Simona Halep, în optimi la Indian Wells

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-1, pe sportiva americană Varvara Lepchenko, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 26, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Partida a durat aproape două ore şi 15 minute. În urma acestei victorii, Halep, semifinalistă anul trecut, îşi va păstra locul 3 WTA şi după această competiţie.

Halep, a început cu stângul, pierzându-și serviciul, dar apoi a recuperat break-ul (1-1) și a preluat conducerea (2-1). Românca a reușit un break foarte important, pentru 3-1, desprinzându-se, iar apoi a încheiat …

Horia Georgescu, şeful ANI, adus cu mandat la DNA. Este audiat în Dosarul Retrocedărilor

Horia Georgescu, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, a fost adus în aceasta dimineaţă la DNA.

Horia Georgescu a ajuns luni dimineaţa la sediul Departamentul Naţional Anticorupţie. Şeful ANI a intrat în instituţie alături de ofiţeri judiciarişti de la DNA.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA fac cercetări pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Sunt vizaţi toţi cei care au făcut parte din Comisia de Stabilire a Despăgubirilor.

În ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA cu privire la faptul că, printr-o decizie din octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a dispus reevaluarea dosarelor în care s-au …

Horoscop 16-22 martie. Află ce îți rezervă astrele în următoarea perioadă

Află previziunile astrolgice ale săptămânii 16-22 martie!

PEŞTI

Dacă nu eşti angajată într-o relaţie, săptămâna aceasta vei face mare vâlvă printre bărbaţii din jurul tău. Şarmul tău nu poate trece neobservat şi poţi cuceri aproape pe oricine dacă îţi propui acest lucru!

Ai toate şansele ca în această perioadă să evoluezi în carieră, şi implicit banii să fie puţin mai mulţi. Tot ce trebuie să faci este să ai mai mult curaj şi să îţi expui ideile, dar la fel de bine şi pretenţiile.

Nu vei întâmpina probleme de sănătate în această perioadă, însă cu siguranţă nu stai prea bine la capitolul încredere în …

Dariu Vâlcov și-a dat demisia din funcția de ministru al Finanțelor. Anuntul a fost făcut de Victor Ponta

Darius Vâlcov a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică. Anunţul a fost făcut de premierul la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut revocarea din funcţie a lui Vâlcov, urmărit penal pentru luare de mită.

„Am discutat astăzi la prânz cu domnul Vâlcov care bineînțeles că mi-a înaintat demisia domniei sale. Am vorbit după aceea și cu președintele. Aștept de la domnul Vâlcov, care a avut un rol important și pozitiv, ca în zilele următoare să termine proiectul de Cod Fiscal, iar imediat o să mă gândesc la cel care …

Rezultate loto 15 martie

Duminică, 15 martie, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 11 milioane de lei (peste 2,4 milioane de euro), informează Loteria Română.

LOTO 6 DIN 49: 43, 17, 34, 35, 47, 3

LOTO 5/40: 18 14 13 28 32 19

JOKER: 10 7 20 12 23 / 6

NOROC PLUS: 5 4 8 8 …

Vladimir Putin, din nou tata. Kremlinul dezminte

Vladimir Putin ar fi tatăl unei fetiţe născute de Alina Kabaeva într-o clinică din cantonul elveţian Ticino, scrie presa elveţiană, relatează cotidianul regional Tribune de la Geneve (TDG) în pagina electronică, potrivit Mediafax.

Micuţa ar fi fost născută săptămâna trecută, imediat după sosirea cuplului, scrie Ticinonews, care adaugă că Putin ar fi prieten cu un medic ginecolog de la clinică.

Kremlinul a dezminţit categoric, vineri, zvonurile preluate de presa europeană despre naşterea unui copi al preşedintelui rus.

„Informaţiile despre naşterea unui bebeluş al cărui tată este Vladimir Putin sunt false”, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, …

Klaus Iohannis are peste 1.500.000 de fani pe Facebook: Cea mai puternică echipă din România

Președintele Klaus Iohannis a anunțat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că numărul fanilor săi din această rețea de socializare a depășit pragul de 1,5 milioane, rămânând „cea mai mare comunitate online din jurul unui om politic european”.

„Astăzi sunt peste 1.500.000 de oameni alături de mine pe această pagină! Vă mulțumesc pentru sprijinul și susținerea voastră. Ați rămas cea mai mare comunitate online din jurul unui om politic european. Doar împreună rămânem puternici, încrezători și hotărâți să schimbăm fața României noastre!”, scrie Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Ponta: Vâlcov a avut și va continua să aibă un rol determinant la Codul Fiscal

Premierul Victor Ponta a scris, sâmbătă, pe Facebook, un mesaj, în contextul punerii sub urmărire penală a ministrului Finanțelor, că proiectul Codului Fiscal „merge mai departe, cu orice preț și în orice conjunctură politică”.

„Cel mai important proiect al Guvernului în anul 2015 este Codul Fiscal (la care Darius Vâlcov a avut și va continua să aibă un rol determinant !). Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preț și în orice conjunctură politică ! Dezvoltarea economică a țării este direct legată de adoptarea și implementarea acestui nou Cod – posibilă datorită muncii …

Primarul din Slatina, Minel Prina, reținut de DNA în dosarul ministrului Darius Vâlcov

Primarul municipiului Slatina, Minel Prina, a fost reţinut sâmbătă de procurorii DNA, pentru 24 de ore, în dosarul în care a fost pus sub acuzare şi ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

În același dosar au fost plasați sub control judiciar, pentru 60 de zile, Timofte Petrică Bogdan și Tomescu Constantin Cristian, pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani.

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în timpul mandatului de primar al Slatinei. Ministrul …

Marian Vanghelie, arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de corupție

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis arestarea preventivă a primarului Marian Vanghelie, în dosarul în care este acuzat de de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Sâmbătă, în jurul orei 8.30, primarul a fost dus la Arestul central al Poliţiei.

Decizia de astăzi nu este definitivă, astfel că avocaţii lui Vanghelie vor contesta decizia cel mai probabil. Recursul se va judeca în zilele următoare tot la Înalta Curte.

Procurorii DNA îl acuză pe Marian Vanghelie de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Aceştia spun că pentru a convinge anumite persoane să …