Putin se întâlnește cu Merkel, în Franța

Preşedintele rus, Vladimir Putin, se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel în Franţa, la 6 iunie.

Întâlnirea va avea loc înainte ceremoniilor organizate la 70 de ani de la Debarcarea în Normandia, a anunţat marţi consilierul diplomatic al Kremlinului, relatează AFP.

„Este prevăzută o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel vineri dimineaţa, înainte de începerea ceremoniilor oficiale”, a declarat Iuri Uşalov.

Magistrații CORUPȚI riscă să-și piardă pensiile

Judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică care au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie ar putea să nu mai beneficieze de pensia de serviciu, potrivit unui amendament adoptat, marţi, de Comisia juridică din Senat.

„Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83 indice 1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care ulterior eliberării din funcţie au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau infracţiunile în legătură cu acestea ori pentru o …

Spaniolii vor referendum: MONARHIE sau REPUBLICĂ

Zeci de mii de persoane au semnat diferite petiţii online (pe site-uri precum Avaaz.org sau Change.org) în care se solicită organizarea unui referendum la care cetăţenii să poată alege între monarhie şi republică drept formă de stat în Spania, după ce Regele Juan Carlos a anunţat că abdică în favoarea fiului său, prinţul moştenitor Felipe de Asturias.

Încă din primele ore ulterioare anunţului făcut luni de rege, site-urile menţionate au găzduit petiţii online pe care marţi le semnaseră deja câteva zeci de mii de persoane, după cum constată agenţiile spaniole de presă.

‘A venit vremea noastră. Indiferent de preferinţele politice, a venit …

Proiectul de lege Roșia Montană a fost respins

Proiectul de lege care prevedea exploatarea aurului de la Roșia Montană a fost respins definitiv, cu 301 voturi, la ședința din plen a Camerei Deputaților în data de 3 iunie.

Deputații au început să voteze haotic, fără a se respecta ordinea de zi, aprobată în prealabil, legea RMGC fiind ultima pe listă.

Reprezentanții PNL au ținut să menționeze, în timpul ședinței, că au votat împotriva proiectului fiindcă au ținut cont și de părerea oamenilor care au ieșit în stradă în toamna anului trecut, anunță pesurse.ro.

„Comisia specială comună pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro- argentifere din …

Procurorii cer spor de PUȘCĂRIE pentru ADRIAN NĂSTASE

Procurorii anticorupţie au făcut apel la decizia prin care Tribunalul Municipiului Bucureşti le-a respins cererea ca Adrian Năstase să primească un an în plus de închisoare după ce executarea celor două pedepse primite până acum de fostul premier a fost comasată.

Tribunalul Municipiului Bucureşti a publicat pe 27 mai motivarea deciziei de respingere a cererii procurorilor de aplicare a unui spor de pedeapsă lui Adrian Năstase ca urmare a contopirii pedepselor primite în dosarele „Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian”.

Instanţa apreciază că Adrian Năstase se poate reeduca cu pedeapsa deja primită în condiţiile în care nu a mai comis nicio infracţiune de când …

Planul de securitate de un miliard de dolari al lui Obama

Preşedintele american Barack Obama a propus marţi, la Varşovia, alocarea unei sume de până la un miliard de dolari pentru desfăşurarea de noi forţe americane – terestre, navale şi aeriene – în Europa de Est, pe fondul crizei din Ucraina, informează AFP.

Barack Obama propune alocarea unui miliard de dolari pentru un plan de securitate în Europa de Est. Liderul de la Casa Albă anunţase anterior că se va întâlni cu lideri din ţări central şi est-europene, inclusiv cu lideri români, prilej cu care vor putea fi discutate chestiuni legate de acest plan.

Această ‘iniţiativă pentru asigurarea (securităţii) Europei’ trebuie aprobată de …

Revoltă în PP-DD după anunțata colaborare cu PSD

Preşedintele PP-DD Arad, Remus Guţu, exclude orice colaborare cu PSD în plan local şi reaminteşte că a încheiat o alianţă cu PDL şi UDMR, imediat după alegerile locale din 2012, pe care intenţionează să o menţină.

Anunţul liderului PPDD Arad vine după ce Dan Diaconescu a declarat, luni, că PP-DD este deschis negocierilor cu toate partidele, inclusiv cu PSD, pentru formarea de alianţe în structurile administraţiei locale, unde nu mai există majorităţi ca urmare a ruperii USL.

PPDD Arad nu va colabora cu PSD.
„Nu încape discuţie! O asemenea alianţă pe plan local nu poate intra în discuţie, pentru simplul fapt că, la nivelul Aradului, noi am parafat …

Adina Vălean, alături de Stolojan la șefia delegației deputaților PPE

PNL a făcut primul pas spre aderarea la PPE.  Adina Vălean, europarlamentar PNL şi soţia lui Crin Antonescu, va fi, alături de Theodor Stolojan, eurodeputat PDL, co-preşedinte al delegației deputaților PPE din România.

Europarlamentarul Cristian Preda a anunţat că delegația deputaților PPE din România – formată din 6 membri PNL, 5 membri PDL, 2 membri UDMR și 2 membri PMP – a decis să adopte o formulă de co-președinție, care va fi asigurată de Adina Vălean (PNL) și Theodor Stolojan (PDL), potrivit rtv.net.

Totodată, delegația PPE-RO a hotărât să susțină candidatura lui Marian-Jean Marinescu pentru poziția de vicepreședinte al grupului PPE, scrie …

BĂSESCU a grațiat o femeie cu 5 copii

Președintele Traian Băsescu a făcut prima grațiere din actualul mandat. Este vorba de Angela Lican, o femeie care mai avea de executat o pedeapsă de 2,6 ani, în urma unei condamnări pentru furt calificat.

Președintele a semnat astăzi decretul de grațiere după ce i s-a adus la cunoștință situația femeii. Aceasta are cinci copii, al șaselea i-a murit la cinci luni, pe când ea se afla în arest, iar familia trăiește din alocațiile micuților și din ajutorul social.

Femeia care tocmai a primit grațierea de la Traian Băsescu se află la Penitenciarul Târgșor.

 

 

Reproșuri CRIN – IOHANNIS în ședința PNL

Crin Antonescu şi Klaus Iohannis au avut, luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, un schimb de replici. Diferendul dintre cei doi a vizat componenţa echipei liberale care negociază cu PDL.

În şefinţa conducerii PNL, Klaus Iohannis i-a spus tranşant lui Crin Antonescu că el nu poate face propuneri pentru echipa care va negocia cu PDL, pentru că este un simplu membru de partid.

„Propun ca în locul meu, în echipa de negociere, să intre Rareş Mănescu”, a spus Crin Antonescu, iar replica lui Klaus Iohannis, preşedinte interimar al partidului, nu a întârziat să apară.

„Nu sunt de acord. În locul tău, …