Grecia riscă ieșirea din zona Euro, dar o face demn, pentru că scopul este apărarea intereselor cetățenilor săi și cel privind, independența și suveranitatea țării, respectiv proprietatea și avuția națională, cele care garantează independența și nivelul de trai. Exact asta este diferența dintre România și Grecia. Noi am dat aproape tot din casă (pământ, petrol, gaze, telefonie, utilități, minereuri, industrie, turism, etc., etc., etc.,….) și nu vom fi în zona Euro până când nu dăm absolut tot (ce naiba ne-a mai rămas de dat în afară de Portul Constanța ?), în timp ce Grecii n-au dat aproape nimic din patrimoniul …
An: 2015
Cum să te ferești de caniculă
Conform Mediafax, medicii neurologi atenţionează că temperaturile extreme pot afecta starea de sănătate a oamenilor, în special dacă au boli preexistente, iar expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 17.00 poate provoca insolaţie şi chiar edem cerebral.
„În principiu, este cunoscut faptul că temperaturile extreme pot afecta starea de sănătate, în special la cei care au suferinţe preexistente sau comorbidităţi, cum mai sunt denumite. Există foarte multe studii, mai ales pe animale, care demonstrează că hipertermia, în combinaţie cu diverse alte tipuri de patologi, poate creşte efectul respectivelor patologii”, a declarat profesor dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie …
Transpiraţie excesivă? Scapă de ea cu tratamente naturiste
Un adult care desfăşoară activităţi cotidiene normale elimină circa un litru de transpiraţie pe zi. În cazul unor activităţi fizice mai intense (mersul la sală, de exemplu), cantitatea de sudoare creşte. Fenomenul transpiraţiei este aşadar un mecanism complet normal, care ajută organismul să-şi regleze temperatura corporală. Nu putem totuşi să nu ne gândim şi la momentele stânjenitoare, atunci când urmele vizibile de transpiraţie sau mirosurile neplăcute reprezintă o „carte de vizită” nedorită.
Este supărătoare strângerea de mână cu palmele transpirate, ne deranjează aspectul ud al cămăşii pe care tocmai am îmbrăcat-o sau mirosul neplăcut generat de transpiraţie. În zilele noastre nu …
Beneficiile nebănuite ale pepenelui galben
O felie potrivită de pepene galben are numai 56 de calorii, dar asigură necesarul de vitamina A şi beta-caroten, doi nutrienţi importanţi pentru vedere. Pepenele galben este indicat să se consume pentru conţinutul semnificativ de potasiu, vitamina B6, fibre şi vitamina B3.
Combinarea acestor substanţe nutriţionale fac din acest fruct un energizant natural, care ajută şi la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge.
Pe lângă gustul delicios, pepenele galben reglează apetitul, fiind un desert indicat în curele de slăbire şi are un efect vitalizant puternic, mai ales în cazul persoanelor care suferă de anemie.
Pentru tratarea arsurilor solare sau pentru un efect …
N-am învățat nimic din lecțiile Bosnia și Kosovo?
Manipularea religiosă este cea mai eficientă și imorală manipulare posibilă. A fost intuită și implementată de Constantin Cel Mare și a rămas, până astăzi, metoda și instrumentul prin care sunt ținuți sub control miliarde de oameni. În contrapartidă, deși originile și perceptele sunt aproape identice (rădăcinile sunt comune), islamismul s-a născut ca o contrapunere la creștinism, tot cu scopul de a manipula, utilizând același calapod.
Când ignoranța se vrea știință și temele se fac din auzite (exact cum și-a început cariera spirituală fondatorii islamismului, copiind de la evreii de religie mozaică, perceptele religiei monoteiste și credința în Alah/ Dumnezeu) …
Victor Ponta s-a întors în România. Când îşi reia mandatul de premier
Victor Ponta vrea să-şi reia de joi activitatea la Guvern. Într-o adresă transmisă, miercuri, Administraţiei Prezidenţiale, Victor Ponta îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să ia act de reluarea activităţii sale la Guvern, „având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de prim-ministru”.
„Având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de prim-ministru, vă rog să luaţi act, conform legii, de reluarea activităţii mele la Guvern, începând cu data de 9 iulie, şi de încetarea interimatului în funcţia de prim-ministru, potrivit prevederilor art. 107, alin.3, teza finală din Constituţia României, republicată”, se menţionează …
COD ROȘU de CANICULĂ în România
Meteorologii au emis o atenţionare cod roşu de caniculă pentru vestul ţării din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Restul regiunilor sunt sub cod galben sau cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime vor atinge între 35-39 de grade Celsius la umbră, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a depăşit pragul critic de 80 de unităţi în mai multe zone din ţară.
Potrivit ANM, în judeţele Arad şi Bihor se vor înregistra temperaturi maxime de 38…39 de grade, apropiindu-se de recordurile absolute de temperatură ale regiunii. Avertizarea cod roşu de caniculă pentru aceste două judeţe este valabilă astăzi, 8 iulie.
Un val de căldură persistent şi …
Democrație cu ploconul la „Inalta Poartă”?
„Ioan Mirescu este șef cu acte în regulă la Poliția Timis. A luat concursul!” titrează o publicație din Timișoara, știre preluată și de alte publicații, de parcă respectivul candidat a fost înscăunat și selectat, după niște examene complexe, reale, în care i-a fost testată capacitatea intelectuală și profesională, la cel mai înalt nivel posibil și politicul n-are nici un amestec.
Măi, sâ fie! Care concurs și în ce a constat acest concurs, întreb și eu ca un pățit, trecut prin multe astfel de farse numite concursuri, de mi s-a făcut greață și lehamite de sistemul „performant” de promovare a …
Privatizarea frauduloasă a Institutului Pasteur și jefuirea avuției naționale
ATAC continuă rechizitoriul la adresa celor care au acaparat, în mod fraudulos, avuția Institutului Pasteur . Statul român a fost deposedat de aproximativ 500 de milioane de euro
Conform documentelor și juriștilor consultați de ATAC, dosarul este „banal”, în sensul că neregulile sunt flagrante și pot fi constatate imediat *ATAC cere DNA deblocarea de urgență a Dosarului Pasteur și trimiterea făptuitorilor în instanță!
SOLICITĂRI MULTIPLE PENTRU ACELEAŞI SUPRAFEŢE DE TEREN
În adresa Primăriei Sector 6 – Subcomisia locală de fond funciar, înregistrată la Prefectura Municipiului Bucureşti, din 07.2006, SN Institutul Pasteur SA solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 547438,51 ha, …
Chiar sunt grecii mai proști ca noi?
Tot mai mulți, așa ziși specialiști români, constată că grecii au greșit votând împotriva planurilor UE de refinanțare a Greciei și concluzionează că grecii sunt la fel de proști ca și românii când denunță dictatura cămătarilor internaționali.
Oare? Există loc de comparație între români și greci la acest capitol? Trăiesc românii la fel de bine ca și grecii ca să ne putem compara și să punem pe picior de egalitate comportamentul grecilor cu al românilor? Avem același nivel de trai și aceleași venituri ca și grecii ? Nu se vede că supraviețuirea României se datorează, ca și în cazul grecilor, împrumuturilor …