Viorel HREBENCIUC a fost audiat la DNA

UPDATE 11:42 – Viorel Hrebenciuc a stat aproximativ 30 de minute în sediul DNA, social-democratul susţinând, la ieşire, că a fost chemat în calitate de martor în dosarul în care PP-DD a făcut plângere penală împotriva preşedintelui CNA, Laura Georgescu.

Hrebenciuc a precizat că a dat o declaraţie de martor, în care le-a relatat anchetatorilor despre relaţia instituţională dintre Parlament şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Întrebat dacă în Parlament s-a intervenit la CNA în favoarea unei televiziuni, Hrebenciuc spus: ‘Nu ştiu de aşa ceva’.  ‘Ştiţi foarte bine că CNA are 11 membri: 3 din partea Senatului, 3 din partea Camerei, 3 din …

Marian CĂPĂȚÂNĂ cere arest la domiciliu

Marian Căpăţână cere şi el arest la domiciliu, la fel ca si Mircea Basescu.

Avocatul lui a depus cererea, iar procesul se va judeca la ora 10.

Avocatul lui Marian Căpăţână a ajuns şi el la Tribunalul Constanţa, unde se vor judeca cererile de inlocuire a masurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Mircea Băsescu şi pentru Marian Căpăţână.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata, in stare de arest, pe Mircea Basescu pentru trafic de influenta si pe Marian Adrian Capatana pentru complicitate la aceasta infractiune.

Mircea BĂSESCU rămâne după GRATII

UPDATE 11:50 – Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis ca Mircea Băsescu să rămâne în arest preventiv.

Fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, este dus, în această dimineaţă, la Tribunalul Constanţa, unde se judecă solicitarea sa privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a spus miercuri, când a depus cererea, că aceasta ar avea şanse de reuşită deoarece este o măsură mai restrictivă decât cea a eliberării sub control judiciar.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost aduşi împreună pe 16 iulie, din arestul Poliţiei Capitalei, la Tribunalul Constanţa, care a judecat dosarul …

PONTA, despre cazul DUICU: Sunt vinovatul de serviciu!

Premierul Victor Ponta a reafirmat, joi, că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu nu a făcut trafic de influenţă din cabinetul său de la Palatul Victoria.

Răspunzând unor întrebări ale reporterilor de la Adevărul Live, Ponta a menţionat că în dosarul care îl vizează pe Adrian Duicu el este doar ‘vinovatul de serviciu’, dar nu a fost solicitat, până în prezent, de organele de anchetă în acest caz, potrivit Agerpres.

‘Povestea cu domnul Duicu de la Mehedinţi. În continuare mă abţin în a comenta foarte mult pentru că e un dosar pe rol în care eu n-am nicio calitate …

AVION PRĂBUȘIT în NIGER. Un ROMÂN, printre cele 116 victime

UPDATE 17:29 – Ministrul de Externe Titus Corlăţean a confirmat că în avionul dispărut se afla şi un român.

„Din informaţiile preliminare obţinute de la ministerul algerian de externe rezultă ca la bordul avionului algerian aparţinând Companiei aeriene Air Algerie s-ar afla un cetăţean român. Ministerul Afacerilor Externe este deja în contact permanent cu autorităţile algeriene. Misiunea diplomatică păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale. Pe măsură ce vom avea informaţii actualizate, le vom comunica în timp util”, este comunicatul remis de MAE.

 

Un avion al companiei Air Algerie s-a prăbușit astăzi lângă …

PREDOIU: Voi fi DISTRUGĂTOR pentru PONTA

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cătălin Predoiu a avut o primă reacție privind anunțul premierului Victor Ponta de a candida la prezidențiale.

Astfel, Predoiu cheamă „armata PDL și PNL să se mobilizeze”.

„Ponta a spus ca cel mai dificil adversar ar fi fost Antonescu. Ii transmit ca eu nu voi fi dificil, ci pur si simplu distrugător pentru el si clica din spatele lui. Eu nu-i voi crea probleme, ci pur si simplu il voi invinge. Indiferent cine va candida de la noi, Johannis sau subsemnatul, in urmatoarele luni Ponta va avea de-a face cu mine intr-un mod pe care …

PMP cere demisia lui CIORBEA, Avocatul Poporului

Partidul Mişcarea Populară cere demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului, pentru că nu a contestat la Curtea Constituţională ordonanţa privind modificarea Legii Educaţiei Naţionale, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, deputatul PMP Daniel Geantă.

‘PMP solicită demisia de urgenţă a lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului pentru refuzul de a contesta la Curtea Constituţională OUG 49/2014 prin care Guvernul Victor Ponta modifică Legea Educaţiei Naţionale şi creează grave prejudicii sistemului de învăţământ românesc’, a afirmat Geantă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, în cazul în care Victor Ciorbea nu va demisiona, PMP va iniţia …

Turiștii români blocați în ZONA de CONFLICT din Israel au ajuns acasă

UPDATE 10:32 – Cei 15 turişti români care erau blocaţi joi în Cisiordania au ajuns în cursul serii la Tel Aviv, iar azi-noapte s-au îmbarcat într-o cursă Tarom cu destinaţia Bucureşti, informează Ministerul Afacerilor Externe.

 

15 turisti români, împreună cu ghidul lor de origine rusă, sunt blocați într-o zonă de conflict din Israel.

Ei se aflau în timpul unei vizite la locurile sfinte de la Ierusalim.

Turiștii erau inițial în vacanță în Turcia, dar au hotărât să viziteze și Orașul Sfânt, în Israel.

Aceștia cer acum ajutorul autorităților pentru a părăsi zona, după ce mai multe zboruri au fost anulate.

Rovana PLUMB: Reducerea CAS, corectă

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, afirmă că reducerea CAS este o măsură corectă şi sustenabilă, care este dorită de mediul de AFACERI şi dă asigurări că adoptarea acesteia nu va afecta plata pensiilor şi a salariilor.

‘Reducerea CAS este o măsură sustenabilă, cerută de mediul de afaceri, care nu va afecta plata pensiilor şi a salariilor, ci va încuraja crearea de noi locuri de MUNCĂ, iar pe cale de consecinţă vor fi mai mulţi contributori la fondul de pensii. Mai mult, toată clasa politică doreşte adoptarea acestei măsuri, cu excepţia taberei prezidenţiale. Guvernul Ponta crede în beneficiile acestei măsuri şi speră să …