marele premiu la Loto 6/49, de peste 386 de mii de lei, nu a fost câştigat, în urma extragerilor de duminică, înregistrându-se, astfel, un report de peste 4,3 milioane de lei, potrivit site-ului Loteriei Române.NUMERE LOTO 6 din 49 (6/49) 26 aprilie 2015:

LOTO, LOTO 6 din 49: 46, 29, 30, 1, 10, 2

LOTO, NOROC: 9 9 1 9 7 8 7

LOTO, JOKER: 4, 26, 24, 16, 41 / 19

LOTO, NOROC PLUS: 1 7 2 1 9 8

LOTO, SUPER NOROC: 7 …

Simona Halep a redevenit numărul 2 mondial

Românca Simona Halep a revenit pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii (WTA), dat publicităţii luni, după ce a făcut rocada cu rusoaica Maria Şarapova, fostul vicelider.

Halep a mai fost opt săptămâni pe locul al doilea în clasamentul WTA, între 11 august şi 5 octombrie 2014.

Simona are un avans de 230 de puncte faţă de rivala sa, dar se află la peste 2.000 de puncte de liderul Serena Williams.

Simona Halep este a doua şi în ierarhia Road to Singapore, care asigură calificarea la Turneul Campioanelor, cu un avans mult mai consistent faţă de …

BANCUL ZILEI: Badea Gheorghe stătea la oi…

Badea Gheorghe stătea la oi. La un moment dat, apare un luptător de kung-fu, care îi zice:
– Sunt un luptător de kung-fu şi am să-ţi fur toate oile!
Badea Gheorghe stă liniştit.
Luptătorul îi mai spune o dată:
– Sunt un luptător de kung-fu şi am să-ţi fur toate oile!
La care Badea Gheorghe se ridică şi îl snopeşte în bătaie cu bâta, după care îi zice:
– No, kum-fu?

 

 

Elena Udrea confirmă acuzaţiile lui Băsescu şi face dezvăluiri despre practicile procurorilor

După ce fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a acuzat presiunile procurorilor asupra mai multor persoane să îl denunţe, precum şi faptul că acele persoane sunt ţinute în arest preventiv pentru a-l „turna”, Elena Udrea confirmă acest fapt şi oferă detalii suplimentare despre practicile procurorilor, scrie Evz.

Elena Udrea susţine că tudor Breazu a fost dus fără avocat la DNA şi a fost ameninţat cu prelungirea pedepsei dacă nu face declaraţii despre Nana, Traian Băsescu sau Elena Udrea. Ea susţine, totodată, că procurorii insistă să obţină şi alte informaţii „mincinoase” de la Ana Maria Topoliceanu. Scopul ar fi întocmirea …

Nursultan Nazarbaev, a cincea oară preşedinte al Kazahstanului cu 97% din voturi

Preşedintele în exerciţiu al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a fost reales duminică pentru a cincea oară, cu 97,5 la sută din voturi, în urma unui scrutin anticipat, relatează Le Figaro, în pagina electronică.

„Nursultan Nazarbaev a obţinut 97,5 la sută” din voturi, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Democratic şi publicat la încheierea votului.

Nursultan Nazarbaev i-a depășit ușor pe așa-zișii săi rivali, Abelgazi Kusainov și Turgun Syzdykov, amândoi politicieni declarați pro-guvernamentali, care au adunat doar 0,63, respectiv 1,87% din voturi.

Opoziția nu a prezentat un candidat la acest scrutin. Organizațiile care militează pentru democrație și drepturile omului acuză de altfel autoritățile de la …

Ce spune Mărmureanu despre posibilitatea ce România să fie lovită de un cutremur ca cel din Nepal

Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al INFP, a explicat cum s-a produs cutremurul de 7,8 din Nepal şi ce şanse există ca România să fie lovită de un seism de o asemenea magnitudine.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs, sâmbătă, în Nepal, provocând moartea a mii de oameni şi pagube materiale însemnate. Seismul a fost urmat, duminică, de mai multe replici, dintre care cea mai puternică a fost de 6,7.

Se fac eforturi supraomenești pentru scoaterea victimelor de sub dărâmături, iar răniții sunt îngrijiți inclusiv în spitale de campanie. Supraviețuitorii stau cu sufletul la gură din cauza replicilor seismice, care au …