UCRAINA cere să intre în NATO

Ucraina intenționează să relanseze procesul de aderare la NATO, în fața „agresiunii” ruse, a declarat premierul Arseni Iațeniuk, potrivit AFP.

„Guvernul supune Parlamentului un proiect de lege vizând anularea statutului de stat nealiniat al Ucrainei şi revenirea pe calea aderării la NATO”, a declarat Iaţeniuk, în cadrul Consiliului de miniştri.

Kievul a cerut joi statelor occidentale un ajutor militar „de anvergură” în contextul intrării trupelor ruse în estul separatist, generând temeri privind un război deschis între Rusia şi Ucraina.

Kievul a afirmat că „trupe ruse” au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk, …

Băsescu: Decât să pompăm bani către primari pentru voturi, mai bine punem la armată

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este iresponsabil să fie pompați bani către primari pentru a aduce voturi în campania electorală, dar să nu fie alocate resurse suplimentare pentru armată.

Șeful statului a accentuat faptul că România trebuie să-și revizuiască imediat politica de finanțare a armatei.

„Nu mai suntem în situația de criză din 2009-2010 și poate că decât să pompăm bani către primari pentru a aduce voturi în campania electorală, mai bine punem la dispoziția armatei resurse financiare pentru ca armata română să poată fi un partener viabil în NATO”, a continuat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a spus că este …

România intră în RĂZBOI!

Traian Băsescu a discutat cu ambasadorii și consulii României, care de mâine își vor relua activitatea după concediu, iar principalul subiect a fost criza din Ucraina.

Șeful țării a ținut să precizeze că România este de partea Ucrainei și că, dacă nu se iau măsuri urgente, pe viitor orice țară poate păți același lucru.

Mai mult, președintele a declarat că „trebuie să depășim nivelul declarativ. Armata ucraineană este în pericol, iar noi trebuie să acționăm la fel ca Rusia! Trebuie să ajutăm armata ucraineană”, făcând referire la faptul că Rusia ajută insurgenții.

Băsescu a mai precizat că România este gata să ajute Ucraina …

Ministrul Bugetului, acuzat de legături dubioase cu Bercea Mondial

Nici nu a depus bine jurământul de investitură, că au şi apărut noi semne de întrebare legate de Darius Vâlcov.

Asupra noului ministru al Bugetului planează suspiciuni că Bercea Mondial i-ar fi sponsorizat una dintre campaniile electorale. Şi nu au lipsit nici afacerile cu terenuri în Slatina, unde Vâlcov a fost primar.

De altfel preşedintele Traian Băsescu a anunţat încă de miercuri că, potrivit unor rapoarte pe care le are de la Servicii de informații, fostul primar al Slatinei ar putea avea anumite probleme.

Interlopul Bercea Mondial povestea în iulie 2009 despre înţelegerile pe care le avea cu proaspătul ministru al Bugetului, …

Fiica lui Voiculescu își retrage contestația

Corina Voiculescu își retrage cererea de respingere a sechestrului în dosarul ICA.

Avocatul acesteia a depus vineri, la Tribunalul București, o cerere de retragere a contestaţiei făcute împotriva deciziei Curţii de Apel de confiscare a mai multor sume de bani aparţinând clientei sale, informează Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, sechestrarea şi confiscarea mai multor bunuri, inclusiv pe acţiunile GRIVCO donate de Dan Voiculescu fiicelor sale, în urmă cu 7 ani.

Fiicele lui Dan Voiculescu, Corina şi Camelia, au depus în 14 august, la Tribunalul Bucureşti, două contestaţii la executare în cazul sechestrului dispus prin decizia definitivă dată în dosarul privind …

UDMR nu e de acord cu ordonanța migrației aleșilor

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, spune tranșant că nu este de acord cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali.

„Nu numai că nu era necesară, dar vă spun sincer că nici nu înţeleg de ce ar fi acest lucru spre beneficiul guvernanţilor, dacă în următoarele 45 de zile, primarii sau consilierii vor avea posibilitatea să treacă în alt partid şi eventual astfel se speră o majoritate mai consistentă în unele unităţi administrativ-teritoriale, în unele Consilii Locale sau Judeţene, pentru coaliţia guvernamentală. Acest lucru se obţine prin alegeri”, a declarat, la RFI, Marko Bela.

În opinia senatorului UDMR, „traseismul politic, …

Radu Tudor îl face „varză” pe Ponta

Radu Tudor, realizatorul emisiunii „Punctul de Întâlnire” de pe Antena3, îl pune la punct pe premierul Victor Ponta, căruia îi transmite că scade vertiginos în sondaje.

Mai mult, Tudor este și ironic cu premierul, scriind pe site-ul său că Elena Udrea și Klaus Iohannis nu reprezintă o amenințare acum penttru Ponta, deoarece liderul PSD gafeaza singur, iar sondajele din ultima vreme îl dărâmă.

„Dupa afirmatia cu popcorn si ideea unei ordonante de urgenta pentru primarii politici, imi dau seama ca nici absentul neamt nici vampa blonda nu pot fi vreun soi de amenintare pentru Victor Ponta. Cel mai mare pericol pentru premier …

Pinalti, amenințat cu moartea

Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ, a fost ameninţat cu moartea de un tânar în vârsta de 20 de ani, nemulţumit că nu primeşte o locuință socială din partea Primăriei.

Nu doar Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a fost victima ameninţărilor, ci şi soția acestuia, care s-a trezit cu agresorul în faţa porţii casei. De altfel, în ultimele saptamâni, Gheorghe Ștefan a primit atât ziua, cât şi noaptea telefoane de ameninţare din partea tânarului.

În urma plângerii penale împotriva agresorului şi pe baza imaginilor camerelor de supraveghere ale locuinţei, poliţiştii l-au identificat şi reținut pe Constantin Popoviciu, un fost asistat al Școlii Speciale …

Dragnea lovește UDMR în moalele capului

Vicepremierul Liviu Dragnea dă o veste tristă pentru UDMR, anume, autonomia Ţinutului Secuiesc nu va fi niciodată susţinut de Guvern.


Deşi UDMR este la guvernare, proiectul nu a fost discutat până acum nici în Coaliţie, nici în Guvern, a mai explicat Dragnea.

Kelemen Hunor a anunţat la începutul acestei săptămâni că legea e gata, dar nu are de gând să o prezinte Executivului. 

„Nu ţin neapărat să ameninţ. Acţiunea este foarte fermă iar subiectul este nenegociabil. Putem avea majoritate în Parlament şi fără UDMR. Deci, nu avem această presiune sau, Doamne fereşte, vreo posibilitate de şantaj politic”, a declarat Liviu …

Miniștrii FANTOMĂ ai lui Victor PONTA

Miniștrii inexistenți ai cabinetului Ponta III sunt cei care nu se apar niciodată în public, nu fac nimic deosebit, iar când se întâmplă să fie observați, se fac mici și își pierd vocea.

Bogdan Stanoevici,  Alexandru-Răzvan Cotovelea, Doina Pană,  sau Aurelia Cristea sunt ministrii despre care opinia publică nu știe mai nimic, oameni care deși fac parte din Executiv nu ies public, nu sunt cunoscuți și nici nu au făcut lucruri remarcabile pentru Ministerul pe care îl conduc.

Fenomenul ministrului-fantomă este din ce în ce mai des întâlnit, însă dintre toate Guvernele Ponta, cel actual pare a fi de-a dreptul bântuit, scrie …