Retrocedări frauduloase pentru stăpânii Pasteur. Acte de proprietate, instanțe și terenuri zburătoare

Mafia retrocedărilor din România nu s-a folosit, în cei 25 de ani, doar de metode „agresive”, precum influența și preluarea unor terenuri și case ale căror proprietari reali nu mai trăiec sau nu le-au revendicat. În cele mai multe dintre cazuri, vizate au fost proprietățile unor oameni simpli, care și astăzi își caută dreptatea prin instanțe, iar terenurile lor au fost demult vândute și revândute.

Victime au fost și cumpărătorii de bună credință, care s-au bazat pe documente oficiale, emise de instituții ale statului, fără să știe că unele dintre aceste documente au fost obținute ilegal, cu complicitatea unor funcționari și, …

Radu Mazăre rămâne în arest preventiv

Radu Mazăre nu scapă de arest. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca fostul primar al Constanţei să rămână în arest, respingându-i solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

Mazare este acuzat că ar fi luat mită 9 milioane de euro pentru a acorda contracte preferențial unor oameni de afaceri.

 

 

SUA pun presiune pe Putin. Ce sancțiuni riscă Rusia

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a confirmat, miercuri, intenţia ţărilor din cadrul G7 de a impune, în caz de necesitate, noi sancţiuni Rusiei din cauza implicării în conflictul din estul Ucrainei, informează agenția rusă Tass.

„Vicepreşedintele (american) a subliniat angajamentul Statelor Unite şi partenerilor săi din G7 de a continua presiunile asupra Rusiei, pentru ca această (ţară) să contribuie pe deplin la implementarea Acordului de la Minsk, predând controlul la graniţă către partea ucraineană şi retragându-şi trupele şi armamentul de pe teritoriul Ucrainei”, se arată într-un comunicat al
Casei Albe, transmis după o întâlnire între Joe Biden şi premierul ucrainean …

Percheziții în București și alte șapte județe într-un dosar de evaziune fiscală. 60 de persoane, duse la audieri

Polițiști efectuează, joi dimineață, percheziții la persoane și firme care ar fi efectuat tranzacții artificiale cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale și au provocat astfel un prejudiciu de 22 de milioane de lei.

Potrivit unor surse, două centre comerciale din Capitală sunt vizate de anchetă. Centre, care se ocupă cu mai multe domenii de activitate, de la construcții, până la vanzarea de legume si fructe.

În acest dosar sunt implicate 90 de firme.

Toate persoanele vizate în dosar vor fi duse la audieri, este vorba despre 60 de persoane.

Prejudiciul în acest caz este estimat la 22 de …

Alerta de cutremur pe telefonul mobil. Bucureștenii ar putea afla cu 30 se secunde înainte de producerea unui seism

Experţii Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP) au dezvoltat un sistem de alertare pe telefonul mobil prin care pot fi primite avertizări în cazul seismelor mai mari de 4,5 grade în maxim 30 de secunde.

Aplicaţia, încă în faza de testare, este gratuită şi funcţionează doar pe telefoanele cu o conexiune bună la internet. Sistemul monitorizează doar zona Vrancea.

Practic, la câteva secunde după ce are loc seismul, aparatura din zona Vrancea trimite semnale la Bucureşti. De acolo, sunt emise alerte pentru toţi utilizatorii aplicaţiei.

Aplicaţia va trimite alerte doar pentru cutremurele …

Pepenele roșu, fructul care te face mai frumoasă

Dincolo de calităţile sale nutritive, şi a puţinelor calorii, pepenele roşu este un fruct excelent şi pentru a fi integrat în măşti şi tratamente naturale, care să te ajute să fii mai frumoasă, cu bani puţini. Uite, aşadar, cum îl poţi folosi!

Ca şi soluţie anti-ageing
Deoarece conţine vitaminele A şi C, dar şi licopen şi mulţi alţi antioxidanţi, sucul din pepenele roşu poate fi aplicat fără reţineri pe ten, având un intens efect anti-ageing.

Ca tratament împotriva porilor dilataţi şi a punctelor negre
Sucul de pepene rece, de la frigider, îmbunătăţeşte aspectul porilor dilataţi şi previne apariţia punctelor negre, prin curăţarea …

Conduși din „bordel” sau „harem” ?

Caracter, conștiință, bun simț, altruism, muncă, modestie cinste, onoare, devotament, credință, atribute ale civilizației și ale lumii moderne, sunt pentru clasa politică românească un balast de care s-au dispensat definitiv. În lumea lor – degradată moral până dincolo de pragul reântoarcerii în normalitatea umană, adică în postura de „căldicei” conform perceptelor creștine -, politicienii au substituit definitiv adevărul cu minciuna, discursul cinstit cu demagogia, realitatea cu ficțiunea, normalul cu para-normalul, încât și-au construit o lume complet diferită de lumea reală, în care cetățenul neânregimentat politic n-are acces. Și în încercarea de a-și securiza „cuceririle” și a-și apăra „teritoriile” …

Șeful CCR: Victor Ponta nu poate fi suspendat de Iohannis

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a făcut miercuri precizări referitoare la condițiile în care premierul ar putea fi suspendat de șeful statului.

Augustin Zegrean a fost întrebat dacă există posibilitatea ca un ministru urmărit penal pentru fapte comise în afara mandatului să fie suspendat de către preşedinte.

„Dacă nu este şi membru al Parlamentului. Dacă nu este membru al Parlamentului poate fi suspendat de preşedinte. Preşedintele trebuie să ceară urmărirea lui de către Parchet şi poate să dispună suspendarea. Aşa scrie la lege. (… Păi cum s-o forțezi, dacă la lege scrie cum trebuie făcut? Poți să forțezi, poți să faci ce …

METEO. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină în toată țara

ANM anunță ploi torențiale în toată țara în intervalul l 10 iunie, ora 12.00 – 11 iunie, ora 03.00. Instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie.
În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii.

BANAT

Vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în jurul a 30 de grade în majoritatea zilelor, cu cele mai ridicate valori în perioada 14…15 iunie. Doar spre sfârşitul intervalului va fi posibilă o scădere …

Guvernul ar putea aproba miercuri majorarea preţului gazelor naturale pentru populaţie

Ministrul Energiei, Adrian Gerea, a declarat că Guvernul ar putea aproba miercuri majorarea preţului gazelor naturale pentru populaţie, la 60 de lei/Mwh, informează Mediafax.

În urmă cu o săptămână, Guvernul a convenit cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE) un nou calendar de liberalizare a preţului gazelor pentru consumatorii casnici, care prevede majorări anuale, nu trimestriale ca până în prezent, cu câte 6 lei pe Mwh.

Potrivit noului calendar, preţurile la gazele pentru consumatorii casnici vor creşte de la 53 lei/MWh la 60 lei/MWh din iulie acest an, la 66 lei/MWh în 2016, la 72 lei/MWh lei în 2017 şi la …