Denunț la DNA împotriva noului președinte al FRF

Fostul internațional Daniel Prodan, director sportiv al Federației Române de Fotbal, a depus un denunț la DNA împotriva noului președite al FRF, Răzvan Burleanu. Daniel Prodan e în conflict deschis cu cel care l-a înlocuit pe Mircea Sandu, după ce acesta i-a cerut să părăsească forul pe care îl conduce.

„Am fost la DNA să fac un denunț legat de domnul Răzvan Burleanu, în legătură cu achiziționarea unor terenuri, la Onești și la Ploiești”, a declarat Daniel Prodan, la ieșirea din sediul DNA.

Luni, Răzvan Burleanu declarase într-o conferință de presă că Daniel Prodan îi ceruse 100 000 de euro ca sa …

Campionul la înot Ian Thorpe riscă să nu-și mai poată folosi un braț din cauza unei infecții spitalicești

Australianul Ian Thorpe trece printr-o încercare foarte grea. Din cauza unei infecţii contractate în spital, fostul campion la înot riscă acum să nu îşi mai poată folosi braţul stâng. Cinci titluri olimpice şi 11 mondiale are în palmares cel supranumit „Torpila”.

Legenda înotului australian Ian Thorpe trece printr-o perioadă foarte dificilă şi riscă să nu îşi mai poată folosi braţul stâng. În vârstă de 31 de ani, fostul înotător se află la terapie intensivă la Sydney, după ce a contractat o infecţie în timpul unei operaţii suferite în Elveţia, ţara în care locuieşte acum. În luna februarie, Thorpe a fost …

Cabinetul prim-ministrului era ca şi biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, spun procurorii

Adrian Duicu îşi făcea aranjamentele chiar de la Guvern, arată interceptările de la dosar. Anchetatorii spun că aranjamentele de menţinere în funcţie şi chiar de avansare a şefului poliţiei Mehedinţi ar fi avut loc în prezenţa lui Radu Stroe, când acesta era ministru de interne.

Procurorii spun că Adrian Duicu ar fi făcut trafic de influenţă chiar din biroul premierului Victor Ponta. Din dosar reiese că președintele Consiliului Județean Mehedinți a mers la Guvern pentru a susţine promovarea şefului politiei județene Ştefan Ponea într-o funcție de conducere la București.

Potrivit unui SMS interceptat de procurori, Adrian Duicu l-a asigurat pe comisarul …

Banii infractorilor ar putea finanța Sănătatea

Un sfert din bugetul Ministerului Sănătăţii ar fi asigurat anual, dacă statul ar recupera banii de la infractori, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene. Este afirmaţia procurorului-şef al Direcţie Naţionale Anticorupţie. Laura Codruța Kovesi spune că aceşti bani ar ajunge în buget dacă ar fi aplicată legea confiscării extinse a averilor celor condamnaţi după ce au prejudiciat statul.

Procurorul-şef al DNA spune că statul recuperează foarte greu prejudiciile. În schimb, averile infractorilor rămân la dispoziţia acestora sau a familiilor. „Pentru a realiza scopul cercetării penale, este esenţial ca infractorii să nu beneficieze de veniturile obţinute, iar confiscarea acestor sume …

DNA a „comandat”, Mazăre cu cătușe

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie, în urma audierilor de la sediul central al DNA. Alături de el a fost reținut și un om de afaceri, acuzat de dare de mită. În dosar apare şi numele unui parlamentar, însă acestuia nu i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile şi identitatea sa nu a fost făcuta publică. Totuşi, cererile de arestare preventivă din dosar vor fi judecate de Înalta Curte, semn că în dosar este implicat un demnitar al statului. Surse judiciare spun că parlamentarul cercetat în dosar este fratele primarului, senatorul PSD Alexandru Mazăre.

Radu Mazăre este …

Radu Mazăre a comunicat de la fereastra DNA cu jurnaliștii

Radu Mazăre a apărut la una din ferestrele sediului DNA, de unde a vorbit cu presa. Edilul Constanței este în sediul Direcției Naționale Anticorupție și așteaptă să înceapă audierile. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum deoarece își așteaptă avocații de aproape trei ore.
El le-a spus procurorilor că numai în prezența apărătorilor săi este de acord să ia la cunoștință de eventualele învinuiri și eventual să dea declarații în acest dosar. El a comunicat cu jurnaliștii mai mult prin semne că își așteaptă avocații și că abia atunci va sta de vorbă cu procurorii DNA.

Din imagini se vede că …

Radu Mazăre, adus la DNA pentru audieri

Primarul municipiului Constanța a fost adus astăzi la DNA pentru audieri în dosarul în care este cercetat în legătură cu o achiziţie pentru construcţia campusului social din cartierul Henri Coandă din Constanța.

Astăzi au avut loc percheziții atât la primărie, cât și la locuința primarului. De la domiciliul acestuia, procurorii au plecat cu saci de documente și componente de calculator. Radu Mazăre a declarat la Digi24 că este mândru de proiectul vizat de procurori. El a acuzat o prigoană a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a serviciilor secrete, aflate în opinia sa sub controlul preşedintelui Traian Băsescu.

 

Rusia interzice mezelurile din Republica Moldova

Rusia a interzis importul mezelurilor din carne de porc din Republica Moldova, pe motiv că sunt produse din materie primă provenită din ţările Uniunii Europene.

Moscova a impus din ianuarie embargo asupra cărnii provenite din ţările blocului comunitar, după descoperirea unor cazuri de pestă în Lituania şi Polonia.

Comentatorii politici spun că interdicţia poate fi interpretată ca un instrument de presiune în contextul în care Republica Moldova se pregăteşte să semneze, în iunie, Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

 

Băsescu: Rog polițiștii să ancheteze imediat terenul de la Nana

Președintele Traian Băsescu a cerut astăzi angajaților Ministerului de Interne să ancheteze neregulile descoperite de Corpul de Control al premierului în ceea ce privește terenul cumpărat de familia sa.

„Corpul de Control al primului ministru a constatat nereguli în achiziția de teren a familiei mele la NANA. Eu vă rog aici pe voi, pe polițiști, pe procurorul general, pe procurorul-șef DNA, pe procurorul-șef DIICOT: anchetați imediat și dacă este încălcare de lege să răspundă inclusiv președintele României”, a spus Traian Băsescu. Afirmația președintelui vine după ce premierul Victor Ponta a declarat că inspectorii guvernamentali trimişi la Oficiul de Cadastru Călăraşi pentru …

Vegetarienii, mai predispuşi la îmbolnăviri decât persoanele care consumă carne

Vegetarienii se îmbolnăvesc mai repede decât oamenii care consumă frecvent carne. Este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători austrieci.

Aceştia au stabilit că dieta vegetariană creşte riscul apariţiei unor boli precum cancerul, depresiile şi alergiile. Iar principalul motiv pentru care se întâmplă acest lucru, spun oamenii de ştiinţă, este că dietă se bazează pe un consum scăzut de grăsimi saturate şi colesterol. Studiul a fost realizat pe un număr de 1.300 de voluntari.