Mama lui Victor Ponta, audiată la DNA

Mama premierului, Victor Ponta, a ieșit din sediul DNA Ploiești după aproximativ două ore de audieri, fără a face declarații. Cornelia Naum s-a prezentat, joi dimineață, la sediul DNA Ploiești pentru audieri. Aceasta a fost audiată ca martor în dosarul în care ginerele său, Iulian Herțanu, a fost arestat preventiv.

„Doamna are calitatea de martor și va rămâne în calitatea de martor. Are un contract de muncă part-time cu societatea fiicei dânsei, nu are legătură cu societățile care apar în dosar. A participat la niște discuții cu persoane implicate în acest dosar, despre asta a fost întrebată”, a declarat avocatul Corneliei …

38 de ani de la cutremurul din 1977

Astăzi se împlinesc 38 de ani de la cutremurul din 1977. 1500 de oameni au murit şi 11000 au fost răniţi în minutul în care România s-a zguduit din temelii.

Pe 4 martie 1977, la ora 21 şi 21 de minute, ceasurile s-au oprit în loc. Pământul a fost zguduit de cel mai puternic seism de până atunci. 7,2 grade pe Richter. Cutremurul s-a produs in zona Vrancei la o adancime de o suta de kilometri şi a durat aproape un minut. A fost suficient ca unda de şoc devastatoare să fie resimtită aproape peste tot în zona Balcanilor.

Peste 1.500 de …

Explozie la o mină din Donetsk. Cel puțin 30 de oameni au murit

O explozie puternică a avut loc miercuri dimineaţă la o mină din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei. 47 de oameni se aflau în mină la momentul producerii deflagraţiei, informează RT.com.

„Cel puţin 30 de oameni au murit. Salvatorii încă nu au ajuns la locul exploziei, în acest moment trebuie să aerisească mina şi apoi vor coborî”, a explicat Tsymbalenko, conform Sky News.

În mină se aflau cel puţin 73 de persoane, conform Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din republica auto-proclamată Donetsk.

Deşi ministerul a anunţat că sunt cel puţin 73 de persoane în subteran, sindicatul minerilor a raportat o cifră …

Felix Tătaru, audiat la DNA

Felix Tătaru a ajuns la DNA în urmă cu puţin timp, pentru a fi audiat în dosarul „Gala Bute”. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu este implicat în niciun fel în dosarul „Gala Bute” și că a fost citat în calitate de martor.

„Nu ştiu despre ce este vorba. Nu ştiu nimic despre niciun dosar, nu am avut nicio treabă cu Gala Bute. M-am întâlnit de vreo două ori cu Ana Maria Topoliceanu. Am lucrat la PDL, e normal că ne-am întâlnit”, a explicat Tătaru, la intrarea în DNA.

Tătaru a fost chemat să dea declaraţii în faţa procurorilor, în …

Percheziții la firmele de teleshoping

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au descins miercuri dimineaţa la mai multe firme din Bucureşti acuzate de înşelăciune şi evaziune fiscală prin activităţi de teleshopping.

Poliţiştii fac trei percheziţii la reprezentanţii unei firme de teleshopping suspectaţi de înşelăciune şi evaziune fiscală, după ce ar fi vândut produse de calitate inferioară celor prezentate în reclame şi banii obţinuţi i-au transferat în conturile personale şi i-au retras ulterior din bancomate, informează Mediafax.

Anchetatorii pun în executare două mandate de aducere emise pe numele persoanelor suspectate de înşelăciune şi evaziune fiscală, urmând ca acestea să fie audiate şi să se dispună măsurile preventive, se …

Noi audieri în dosarul „Gala Bute”: Ștefan Lungu, la DNA

Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a fost miercuri dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru noi audieri în dosarul „Gala Bute”.

Fostul consilier al Elenei Udrea a precizat, la ieșirea de la DNA, că și-a dat acordul în fața procurorilor pentru a participa la o confruntare cu Elena Udrea. „Este o procedură absolut normală”, a spus Lungu, refuzând să facă alte comentarii.

Aceata nu este prima dată când fostul consilier al Elenei Udrea este audiat în acest dosar.

Aflat în arest la domiciliu, Ștefan Lungu va afla miercuri decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește …

Klaus Iohannis conduce prima ședință CSAT în calitate de președinte

Preşedintele Klaus Iohannis va conduce astăzi, la Palatul Cotroceni, prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din mandatul său. Şedinţa va începe la ora 15, iar la primul punct pe ordinea de zi se află conflictul din Ucraina şi implicaţiile pentru România.

La şedinţă va mai participa şi noul director al Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a cărui numire în fruntea SRI a fost votată luni în Parlament.

Prima temă de pe ordinea de zi este starea de securitate din Ucraina precum şi implicaţiile acesteia pentru ţara noastră.

Concluziile rezultate în urma desfăşurării exerciţiilor şi antrenamentelor de mobilizare, în anul …

Percheziții DNA la Primăria Lugoj

Procurorii DNA au percheziţionat biroul primarului şi al unor angajaţi ai primăriei Lugoj. Sursele spun că ancheza vizează mai multe achiziţii publice şi executări ale unor lucrări. Astfel, procurorii verifică mai multe contracte de achiziţii publice dar şi felul în care au fost executate lucrările are au rezultat în urma acelor contracte.

Oamenii legii verifică legalitatea documentelor de la mai multe lucrări de investiții, derulate în perioada 2010-2014. Printre acestea se află cinematograful din Lugoj, piața, ștrandul, bazinul acoperit, podul și reabilitarea mai multor clădiri.

Potrivit redesteptarea.ro, una din lucrările cu probleme vizează inclusiv societatea Meridian 22, cu unic acționar Consiliul Local …

Monica Iacob Ridzi, de 22 de ore pe drum spre spital

Soțul fostului ministru Monica Iacob Ridzi a declarat, marți, că, deși soția lui a plecat luni la ora 16 din Cluj pentru a fi internată la Spitalul Penitenciar Jilava, după 22 de ore, soția sa încă nu a ajuns la destinație.

De asemenea, tiberiu Iacob Ridzi a precizat că fostulministru este trasnporat cu o dubă a poliției și nu cu o ambulanță.

„Era necesară o ambulanță pe care am solicitat-o, dar nu s-a permis acest lucru. Transportul cu o dubă sau autobuz, în situația ei, la bolile pe care le are, este mai mult decât impropriu. Deja sunt 22 de ore …

Mii de oameni la înmormântarea lui Boris Nemțov

Mii de ruși, unii cu flori, alții cu lumânări în mâini, au venit marți la Centrul Saharov din Moscova pentru a-i aduce un ultim omagiu unuia dintre cei mai virulenți critici ai președintelui Vladimir Putin, opozantul rus Boris Nemțov, ucis vineri seară cu focuri de armă în apropiere de Kremlin, relatează AFP și Unian, citate de Agerpres.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al politicianului rus a fost depus marți dimineață la muzeul consacrat drepturilor omului și care poartă numele academicianului disident sovietic Andrei Saharov, iar în cursul după-amiezii își va continua drumul la cimitirul moscovit Troiekurovskoie.

O coadă lungă de câteva sute de …