Condițiile Rusiei pentru dialogul cu Ucraina

Rusia consideră necesar ca o „încetare a focului durabilă” să fie respectată în estul Ucrainei, pentru a se putea lansa un dialog între autorităţile de la Kiev şi insurgenţi, a anunţat luni Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Într-o conversaţie pe care au purtat-o duminică la telefon şefii diplomaţiilor rusă, Serghei Lavrov, şi germană, Frank-Walter Steinmeier, aceştia au subliniat că „o încetare a focului durabilă (este) o condiţie indiscutabilă în vederea lansării unui dialog între autorităţile de la Kiev şi reprezentanţii protestatarilor din sud-estul Ucrainei”, potrivit Mediafax.

 

SERVICIUL SECRET al MAI, implicat în cazul Băsescu – Bercea Mondial: LUCRĂTURĂ

Serviciul secret al Ministerului de Interne controlează foarte bine mediile ţigăneşti. Afirmaţia a fost făcută de fostul procuror Gheorghe Oancea.

Totodată, acesta a susţinut că Serviciul secret al MAI este implicat în scandalul care-l vizează pe fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu. Afacerea Bercea este „o lucrătură”, a spus Oancea, la Realitatea TV.

„În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce se întâmplă e un scenariu extrem de bine concentrat şi pus la punct, o activitate foarte laborioasă făcută de câţiva ani, cu o ţintă foarte precisă, dar care a găsit substanţă, motivaţie. Părerea mea e că toată …

Mircea Băsescu află vineri dacă rămâne după gratii

Contestaţia măsurii de arestare a fratelui preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, va fi judecată vineri.

Curtea de Apel va judeca cererea depusă de avocații fratelui președintelui.

Mircea Băsescu a primit vinerea trecută mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile de la magistrații Tribunalului București, fiind acuzat de corupție.

El se află acum în arestul Poliției Capitalei.

 

Liderul ALDE, mesaj pentru Mircea Diaconu

Liderul ALDE Guy Verhofstadt se declară încântat de Mircea Diaconu și îl invită să se alături grupului său.

Oficialul ALDE a publicat un mesaj, în urma aflării rezultatelor de la alegerile europarlamentare din România, în care are doar cuvinte de laudă la adresa maestrului Diaconu.

„Rezultatul din România al alegerilor pentru Parlamentul European a fost anunţat şi confirmat oficial de către autorităţile competente. Aparenta încercare de a contesta legitimitatea faptului că domnul Mircea Diaconu a fost ales drept candidat independent contravine prevederilor Tratatelor Uniunii Europene, care prevăd în mod clar că orice cetăţean al Uniunii Europene are dreptul de a candida la …

STOLOJAN a fost acasă la BERCEA MONDIAL

Europarlamentarul PDL, Teodor Stolojan, a recunoscut că a fost, la un moment dat, acasă la Bercea Mondial.

El a spus și că etnia roma are un capital electoral care nu poate fi ignorat.

„Nimeni nu poate să ignore această etnie pentru voturi. Bercea era lider al comunității rome. Casa lui avea o terasă, am fost acolo și am avut un miting electoral cu membrii comunității rome. Nu i-am botezat niciun copil. Am fost în campanie electorală așa cum au fost și alții”, a spus Teodor Stolojan, într-o intervenție la România Tv.

MITĂ cu găini și ouă printre MAGISTRAȚI

Mai mulţi judecatori din Suceava sunt acuzaţi că luau mită, inclusiv găini şi ouă pentru a da soluţii favorabile în cazurile de retrocedări ilegale. Unul dintre judecători a fost reţinut. Printre persoanele săltate de mascaţi s-au numărat şi câţiva bătrâni.

Trei magistraţi din Suceava şi Rădăuţi au fost săltaţi de mascaţi şi duşi la audieri la sediul central al DNA din Bucureşti. Unul dintre ei este chiar procurorul-şef Dumitru Dâmbu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, potrivit rtv.net.

Cei trei sunt suspectaţi de fapte de corupţie. Ei ar fi luat mită ca să dea soluţii favorabile în dosare de retrocedări …

În atenția DNA! Corupție la APIA Călărași!

APIA Călărași a fost implicată, de-a lungul timpului, în mai multe scandaluri de răsunet, cu arestări și mită de sute de mii de euro.

Conducerea instituției nu pare, însă, să fi învățat nimic din toate astea. Un grup de funcționari de aici a trimis, pe adresa redacției ATAC, o scrisoare în care susțin că se pregătește o nouă fraudă, programată peste doar câteva zile. Este vorba despre trucarea unui concurs de angajare, contra unei sume de bani, și aducerea pe acest post a unei persoane care nu îndeplinește condițiile legale.

Pentru că timpul este scurt, iar instituția este „blindată” împotriva exteriorului, funcționând …

Cum tratezi părul uscat, cu maioneză

Orice femeie are părul uscat – fie din cauza soarelui, când s-a întors din vacanță, fie din cauza aerului rece, la sfârșitul iernii sau pentru că folosește foarte adesea placa de întins părul.

Iată cum îți poți trata părul foarte uscat cu maioneză:

Cum faci masca de păr cu maioneză

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să dai o fugă până la magazin și să cumperi maioneză, brandul nu este important, însă nu cumpăra din cea slabă.

Mai departe trebuie să-ți umezești părul cu apă caldă, iar după ce este destul de umed și ai dat cu prosopul prin el cât …

Valentin Uritescu trece prin momente de cumpănă!

Actorul Valentin Uritescu trece printr-o perioadă foarte grea. După ce a învins Parkinsonul, acum 30 de ani, artistul se confruntă acum cu o nouă problemă de sănătate care, practic, l-a îngenunchiat.

Însuşi actorul se plânge că a ajuns să trăiască zile foarte grele. Susţine că ia medicamente cu pumnul, iar asta îi dă o permanentă stare de confuzie. Tot ce îşi mai doreşte acum este să poată să termine cartea pe care a început-o în urmă cu ceva timp. Până atunci, însă, nu va mai ieşi din casă.

„Sunt foarte bolnav şi mă rog la Dumnezeu să mă ţină în viaţă până …

Horia Nicolae suferă de anomalie rară numită migrare neuronală

Horia are 1 an şi 7 luni şi nu a venit pe lume singur ci alături de frăţiorul lui geamăn Călin. O mare bucurie le-au făcut ei părinţilor dar şi fretelui mai mare Vladuț care îi aştepta acasă. S-au născut aparent sănătoşi amândoi şi au primit din prima clipă iubirea nemărginită a familiei.

Încet, încet au crescut şi pe când Horia şi Călin aveau 7 luni, părinţii lor au observat că Horia se dezvolta mai lent ca frăţiorul lui geamăn. Aşa că o vizită la medic a fost primul lucru pe care l-au făcut.

Dar din păcate medicii văzându-l pe copilaş …