Scurgerea de bani de la Dragnea către baroni, legiferată prin Ordonanță de Guvern

Afaceriștii care i-au dat șpagă lui Horea Uioreanu au primit fonduri alocate prin OUG28/2013. Baronii de Constanța și Brăila, în topul încasărilor. Județul lui Ponta, printre primii beneficiari.

Scurgerea de bani către baronii locali, înfierată de președintele României, Traian Băsescu, a fost legiferată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 28/2013. Așa cum a dezvăluit „Evenimentul zilei”, în ediția de ieri, ancheta procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) care a condus la arestarea președintelui Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a scos la iveală că, prin ordine ale ministrului Liviu Dragnea, banii publici alocați de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare …

Elena Udrea, liderul neales al PMP

Liderul Organizaţiei Judeţene a Partidului Mişcarea Populară (PMP) Olt, Marian Vasile, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că o va susţine pe Elena Udrea dacă îşi va depune candidatura la şefia formaţiunii la congresul partidului din 7 iunie.

Marian Vasile a mai spus că ‘liderul în toată această perioadă, chiar dacă neales, a fost Elena Udrea’.

‘Dacă va candida Elena Udrea eu o voi susţine pe Elena Udrea. Mai departe, fiecare va susţine pe cine vrea. (…) Până să vină Elena Udrea în PMP eram cantitate neglijabilă, nu discuta nimeni despre acest partid. După venirea doamnei Elena Udrea lucrurile s-au schimbat …

Tăriceanu: „Fuziunea cu PDL aruncă PNL în brațele lui Băsescu”

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat că este împotriva fuziunii PNL cu PDL.

Tăriceanu a afirmat că o astfel de fuziune ar arunca PNL în braţele lui Băsescu.

„Din păcate, fuziunea cu PDL, le-am atras atenţia colegilor mei, va însemna aruncarea partidului, mai devreme sau mai târziu, dar cred că mai devreme, în braţele lui Traian Băsescu. A fost cel mai teribil adversar pe care l-am avut noi, care a dorit să distrugă PNL prin toate mijloacele, nu a reuşit, dar, din păcate, acest lucru o să se reuşească acum.

E regretabil pentru că PNL sărbătoreşte acum 139 de ani existenţă. …

Rusia și NATO, la masa tratativelor, prima dată după anexarea Crimeii

Ambasadorii celor 28 de state membre ale NATO s-au reunit luni cu omologul lor rus pentru prima dată de la anexarea Crimeii la Rusia, anexare care a provocat puternice tensiuni între Moscova şi Alianţa Nord-Atlantică.

Consiliul NATO-Rusia s-a desfăşurat luni după-amiaza, timp de două ore, la sediul Alianţei din Bruxelles, la cererea ambasadorului rus Aleksandr Gruşko, a indicat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, potrivit AFP. ‘Schimbul de opinii a fost foarte sincer’, a subliniat ea, potrivit Agerpres, precizând că fiecare şi-a prezentat ‘poziţia’.

‘Noi, toţi, trebuie să avem ca obiectiv promovarea unei soluţii care să respecte legile internaţionale, inclusiv integritatea …

Alianța PSD – PPDD a primit undă verde de la premier

Victor Ponta a declarat, luni, că PSD va purta discuţii cu PP-DD în vederea realizării unor alianţe în teritoriu, având în vedere că, în cele mai multe judeţe, vor fi majorităţi PNL-PDL.

Ponta a arătat că scena politică s-a echilibrat – USD are majoritatea în Parlament şi Guvern, iar PNL-PDL conduce teritoriul.

„Am discutat în cadrul alianţei de guvernare faptul că, în teritoriu, peste tot se schimbă majorități și, cam în toate județele, majoritatea va fi PNL-PDL. Acum ce să facem? Noi am adus atâția consilieri PNL că era USL, acum plătim faptul că am fost corecți atunci. O să …

Simona HALEP s-a calificat în „sferturi” la Roland Garros

Simona Halep a învins-o pe Sloane Stephens, scor 6-4, 6-3, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Grand Slem Roland Garros.

Românca a intrat foarte bine în joc și s-a impus în primele două game-uri.
Se părea că va avea parte de o victorie facilă, dar jucătoarea de tenis din America a egalat, iar la scorul de 5-4 pentru Halep a avut minge de break.

Simona a salvat însă situația și a câștigat apoi setul.

Cel de-al doilea act al întâlnirii a consemnat nu mai puțin de cinci break-uri, 3-2 pentru Halep, care a câștigat setul și meciul.

În sferturi, Simona …

Isărescu, susținut de PSD pentru un nou mandat de guvernator al BNR

Victor Ponta a declarat, luni, că Mugur Isărescu are susţinerea PSD pentru un nou mandat de guvernator al Băncii Naţionale. În luna iunie, trebuie numit un nou Consiliu de Administraţie al BNR.

Întrebat dacă Mugur Isărescu se califică pentru un nou mandat în fruntea băncii centrale, Victor Ponta a răspuns: „Categoric, da. Aşa vom şi vota”.

În ceea ce priveşte un nou mandat ca viceguvernator pentru fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, Ponta a fost mai rezervat. „Întrebaţi-i pe cei de la PNL, a fost propunerea lor. Din punctul meu de vedere a fost un viceguvernator bun, dar nu este în …

Iohannis: „Sunt dispus să candidez la Președinție”

Klaus Iohannis a declarat, luni, că este dispus să candideze la Preşedinţie în situaţia în care i s-ar propune acest lucru. Unele filiale liberale deja s-au exprimat pentru susţinerea lui Iohannis în cursa pentru Cotroceni.

„În cazul în care îmi propune cineva aşa ceva, sunt dispus”, a spus Iohannis, potrivit rtv.net.

El a precizat, însă, că este vorba despre un punct de vedere personal şi că decizia în acest sens trebuie luată de Congresul partidului.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale din acest an, ca un pas spre urgentarea realizării proiectului de unificare a …

Mama lui Zglobiu, apel emoționant către președinte

Mama agresorului lui Traian Băsescu a făcut un apel emoţionant către preşedinte. Femeia speră ca şeful statului să-şi retragă plângerea împotriva lui Adrian Zglobiu.

„Foarte frumos a fost că şi-a cerut scuze. Sperăm că poate îşi va retrage plângerea, poate că şi-a măritat şi fata, poate-i mai indulgent. Şi-a cerut scuze de atâtea ori, poate dă Dumnezeu să-i îndoaie sufletul”, a declarat, la România TV, mama lui Adrian Zglobiu.

Instanţa a decis ca Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, să fie externat de la psihiatrie, acolo unde fusese dus cu forţa de către poliţişti pentru o evaluare a stării …

Crin: „Ponta e lovit de demență juvenilă!”

Crin Antonescu i-a dat, luni, replica lui Victor Ponta, pe un ton foarte dur, după ce premierul a declarat că liberalul a fost „intoxicat şi manipulat” de sfătuitorii săi şi că sunt „structuri” care îl vor pe Klaus Iohannis preşedinte.

Antonescu a spus că intervenţia lui Ponta este bazată pe minciuni şi l-a acuzat că este „lovit de demenţă anti-democratică”

„Intervenţia de ieri a premierului este una propagandatiscă, nepotrivită pentru un prim-ministru şi bazată pe minciuni. Cei trei oameni pe care i-a numit – Sorin Roşca Stănescu, Cozmin Guşă şi Rareş Bogdan, nu au fost niciodată consilierii mei. (…) Această …