Noul Președintele al Romanei, Klaus Iohannis, va fi prezent, miercuri, de la ora 17.30, la standul editurii Curtea Veche Publishing, de la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, unde va avea loc evenimentul de lansare a volumului său autobiografic „Pas cu pas”.
Evenimentul de lansare a volumului „Pas cu Pas” va include și o sesiune de autografe, potrivit unui comunicat remis de Curtea Veche Publishing.
În cele peste 200 de pagini ale volumului, Klaus Iohannis prezintă atât întâmplări din culise, cât și momente mai puțin cunoscute din viață publică. Pentru prima data, noul președinte al …
Lună: noiembrie 2014
Cât timp poate trăi un om fără să mănânce?
Durata supravieţuirii unei persoane în aceste condiţii variază în funcţie de greutatea ei, de gene şi de starea generală de sănătate. Esenţială este însă hidratarea, explică medicul Alan Lieberson.
Lipsa totală de hrană, dar cu hidratare adecvată poate însemna chiar şi 40 de zile de supravieţuire, sau mai mult. Au existat cazuri de grevişti ai foamei care au murit după 46-73 de zile.
În cazul înfometării parţiale, completată de hidratare, durata poate fi extinsă la luni sau chiar ani de zile, cum s-a întâmplat în perioadele de foamete, sau în lagărele de concentrare.
În aceste cazuri însă, este greu de estimat limita de …
Mihai Bendeac, emoționat de elevii lui Carmen Iohannis
Actorul Mihai Bendeac, s-a arătat emoționat după ce a văzut clipul cu elevii lui Carmen Iohannis din sala de clasă și primirea foarte călduroasă pe care aceștia au pregătit-o pentru prima-doamnă, a doua zi după alegeri și a postat un scurt mesaj pe Facebook.
„LECȚIA DE EDUCAȚIE A UNEI ELEVE DIN SIBIU
Sincer. Dacă ești clasa a 9-a și, ce să vezi, diriginta ta este soția președintelui țării, în momentul în care cineva îți pune un microfon în față, ești tentat să spui că „e cea mai tare dirigă” sau ceva de genul, nu?
Nu și această …
Greșeli care duc la celulită
Celulita este unul dintre cei mai mari dușmani ai femeii, iar dacă ai impresia că doar alimentația este vinovată pentru aspectul de coajă de portocală al pielii, te înșeli. Vezi ce greșeli duc la apariția celulitei.
Înainte să îți cheltui banii pe tratamente anti-celulite, încearcă să renunți la câteva obiceiuri comune care provoacă apariția celulitei.
Ai o dietă bogată în carbohidrați
O alimentație care include carbohidrați procesați este cel mai mare dușman al siluetei tale. Pâinea albă, dulciurile, pastele, toate acestea te îngrașă și înrăutățesc aspectul de coajă de portocală al pielii tale. Elimină-le din dietă și înlocuiește-te cu produse ce conțin carbohidrați …
Președintele Germaniei, mesaj pentru Iohannis
Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, i-a trimis un scurt mesaj lui Klaus Iohannis în care îl felicită pentru victoria de la alegeri.
„Preluaţi mandatul prezidenţial în vremuri marcate de mari provocări la adresa Europei şi a ţării domniei voastre. Fiţi sigur că Germania va continua să sprijine şi în viitor România pe drumul reformelor care urmează să fie făcute – cu precădere în ceea ce priveşte îmbunătăţirea statului de drept.
Am încredere că încrederea reciprocă va sta la baza cooperării noastre şi că relaţiile bune, de prietenie, între ţările noastre vor fi dezvoltate şi aprofundate atât la nivel european, cât şi internaţional”, se …
Drama Cătălinei Neculai, un copil cu două tumori pe creier
Ea este Cătălina. O minune de fată născută pe malul mării. Are numai 8 ani şi este printre cei mai buni copii din clasa ei.
După numai două săptămâni de la începerea anului şcolar, Cătălina a mers de urgenţă la spital. Îi era foarte rău, o durea capul şi începuse să facă o criză epileptică. Acolo după un tomograf medicii au rămas uimiţi: Cătălina avea două tumori pe creier. O veste devastatoare pentru părinţii ei.
A fost transportată de urgenţă la Spitalul de Neurochirurgie din Bucureşti, aici au urmat alte analize dar nu s-a putut interveni chirurgical. De aici a fost …
Ioana Dichiseanu se chinuie să scape de fostul soț
Fiica lui Ion Dichiseanu, Ioana, a ajuns la poliţie după ce fostul ei soţ, grecul Ilias Makos, ar fi devenit violent.
Speriată de moarte, tânăra vrea să obţină acum un ordin de protecţie pentru a-l ţine la distanţă pe bărbatul de care a divorţat la începutul acestei luni.
Tânăra s-a plâns oamenilor legii că, la scurt timp după ce a a juns în apartamentul în care locuieşte cu tatăl ei, în jurul orelor 14.00, şi-a făcut apariţia şi fostul ei soţ. Acesta ar fi insistat să aibă o discuţie serioasă cu ea, însă Ioana nici nu a vrut să audă de …
Financial Times: Furia românilor faţă de corupţie a condus la victoria lui Iohannis
Alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte al României reprezintă una dintre cele mai mari „bulversări politice din perioada post-comunistă” şi „manifestarea unor ani de furie (acumulată) din cauza standardului de trai scăzut şi persistenţei corupţiei”, comentează Financial Times în ediţia electronică, relatează MEDIAFAX.
„Puțini ar fi prevăzut ca Klaus Iohannis, un primar din provincie și fost profesor de liceu, era capabil să provoace una dintre cele mai mari bulversari politice în România postcomunista”, comentează prestigioasa publicatie britanică, adaugând că „molcomul” Iohannis a contrazis previziunile sondajelor cu privire la alegerile de duminică, provocând „o înfrângere uluitoare favoritului, premierul Victor Ponta”.
Alegerea …
Mariah Carey şi Kim Cattrall au donat haine de blană organizaţiei de protecţie a animalelor PETA
Trei mari vedete, Mariah Carey, Kim Cattrall şi Debbie Harry au făcut o gafă de proporții. Acestea şi-au donat hainele de blană organizaţiei de protecţie a animalelor PETA, pentru un program prin care îmbrăcămintea va fi donată oamenilor străzii în perioada iernii.
Cântăreţele Mariah Carey şi Debbie Harry şi actriţa Kim Cattrall şi-au donat hainele de blană organizaţiei PETA, ce luptă pentru drepturile animalelor şi care, la rându său, le va dona magazinului Liberty din Londra, care are un program prin care asigură îmbrăcăminte pe perioada de iarnă oamenilor fără adăpost.
Magazinul refuză să vândă haine de blană, dar le-a acceptat …
Cele mai bune leacuri împotriva căderii părului se găsesc în bucătărie
Carnea, peștele, lintea, soia și drojdia de bere conțin în cantitate mare aminoacizi sulfurați – metionină și cisteină – necesari părului.
Fiindcă materia primă din care se formează structura părului este o proteină numită keratină, trebuie consumate în cantitate suficientă alimente care oferă corpului elemente pentru producerea acesteia și astfel părul este sănătos.
Sunt necesare și oligoelemente pentru întreținerea podoabei capilare, ca fierul, zincul și magneziul. Fierul din carne și pește se absoarbe mai bine în organism decât cel din produse vegetale și lactate.
Vitamina C ajută la absorbția fierului, în timp ce cafeaua și ceaiul, nu. Fierul se găsește în spirulină, …