Darius Vâlcov află astăzi dacă va fi arestat preventiv

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, află joi, dacă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.

Judecătorii Instanței Supreme urmează să hotărască sub ce măsură va fi cercetat în continuare – arest preventiv, la domiciliu sau în libertate.

Valcov și-a petrecut noaptea după gratii, după ce a fost reținut chiar de ziua lui, când a împlinit 38 de ani.

Procurorii anticorupție cer instanței supreme, arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul acestuia.

Parlamentarii au dat, miercuri, aviz favorabil pentru arestarea fostului ministru de Finanțe, Darius Vâlcov. Comisia de votare a înregistrat 97 voturi pentru, 48 contra, și 5 …

Arabia Saudită intervine militar în Yemen

Arabia Saudită participă cu 100 de avioane şi 150.000 de militari la o operaţiune militară împotriva rebeilor şiiţi din Yemen, a anunţat televiziunea saudită, citată de DPA, în pagina electronică, conform Mediafax.

„Operaţiunea are ca scop să apere guvernul legitim al Yemenului şi să împiedice ca mişcarea radicală houthi (sprijinită de Iran) să preia controlul asupra ţării”, a explicat Adel Al-Jubeir, în cursul unei conferinţe de presă.

Raiduri aeriene au distrus depozite de muniţii ale rebelilor houthi şi au ucis câţiva dintre liderii lor, a anunţat agenţia cu sediul în Dubai Al Arabiya.

Forţele aeriene saudite au …

Zi grea pentru Marian Vanghelie. ÎCCJ decide dacă rămâne în arest

Marian Vanghelie află joi dacă rămâne sau nu în arest. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă joi asupra contestaţiei depuse de către primarul Sectorului 5, la măsura arestării sale preventive.

Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe 14 martie în dosarul în care este acuzat de luare de mită pentru favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5. Edilul a fost încarcerat, sâmbătă dimineaţa, în arestul Poliţiei Capitalei.

Procurorii DNA susţin că din 2007 până în prezent, Marian Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat …

Victor Ciutacu, critici dure pentru Alina Gorghiu: „Am contribuit la zămislirea unui monstru”

Jurnalistul Victor Ciutacu, o critică dur pe Alina Gorgiu pentru atitudinea partidului pe care îl conduce față de aleşii cu probleme penale şi susţine că aceasta s-a schimbat total din momentul în care a ajuns copreşedinte PNL.

„Mă uit la tine, mă frec la ochi și nu-mi vine să cred ceea ce văd. Proastă mână am la oameni. Te-am susținut, deschis, transparent, asumat. Păreai altfel, tinerică, spălățică, istețică. Prost am fost! Am contribuit, din păcate, la zămislirea unui monstru. Asta ai ajuns, un monument de arivism, de ipocrizie și de obrăznicie, un munte de lipsă de scrupule. Știi bine cum ai …

The Economist: Corupţia, problemă endemică în sistemele medicale din Europa de Est. Deloc surprinzător, 7.000 de medici au plecat din România în ultimii ani

Corupţia rămâne o problemă endemică în sistemele medicale din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, pacienţii continuând să ofere mită, iar medicii, care au salarii foarte mici, să accepte, scrie revista britanică The Economist.

Villiam Fischer este unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Slovacia. Specialistul în cardiologie a efectuat primul transplant de inimă în anul 1998, iar la un moment dat a candidat la funcţia de preşedinte al ţării. Însă, în februarie, familia unui pacient decedat l-a reclamat pe doctorul Fischer pentru că a luat mită 3.000 de dolari (2.700 de euro) pentru avansarea operaţiei. Avocaţii …

Doi români şi opt italieni, răniţi într-un jaf armat la un supermarket din Italia

Doi cetăţeni români şi opt italieni au fost răniţi într-un jaf armat comis de doi indivizi la un supermarket situat la periferia oraşului italian Napoli, anunţă surse citate de ziarul La Repubblica, potrivit Mediafax.

Magazinul unde s-a produs atacul, miercuri după-amiază, este situat la periferia oraşului şi aparţine lanţului de supermarket-uri ETE. Doi bărbaţi înarmaţi au pătruns în magazin şi au încercat să îl jefuiască, dar proprietarii s-au opus.

A urmat o adevărată bătălie, în urma căreia zece persoane, inclusiv doi români, au fost rănite, potrivit presei italiene. Hoţii au ieşit la un moment dat din magazin, iar cei doi patroni au …

Scenariul ȘOCANT al prăbușirii avionului din Alpii Francezi. Ce s-a întâmplat în cele 8 minute

Cu 150 de oameni care și-au pierdut viața într-o fracțiune de secundă, Europa întreagă vorbește despre cea mai mare catastrofa aeronautică petrecută în ultimii 30 de ani în Franța.

Nici o ipoteză nu este exclusă, anunță autoritățile franceze, câtă vreme nimeni nu spune cum s-a produs catastrofă. Cei care au survolat zona de impact, în masivul Trois Eveches au zis atât: un loc al ororii.

Se pare că unul din cei doi piloţi ai avionului prăbuşit era blocat în afara cabinei, în momentul accidentului. Dezvăluirea a apărut în ziarul New York Times, care citează un investigator cu acces la înregistrările primei …

Traian Băsescu, atac la Tăriceanu după votul în cazul lui Șova:„ Această slugă a lui Ponta”

Traian Băsescu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care îl atacă grav pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu după decizia luată în cazul lui Dan Șova.

„Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu a făcut astăzi, în cazul Şova, un grav abuz în serviciu, încălcînd Constituţia României şi decizii anterioare ale Curţii Constituţionale. Această slugă a lui Victor Viorel Ponta trebuie să ajungă urgent în faţa justiţiei”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Într-o intervenție la un post TV, Traian Băsescu a afirmat că procedura de vot în cazul lui Dan Șova a …

Klaus Iohannis şi prima doamnă, invitaţi la dineul oferit de Casa Regală la Castelul Peleş. Principesa Margareta şi-a aniversat ziua de naştere

Președintele Klaus Iohannis şi soţia, sa, Carmen, au luat parte miercuri la dineul oficial de la Castelul Peleș, organizat cu ocazia zilei de naștere a Principesei Moștenitoare Margareta.

La dineu au participat reprezentanți ai autorităților publice din România și din Republica Moldova, personalități ale vieții culturale, diplomatice, sportive și reprezentanți ai clerului și societății civile, precizează Administraţia Prezidenţială.

Principesa Margareta a decorat 25 de personalităţi ale vieţii culturale, economice sau sportive, printre care şi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu – guvernatorul BNR: „Am ascultat cu atenţie motivaţia decorării. Mă bucur că Banca Naţională a României este apreciată de Casa Regală şi …

Darius Vâlcov a fost reținut de DNA

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA, pentru 24 de ore, după ce Senatul a aprobat cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive, pe numele său, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență. Darius Vâlcov va fi prezentat, joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost reţinut, miercuri după-amiază, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, …