Cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter, în Marea Neagră

Un cutremur de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seară, în Marea Neagră. Seismul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, la ora 18.34, potrivit Institutului Național de Fizica Pământului.

Cutremurul s-a produs la ora 18.34, la 43,11 grade latitudine şi 35,59 grade longitudine, oraşe apropiate de epicentru fiind Sevastopol, în Ucraina, şi Novorossiisk, în Rusia, la nord, şi Bafra, în Turcia, la sud.

 

Iohannis șochează cu o serie de aberații în loc de discurs: „Vreau să vă spun ceva”, „Văd aici în mulțime, o mare de mulțime”

Alianţa Creştin-Liberală (ACL) PNL-PDL a organizat, vineri, la Iaşi un miting regional pentru susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale.

Evenimentul a avut loc în Piaţa Palatului şi a început la ora 11.00. Au fost prezenţi liderii centrali ai alianţei, printre care se numără Klaus Iohannis, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Gheorghe Flutur sau Victor Paul Dobre. Mitingul electoral s-a încheiat la 12.30, după miting Iohannis „îndreptându-se spre lansarea cărţii autobiografice „Pas cu pas”, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.

Cât despre discursul lui Iohannis, ceea ce trebuia să fie un succes, a fost un eșec …

Elena Udrea promite că va rezolva problema muncitorilor de la Oltchim

 Într-o vizită la combinatul Oltchim, candidatul PMP la prezidențiale, Elena Udrea, le-a promis muncitorilor disponibilizați că va rezolva problema salariilor compensatorii, pe care nu le-au încasat de doi ani.

Oamenii care au intrat în șomaj se plâng că au fost obligați să plătească impozite pentru salariile compensatorii neîncasate.

Elena Udrea s-a întâlnit și cu membrii PMP din Vâlcea şi a atacat dur lipsa de măsuri a guvernului Ponta pentru acest județ.

Candidatul PMP a criticat căpușarea Romsilva de către Viorel Hrebenciuc și Ilie Sârbu, pe care i-a acuzat că protejează defrișările intensive de pădure și afacerile cu masă lemnoasă.

Elena Udrea a anunţat …

Adrian Duicu, mutat definitiv în arest la domiciliu

Fostul președinte al CJ Mehedinți, Adrian Duicu va fi mutat definitiv în arest la domiciliu. Înalta Curte de Casație și justiție a fost cea care a decis înlocuirea măsurii de arest preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

„Nu sunt vinovat și sunt sigur că timpul va demonstra că nu sunt vinovat. Merg în instanță și instanța va decide dacă am fost închis sau nu pe nedrept. A fost o perioadă foarte urâtă, pe care nu vreau să mi-o amintesc în viața mea și cred că începând de astăzi s-a încheiat”, a spus Duicu la ieșirea din închisoare.

ICCJ a respins contestaţia …

Stevie Wonder, tată de tripleți

La 64 de ani, Stevie Wonder, celebrul interpret al hitului „I Just Called To Say I Love You” se pregătește să devină tată de tripleți.
Logodnica lui, Tomeeka Robyn Bracy, a anunțat că este însărcinată cu tripleţi, potrivit „National Enquirer”.

„Stevie Wonder va deveni tată de tripleţi la 64 de ani”, scrie cu litere de-o şchioapă revista „National Enquirer”. Niciodată nu e prea târziu să devii părinte, iar cântăreţul american o simte pe pielea lui.

Logodnica lui, Tomeeka Robyn Bracy (40 de ani), a rămas din nou însărcinată, după ce anul trecut i-a născut un copil în secret. Artistul de culoare, …

Răzvan Burleanu: Noul antrenor al naționalei va fi român!

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că exclude varianta unui selecţioner străin şi a spus că noul antrenor al echipei naţionale va fi român.

De la renunţarea lui Victor Piţurcă la conducerea echipei naţionale s-au vehiculat mai multe nume pentru acest post, printre aceştia fiind Cosmin Contra, Dan Petrescu, Cosmin Olăroiu sau Ladislau Boloni.

„Ce pot să spun acum este doar că viitorul selecţioner al echipei naţionale va fi un antrenor român. Până la finele săptămânii viitoare vom comunica numele noului selecţioner şi vom face prezentarea lui în cadrul unei conferinţe. Nu cred că viitorul selecţioner al echipei naţionale are nevoie să …

Kim și Kanye West i-au luat fiicei lor cercei de 50.000 de dolari

Kim şi Kanye West, unul dintre cele mai celebre cupluri de la Hollywood, îşi ţin în puf fetiţa în vârstă de doar un anişor.

Pe lângă multitudinea de lucruri scumpe și pe lângă luxul în care fetița crește, ulima achiziție trăsnet pe care cei doi i-au luat-o micuţei de doeste o pereche de cercei în valoare de 50.000 de dolari.

Kim și Kanye, îi cumpără fiicei lor lucruri dintre cele mai scumpe, iar ultima aroganţă a fost o pereche de cercei cu diamante, care au costat nu mai puţin de 50.000 de dolari.

Copila are şi o adevărată garderobă de lux, formată din …

Ministrul Mediului implicat în dosarul retrocedărilor

Potrivit unui referat DNA, printre numele implicate în dosarul retrocedărilor ilegale se regăseșe și numele ministrului Mediului Attila Korodi

În referatul DNA se arată că inculpați din dosarul retrocedărilor ilegale susțineau că vor lua legătura cu Attila Korodi pentru a interveni pe lângă directorul Romsilva, Adam Crăciunescu.

Procurorii arată că, în august 2014, Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc și Aurel Olari (persoană care a aderat la grup ulterior) intenționau să efectueze demersuri pentru a interveni pe lângă trei judecători care soluționau cererea de revizuire aflată pe rolul Tribunalului Sibiu în legătură cu respectivele retrocedări de păduri și terenuri.

„Pentru a realiza scopul urmărit …

PSD Gorj vrea ca Iohannis să își ceară scuze față de profesori

Conducerea PSD Gorj i-a solicitat candidatului ACL, Klaus Iohannis, să își ceară scuze în mod public față de toți profesorii din județ în contextul afirmațiilor sale potrivit cărora și-ar fi cumpărat toate cele șase case din meditații.

Vicepreședintele PSD Gorj, Ciprian Florescu, a catalogat vineri, într-o conferință de presă, declarațiile lui Klaus Iohannis drept o aroganță incalificabilă care trebuie amendată imediat.

„Domnul Iohannis spunea într-una din declarațiile sale că el și-a putut cumpăra 6 case, ceilalți profesori cei care nu au reușit așa ceva au fost loviți de ghinion. Tocmai de aceea, în numele organizației județene, îl invit pe domnul Iohannis să …

Elena Udrea îl provoacă pe Klaus Iohannis: Voi număra secundele minutele și orele până îmi va răspunde la provocare

Candidatul PMP la prezidențiale, Elena Udrea i-a lansat o provocare candidatului ACL, Klaus Iohannis pentru a demonstra cine este candidatul dreptei. Udrea i-a transmis președintelui PNL că va număra secundele, minutele și orele până acesta îi va răspunde la provocare.

„Îl provoc pe Iohannis la o confruntare pentru a arată cine este cu adevărat candidatul de Dreaptă. E un candidat fără valoare, nu reprezintă adevărată opoziție.

Număr secundele, minuțele orele până când Klaus Iohannis va acceptă această cronfruntare. Îmi imaginez că nu îi este frică de o femeie. Problemă acum e …