Mihai Stoica încearcă să scape de condamnare

Cererea făcută de apărătorii managerul Stelei, Mihai Stoica, ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel. Ei cer rejudecarea dosarului şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Avocatii lui Mihai Stoica susţin că magistraţii care l-au condamnat la trei ani şi jumătate de detenţie l-ar fi dezavantajat pentru că au aplicat în cazul său prevederile vechiului cod penal. Apărătorii managerului Stelei spun că faptele de care este acuzat acesta s-au prescris în baza noii legi, mai favorabile.

 

Pregătiri de război, pe timp de pace

Ministerul Finanţelor a cerut tuturor consiliilor judeţene să estimeze de ce fonduri ar avea nevoie în cazul în care România ar fi implicată într-un conflict armat.

Autorităţile ne asigură că este o procedură normală care se repetă o dată la patru ani. Dar de această dată solicitarea vine în contextul în care situaţia în regiune este tot mai tensionată după anexarea Crimeei de către Rusia.

Consiliile judeţene şi reprezentanţii centrelor militare stabilesc împreună care sunt nevoile armatei. Este vorba despre necesarul de hrană, mai exact cantitatea de conserve, cereale şi alte alimente neperisabile. De asemenea, estimează ce cantităţi de apă, combustibil şi …

Afară cu LEPRELE din Poliția Română

Fostul şef al poliţiei Piatra Neamţ, filmat în timp ce bătea o minoră, este anchetat de Corpul de Control al Ministerului de Interne, mai ales că există informaţii că ar fi ajutat la introducerea în ţară a unor maşini furate. Mai mult chiar, ar fi sărit gardul ca să-l viziteze în arest pe interlopul Puiu Mironescu. Pentru toate aceste dovezi de prietenie, ar fi fost răsplătit, spun surse judiciare, cu vacanţe exotice, dar şi cu bani pentru a-şi ridica o vilă pe care şi-ar fi permis-o extrem de greu din salariul de poliţist.

Incidentul din secţia de poliţie este acum şi …

Nicușor Constantinescu va fi cercetat sub control judiciar

Tribunalul Bucureşti a decis punerea în libertate președintelui CJ Constanța, Nicuşor Constantinescu, acesta fiind sub control judiciar. Ieri, pe numele acestuia fusese emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore.

Nicușor Constantinescu a fost reținut miercuri, fiind suspectat de fapte de corupție. Șeful Consiliului Județean Constanța este urmărit penal pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a împiedicat controale ale Curţii de Conturi şi a creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis sau prelungit autorizaţii de construire a unor centrale eoliene.

Baronul de Constanţa a fost ridicat azi pentru a doua oară în …

Simona Halep a suferit o intervenție chirurgicală

Simona Halep, cea mai bine clasată jucătoare din România în istoria ierarhiei WTA, locul 5 în lume în acest moment, joacă în această noapte în turul al doilea la Miami, contra australiencei Casey Dellacqua.

Săptămâna trecută, Halep a fost eliminată în semifinale la Indian Wells, de Agnieszka Radwanska, și imediat după acea înfrângere românca a mers la o clinică din Miami unde a suferit o intervenție chirurgicală.

„Are o problemă la un deget, o unghie încarnată care nu-i dădea pace. A suferit o mică intervenţie, peste care sper să treacă cât mai repede. Dar este o nimica toată pentru ea”, a declarat …

Fost șef ANRP, reținut de DNA

Procurorii DNA l-au reținut astăzi pe un fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Acesta este acuzat că ar fi cerut mită un milion de euro.

Evenimentul s-ar fi întâmplat în martie anul trecut, când Cătălin Dumitru era președinte al ANRP. El ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro, pentru a-i rezolva un dosar. Omul de afaceri avea de încasat de la statul român circa cinci milioane de euro, iar această parte, un milion de euro, ar fi urmat să îi primească fpstul vicepreședinte ANRP, dacă dosarul se rezolva.

Suma a fost negociată direct cu omul de …

Gruia Stoica rămâne în arest preventiv

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins contestația omului de afaceri Gruia Stoica privind constatarea legalității măsurii arestării preventive pentru 60 de zile, transmite Agerpres. El a primit această măsură preventivă în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Curtea de Apel București (CAB) a decis pe 14 februarie menținerea în stare de arest preventiv pentru 60 de zile a omului de afaceri Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată …

Iată ce se întâmplă dacă inghiți sperma partenerului

Înghițirea spermei în timpul actului sexual are atât beneficii cât și riscuri. Însă, poți să te bucuri de nectarul din prunele partenerului tău dacă el este perfect sănătos și nu este purtător de boli cu transmitere sexuală.
Deși pentru multe femei înghițirea spermei în timpul sexului oral, reprezintă un subiect tabu și chiar de ne conceput, trebuie să știi că poți avea parte de plăceri nebănuite dacă decizi să faci acest lucru.

Indiferent că te atrage sau nu o asemenea experienţă, este important să ştii ce riscuri şi beneficii sunt corelate cu înghiţirea spermei.

Dacă înghiți sperma nu vei rămâne gravidă, dar …

MAFIA CĂRNII, ridicată de MASCAŢI

Noi audieri în dosarul Mafiei cărnii stricate. Zece persoane din Cluj au fost aduse în timpul nopţii de miercuri cu duba la audieri in Capitală. Printre cei care dau explicaţii procurilor de la DIICOT se numără şi şeful DSV Cluj.

Ancheta ia amploare în cazul Mafiei Cărnii. Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare din Cluj şi alte 9 persoane au fost aduse la audieri în Capitală. Oamenii au fost luaţi cu duba şi acum dau explicaţii în faţa procurorilor DIICOT, potrivit România TV.

Nicolae Pivaru, şeful DSV Cluj se află la audieri în calitate de martor în dosar, dând declaraţii despre unul dintre subalternii …

Război total: Kievul dă ULTIMATUM de 3 ore

Kievul a dat un ultimatum de 3 ore autorităților din Crimeea pentru eliberarea comandantului Marinei ucrainene, care a fost capturat de către persoane presupuse a fi miliţii pro-ruse, dintr-o bază militară din Sevastopol.

Președintele ucrainean interimar, Olexandr Turcinov, a dat miercuri seară un ultimatum de 3 ore autorităților din Crimeea pentru eliberarea comandantului marinei ucrainene capturat în cursul dimineții de la o bază, și a „tuturor celorlalți ostatici”, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Olexandr Turcinov i-a dat puterii autoproclamate din Crimeea trei ore pentru a-i elibera pe toți ostaticii”, printre care comandantul marinei ucrainene din Sevastopol, Serghei Gaiduk, amenințând cu luarea de …