Ponta își anunță candidatura din brațele Olguței Vasilescu

Victor Ponta își va lansa astăzi candidatura la alegerile presidențiale, dar nu o va face la București, ci la Craiova, în fieful Olguței Vasilescu.

Ponta a dezvăluit de ce a ales Craiova, pentru importantul anunț, acela de a candida la șefia statului.

„Este regiunea mea. În plus, cu o primăriţă ca Olguţa Vasilescu şi cu o organizaţie care a obţinut cele mai multe voturi la europarlamentare nu aveam cum să nu aleg Craiova. Meritau”, a spus Ponta.

Șeful DGIPI, dat afară de Victor PONTA

Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe şeful Direcţiei Generale de Informaii şi Protecţie Internă (DGIPI), Gelu Oltean. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Oltean se afla la şefia Serviciului Secret din cadrul Ministerului de Interne din aprilie 2012.

Premierul Victor Ponta a declarat că şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gelu-Marin Oltean, a fost eliberat din funcţie la propunerea ministrului de resort Gabriel Oprea.

„La propunerea vicepremierului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, prim-ministrul Victor Ponta a aprobat eliberarea din funcție, la cerere, a chestorului principal de poliție Gelu Oltean, din funcția …

Elena UDREA pregătește moțiunea de cenzură împotriva GUVERNULUI

Elena Udrea anunță că, în toamnă, Guvernul lui Victor Ponta se va confrunta cu o moțiune de cenzură.

PMP va iniția moțiunea la revenirea din vacanța parlamentară a șefei partidului, Elena Udrea.

Liderul PMP a scris, pe o rețea de socializare, date economice pe care le consideră „adevărate bombe”.

„Pentru cine se mai îndoia de faptul că Guvernul Ponta reprezintă o adevărată bombă pentru economia românească, prezint realităţile Execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului 2014.

1. Încasările bugetare pe primele 6 luni sunt cu 2,4 miliarde de lei mai mici decât prognoza de la începutul anului. Acestea au crescut cu doar 2,9% în …

BĂSESCU nu uită. AVOCATUL POPORULUI, da!

Președintele Traian Băsescu i-a scris Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, cerând explicații în legătură cu faptul că nu a sesizat până acum Curtea Constituțională asupra ordonanței de urgență 26/2014 privind legea educației.

Băsescu i-a cerut lui Ciorbea încă din 4 iulie să atace această ordonanță.

„Având în vedere că, până la această dată, nu au fost luate măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale și înlăturarea efectelor intrării în vigoare a ordonanței de urgență indicate, vă solicit să reanalizați posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe de urgență pentru considerentele precizate în scrisoarea din 4 iulie a.c. …

Anunț oficial: Niciun român nu s-a aflat în avionul prăbușit în Mali

La cinci zile de la prăbuşirea avionului Air Algerie în nordul statului Mali, autorităţile internaţionale au confirmat că la bordul aeronavei nu se afla niciun cetăţean român.

Anunţul a fost făcut, luni, de Ministerul Afacerilor Externe, după ce, iniţial, precizase că un român ar fi fost în avionul prăbuşit.

MAE a anunţat, luni, că celulele de criză constituite de către autoritățile din Burkina Faso și responsabilii companiei aeriene Air Algérie au confirmat, prin documente oficiale scrise, că la bordul aeronavei AH5017, prăbușite în Mali, nu s-a aflat nici un cetățean român, potrivit rtv.net.

„Totodată, celulele de criză din Algeria și Franța, special organizate …

Amenințare cu ATAC NUCLEAR: țintele, CASA ALBĂ și PENTAGONUL

Un înalt responsabil militar nord-coreean a ameninţat cu lansarea unui tir nuclear asupra Casei Albe şi Pentagonului, acuzând Statele Unite ale Americii că exacerbează tensiunile în Peninsula coreeană cu manevrele lor militare comune cu Coreea de Sud, relatează luni AFP şi Yonhap.

‘Dacă imperialiştii americani ne ameninţă suveranitatea şi supravieţuirea, trupele noastre vor lansa rachete nucleare asupra Casei Albe şi a Pentagonului, care sunt sursa tuturor relelor’, a declarat Hwang Pyong-so, directorul Biroului de politică generală din cadrul armatei, într-un discurs pronunţat duminică şi transmis luni la televiziunea de stat.

Viceamiralul Hwang Pyong-so a avertizat că ţara sa va lansa o …

Curtea de la HAGA lovește RUSIA: despăgubiri de 50 de miliarde de dolari

Rusia a fost condamnată de Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga să le plătească despăgubiri de 50 de miliarde de dolari acţionarilor fostului gigant petrolier Yukos pentru exproprierea activelor acestuia.

‘Atacul împotriva Yukos a fost motivat politic’, a declarat Tim Osborne, director al acţionariatului GML, înconjurat de avocaţii săi, care au subliniat într-o conferinţă de presă la Londra că această decizie este fără precedent în istoria justiţiei comerciale internaţionale.

La aproape zece ani de la căderea gigantului Iukos, care era atunci principala companie petrolieră din Rusia, Curtea de Arbitraj a dat un verdict ‘istoric şi unanim’ după ‘zece ani de …

Stavarache rămâne în arest pentru 30 de zile

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, rămâne în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de judecătorii Curţii de Apel Bacău. Edilul este suspectat că a primit mită peste 2,3 milioane de lei de la mai mulţi oameni de afaceri în perioada 2008 – 2011.

Nu este pentru prima oară când edilul încearcă să scape de arest. Iniţial, instanţa hotărâse ca Romeo Stavarache să fie cercetat în stare de libertate, sub control judiciar. Îi era interzis să ia legătura cu alte persoane inculpate în dosar și i se cerea să se prezinte la parchet și la instanțe ori de câte …

Pavel ABRAHAM, avocatul familiei Bercea, acuzat de fapte de CORUPȚIE

Avocatul lui Mircea Băsescu a depus plângere împotriva lui Pavel Abraham, apărătorul familiei Bercea.

Avocatul Nelu Taşcă îl acuză pe Abraham de fapte de corupţie. Şi asta ca urmare a unei scrisori formulate din penitenciar de fostul parlamentar Nati Meir.

Avocatul lui Mircea Băsescu l-a denunţat pe Pavel Abraham la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Nelu Taşcă, avocatul lui Mircea Băsescu: „Astăzi am adus la cunoştinţa DNA-ului scrisoarea primită de dânsul în arest de la Nati Meir. Spune despre domnul avocat Pavel Abraham că s-ar putea face vinovat de anumite fapte de corupţie. I-a propus lui Nati Meir să dea declaraţii împotriva preşedintelui? Asta …

Baronul de Mehedinți Adrian Duicu a fost trimis în judecată de DNA

Fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, și Ștefan Ponea au fost trimiși în judecată.

Primul are mai multe capete de acuzare, între care trafic de influență și dare de mită, în timp ce Ponea este acuzat de trafic de influență și cumpărare de influență.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

Arest preventiv

DUICU IOAN-ADRIAN, președintele Consiliului județean Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– trafic de influență;
– cumpărarea de influență;
– trei infracțiuni de folosire a influenței …