Victor Piţurcă este urmărit penal

Curtea de Apel Bucureşti a decis că trebuie să se facă noi verificări în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, existând suspiciuni de producere a unor fapte penale. Între cei urmăriţi penal se numără Victor Piţurcă şi Ioan Ovidiu Sabău.

Selecţionerul Victor Piţurcă şi Ioan Ovidiu Sabău sunt urmăriţi penal în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova.

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a depus mai multe plângeri împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi de dezafilierea echipei, fapt care a condus la plecare tuturor jucătorilor, liberi de contract, fără ca el să încaseze vreun ban. Victor Piţurcă a fost antrenor la Universitatea Craiova în 2010.

Universitatea Craiova …

Mafia cărnii stricate

Detalii şocante ies la iveală în dosarul mafiei cărnii stricate. Firmele care au pus pe piaţă carne stricată aveau contracte inclusiv cu Ministerul de Interne, penitenciare, şcoli şi spitale. Anchetatorii au stabilit că reţeaua cărnii stricate funcţiona de cel puţin trei ani.

Mai multe instituţii ale statului au semnat contracte cu firma Michelangelo SRL, dar şi cu alte firme despre care anchetatorii spun că au fost implicate în mafia cărnii stricate.

Una dintre instituţii este cantina de ajutor social a Primăriei Cluj-Napoca, care a fost aprovizionată cu carne de pasăre. Cantina aparţine Primăriei Cluj-Napoca, iar contractul a fost finanţat din fonduri comunitare. …

Ziua Senatului. 30.000 de euro pentru un concert la Ateneu

Senatorii vor să verifice modul în care au fost alocate sumele pentru marcarea, în acest an, a 150 de ani de la înfiinţarea acestei camere parlamentare.

Membrii conducerii Camerei Superioare au constatat că sumele ar fi prea mari în condiţiile în care bugetul instituţiei este unul de criză. Aleşii au înfiinţat un grup de lucru care să verifice toate cheltuielile.

Vor fi mai multe festivităţi pentru împlinirea a 150 de ani de Senat. Ieri, în Biroul Permanent al Senatului s-au pus în discuţie sumele pentru acoperirea acestora.

Astfel, pentru organizarea unui concert la Ateneul Român s-a propus alocarea a aproape 30.000 de euro, …

60 % dintre români nu fac niciodată sport

60 la sută dintre români nu fac niciodată sport. Este concluzia celui mai recent sondaj realizat în Uniunea Europeană. Cu acest procent, ţara noastră ocupa poziţia a 4-a în topul celor mai sedentari europeni.

Conform sondajului Eurobarometru, clasamentul este deschis de Bulgaria, unde 78 la sută din persoane nu fac niciodată sport sau activităţi fizice, urmată de Malta, Portugalia, România şi Italia.

La polul opus, locuitorii din Europa de Nord sunt cei mai activi. 70 la sută din respondenții din Suedia au declarat că fac sport sau activități fizice cel puțin o dată pe săptămână, plasându-se cu puțin înaintea Danemarcei și Finlandei.

Sondajul …

Iulia Timoşenko ŞOCHEAZĂ

„Sunt în stare să-l ÎMPUŞC în frunte pe NEMERNICUL de Vladimir Putin”

Ucrainenii trebuie să pună mâna pe arme şi să lupte împotriva ruşilor, ar fi spus fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko într-o conversaţie telefonică interceptată, difuzată luni de televiziunea Russia Today, citată de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

‘Eu însămi aş fi gata să iau o mitralieră şi să-l împuşc în frunte pe acest nemernic’, este auzită Timoşenko spunându-i fostului ministru adjunct ucrainean al Apărării şi Securităţii Naţionale, Nestor Şufrici, ea referindu-se probabil la preşedintele Putin.

‘Au depăşit orice limită. Nenorociţii! Trebuie să punem mâna pe arme şi să-i împuşcăm pe …

Ăsta-i NIVELUL! Deținuții au puține șanse să-și găsească un loc de muncă

Un deţinut eliberat din penitenciar are mai multe şanse să ajungă din nou după gratii, decât să-şi găsească un loc de muncă. E o concluzie alarmantă, dar confirmată de statisticile din închisori. De pildă, la penitenciarul de la Gherla, peste jumătate din cei 1.200 de puşcariaşi sunt recidivişti. Autorităţile admit că o persoană care are cazier este discriminată la interviurile de angajare, dar spun că nu pot schimba mentalitatea angajatorilor.

Alexandru Hărănguş a stat zece ani în penitenciar, pentru tâlhărie. După gratii, şi-a descoperit pasiunea pentru pictură, iar unele lucrări au fost premiate la expoziţii internaţionale. În urmă cu trei ani …

Victor Atanasie Stănculescu nu va fi eliberat condiţionat

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu, încarcerat de mai bine de cinci ani în Spitalul Penitenciar Jilava, mai are de aşteptat până iese din închisoare. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins luni cererea fostului general de eliberare condiţionată.

Victor Atanasie Stănculescu ceruse instanţei să fie lăsat în libertate după ce a executat peste o treime din pedeapsa de 15 ani dictată în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Situaţia sa va fi analizată din nou în luna august.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei din 1989 …

„Poziţia copilului” – Cel mai bun film

„Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la cea de-a opta ediţie a galei Gopo, care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti.

Acesta a fost cel de-al nouălea premiu Gopo primit la ediţia din acest an a evenimentului de filmul lui Călin Peter Netzer.

Trofeul pentru cel mai bun film a fost primit de producătorul Ada Solomon şi de actriţa Luminiţa Gheorghiu, în absenţa regizorului Călin Peter Netzer. Distincţia a fost înmânată de actriţa Olimpia Melinte.

Ada Solomon a spus că acest premiu aparţine în primul rând echipei filmului „Poziţia …

Papa Francisc, mesaj dur pentru mafioţi

Papa Francisc i-a avertizat pe mafioţi că vor ajunge în iad dacă nu renunţă la activitatea lor criminală şi nu se căiesc, transmite AP.

Pontiful a trimis acest mesaj puternic după o procesiune religioasă destinată persoanelor ucise de mafie, în care s-a adus un omagiu ]n numele a 842 de victime.

Sanctitatea sa a spus că nu poate termina slujba fără să facă referire la cei care nu sunt în biserică, la protagoniştii violenţei.
„Viaţa pe care o trăiţi acum nu vă va aduce plăcere, bucurie sau fericire”, a spus Papa Francisc, adresându-se organizaţiilor de crimă organizată.

„Banii pătaţi cu sânge, banii …

Fanii dinamovişti şi stelişti vor fi supravegheaţi cu camere video pe străzi

Fanii lui Dinamo şi cei ai Stelei vor fi supravegheaţi cu 90 de camere video pe toate străzile din Sectorul 2 al Capitalei care duc spre Arena Naţională, atât înainte, cât şi după terminarea partidei programată de joi, din semifinalele Cupei României.

De asemenea, comercializarea băuturilor alcoolice în zona Arena Naţională va fi interzisă joi, între orele 17.00 – 23.30. Măsura a fost luată în urma solicitării Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi a fost transmisă de primarul Neculai Onţanu tuturor agenţilor economici care comercializează băuturi alcoolice în perimetrul delimitat de următoarele 6 artere de circulaţie aflate în jurul …