Mircea Sandu îl dă în judecată pe Răzvan Burleanu

Preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a anunțat, marţi, că intenţionează să-l acţioneze în justiţie pe succesorul său la Federație, Răzvan Burleanu.

„Nașul” îl dă în judecată pe președintele FRF pentru că acesta a divulgat detaliile contractului său de rentă viageră, urmând a-i solicita daune de 500.000 de euro.

„Eu vreau să închei toate socotelile, o să ne vedem pe la tribunal. Bineînţeles că îl voi da în judecată. Am în contractul de rentă viageră o prevedere foarte clară privind confidenţialitatea contractului şi în cazul în care este deconspirată se plătesc daune de 500.000 de euro. Sigur că instanţa decide, …

Marius Stan a demisionat din PNL

Primarul municipiului Galați, Marius Stan, a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de vicepreședinte PNL și a transmis că, alături de colegi, va participa la organizarea congresului formațiunii.

 
„În calitate de vicepreședinte al PNL îmi asum și eu rezultatul nesatisfăcător obținut de partid în întreaga țară. De aceea, împreună cu întreaga conducere a PNL, am demisionat din funcția de vicepreședinte și, alături de colegi, vom pregăti congresul partidului pentru alegerea unei noi conduceri”, a transmis primarul Galațiului, printr-o declarație de presă citată de Agerpres.

Marius Stan a reamintit că nu s-a implicat în campania electorală, pentru că organizația locală …

MRU s-a întâlnit cu Antonescu la sediul PNL

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, la finalul discuţiei cu preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, că discuţiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă şi nu este vorba despre fuziuni, făcând un apel la liderii politici să fie „decenţi”.

„Suntem într-o fază incipientă, apelul meu către colegii noştri din partidele de opoziţie este de a nu pronunţa nume, de a nu mai livra atacuri dintr-o parte în alta, de a fi decenţi, respectând votul de duminică. Ceea ce ne trebuie în acest moment este un proiect pentru România, nu facem propuneri, nu ne autopropunem, nu vorbim despre …

Virusul „SATANIC” atacă conturile de Facebook şi Yahoo!

Sute de sisteme au fost infectate cu cel mai recent troian de mesagerie instantă care folosește ingineria socială politicoasă și versete biblice în procesul de decriptare a datelor.

Specialiștii producătorului de soluții de securitate au identificat în ultima săptămână o creștere a infecțiilor în țări precum România, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, Franța, Danemarca. În România, numărul detecțiilor înregistrate în ultima săptămână este de peste 700, anunță Bitdefender, citat de GadgetReport.ro

După ce obține accesul la listele de contacte ale utilizatorului, Gen:Variant.Downloader.167 se distribuie prin mesageria instantă a Facebook-ului și prin Yahoo Messenger, de la un prieten la altul.

Pe lângă formularea …

PMP își schimbă conducerea în iunie

Partidul Miscarea Populara (PMP) va organiza un congres in luna iunie pentru a evalua rezultatele de la europarlamentare si pentru desemnarea unei noi conduceri

Decizia de organizare a congresului PMP a venit după ce Traian Basescu s-a întânit cu cei din conducerea partidului, scrie HotNews.ro, citând surse din interiorul partidului.

PMP a obtinut la europarlamentare 6,21%, scor sub UDMR şi candidatul independent Mircea Diaconu. Elena Udrea, lider informal al PMP, a calificat rezultatul drept „un succes” pentru un partid infiintat acum trei luni, dar fostii consilieri prezidentiale Daniel Funeriu si Sebastian Lazaroiu au cerut schimbarea strategiei si conducerii partidului.

„Dacă mă întrebaţi cine …

TRĂDĂTORII PNL și-au dat întâlnire în biroul lui TĂRICEANU

În biroul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are loc, la această oră, o întâlnire cu oamenii din PNL care au virat spre tabăra fostului premier.

Astfel, acolo se află Radu Stroe, proaspăt exclus din PNL, dar și fostul ministru Andrei Gerea, încă membru al PNL.

Întrebat de ce a venit la întâlnirea cu Tăriceanu, Radu Stroe a anunțat că a făcut-o pentru a discuta despra Platforma liberală, pe care președintele Senatului a anunțat că o va lansa, în locul Partidului Reformator Liberal, potrivit stiripesurse.ro.

CEDO condamnă Ungaria din cauza lui Orban

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Ungaria pentru că l-a demis în 2012 pe preşedintele Curţii Supreme, Andras Baka, deoarece a criticat reformele judiciare demarate de Guvernul lui Viktor Orban.

CEDO a considerat că s-a „încălcat libertatea de exprimare” precum şi dreptul de acces la un tribunal, deoarece lui Baka i-a fost imposibil să sesizeze un tribunal pentru a contesta această demitere din funcţie.

Ponta e la Bruxelles, la reuniunea şefilor de stat şi guvern membri ai PES

Premierul Victor Ponta a ajuns în marţi dimineaţă la Bruxelles unde va participa la întâlnirea şefilor de stat şi a prim miniştrilor membri ai Partidului Socialiştilor Europeni, în vederea pregătirii reuniunii informale a Consiliului European.

Întâlnirea va începe va începe la ora 16,00, urmând să dureze aproximativ două ore, potrivit Agerpres.

Opţiunea principală a României în privinţa componenţei viitoarei Comisii Europene o reprezintă păstrarea portofoliului Agriculturii, dar nici Justiţia ‘nu ar fi rău’, a declarat luni premierul Victor Ponta, în urma discuţiilor pe această temă purtate în cadrul coaliţiei de guvernare, la care a participat şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

‘Am discutat astăzi …

Tina Turner, în stare gravă

La ce 74 de ani ai săi, cântăreața Tina Turner se află în stare gravă, în urma unui atac cerebral! Informația a fost dată de celebrul ziar german „Bild”.

Zvonurile cu privire la starea de sănătate a artistei au început de acum câteva săptămâni, însă au fost negate de reprezentanții artistei. Însă, de atunci, Tina Turner nu a mai fost văzută în public! Nici soțul artistei, Erwin Bach, nu a putut fi contactat.

Mai multe publicații din Germania și din Elveția scriu că Tina Turner a suferit un atac cerebral, iar acum este îngrijită la domiciliu. Se pare că starea ei …

Ponta, îngrijorat

Rezultatele alegerilor europarlamentare au prilejuit confirmarea unor aşteptări, câteva surprize şi multe necunoscute în perspectiva alegerilor din noiembrie.

1. PSD a obţinut un scor foarte bun, dar nu suficient de bun. În ciuda aparenţelor, acest 40% nu ar trebui să îl bucure pe Victor Ponta, deoarece PSD a capitalizat deja tot bazinul electoral pe care îl are la dispoziţie. Cel mult, s-ar mai putea baza pe electoratul PPDD sau PRM, mai sensibil la argumente subţiri, dar chiar şi cu aceste voturi rămâne departe de un 50% care să îi asigure liniştea pentru turul 2. Iar PSD ştie asta. În această cheie …